De ce Crăciunul a fost interzis în Anglia în anii 1640 – 1650?

Distribuiti

Există o legendă conform căreia Oliver Cromwell, care a fost Lord Protector al Angliei, Scoției și Irlandei (între 1653 şi 1658, după înlăturarea şi decapitarea regelui englez Charles I), ar fi interzis Crăciunul în perioada în care a domnit. Se spune că primul edict al lui Cromwell cu privire la desfiinţarea serbărilor de Crăciun suna cam aşa: „S-a isprăvit cu curcanii şi cu şuncile; ospăţul de Crăciun nu va mai fi! Adio budincile şi torţele! Vinurile n-o să mai îmbujoreze obrajii. Destule cântece şi râsete!”.

Însă se pare că majoritatea istoricilor nu sunt de acord cu o asemenea versiune, implicarea lui Cromwell în desfiinţarea Crăciunului fiind una foarte minoră. Adevărul este altul: în secolul al XVII-lea, mulți protestanți din întreaga Europă erau suspicioși cu privire la sărbătorile de Crăciun, inclusiv mulți din mișcarea puritană din Anglia. Ei percepeau astfel de festivități ca fiind prea strâns asociate cu catolicismul, într-o perioadă în care catolicii erau consideraţi ca duşmanii lor. Unii puritani s-au opus sărbătorilor de Crăciun şi Paşte, deoarece în Biblie nu erau menţionate și, prin urmare, nu puteau fi justificate. Mulți puritani englezi simțeau că festivitățile de Crăciun era pur şi simplu prea desfrânate. Presbiterianii din Scoția, de exemplu, au interzis Crăciunul în 1640.

În ianuarie 1642, Parlamentul Angliei a adoptat un proiect de lege, semnat de regele Charles I, prin care s-a legiferat o zi lunară de rugăciune, pocăință și post. Astfel de zile nu erau neobișnuite în lumea modernă timpurie; când vremurile erau grele, poporului i se cerea adesea să se abțină de la mâncare și să se roage, în speranța intervenției divine pentru a pune capăt necazurilor. Conform legii din 1642 din Anglia și Țara Galilor, ultima zi de miercuri a fiecărei luni trebuia să fie rezervată în acest scop.

Prima interdicție a sărbătorii de Crăciun în Anglia a fost în anul 1644, deoarece coincidea cu ziua lunară de rugăciune și post. În speranța de a pune capăt războiului, a fost adoptată o ordonanță specifică pentru a sublinia acest lucru. Slujbele bisericești nu trebuiau să fie ținute în acea zi. Având în vedere că ordonanța a fost emisă cu doar câteva zile înainte de Crăciun, țara fiind sfâșiată de Războiul Civil dintre Parlament şi rege, puţini oameni au ţinut cont de această lege.

În 1645, Parlamentul a introdus o nouă lege, prin care se decreta că Crăciunul, Paștele și alte asemenea sărbători nu mai trebuiau celebrate cu servicii religioase speciale. Interdicția totală a venit în iunie 1647, când Parlamentul a adoptat o ordonanță care interzicea serviciile religioase și sărbătorile de Crăciun, Paște și alte ocazii. Interdicția de Crăciun a fost una nepopulară, având loc revolte în Kent și în alte părți din Anglia în 1647.

Până în 1652, Parlamentul a adoptat legi care întăreau interdicția Crăciunului – cu amenzi pentru organizarea sau participarea la slujbele de Crăciun, iar magazinele li s-a ordonat să rămână deschise în ziua de Crăciun. A existat o încercare de a impune interdicția mai riguros în unele părți ale țării în timpul Crăciunului din 1655, deoarece Anglia și Țara Galilor se aflau sub stăpânire militară. Până în 1656, Parlamentul se plângea că mulți oameni pur și simplu ignorau interdicția, că chiar și în Londra magazinele au rămas închise și festivitățile de Crăciun au continuat, parlamentarii fiind ținuți treji de sunetul petrecerilor de Crăciun de lângă locuințele lor! Consiliul de Stat a reamintit autorităților din Londra în 1657 să continue să aplice interdicția Crăciunului. În afara Capitalei, nu este clar cât de mult a fost respectată interdicţia.

La fel ca multe oprelişti de genul acesta, interdicția de Crăciun a fost în mare măsură inaplicabilă. Cromwell a avut un rol foarte mic în introducerea interdicției, fiind mai preocupat de război la acea vreme. El a fost prezent în timpul adoptării interdicției din 1644, dar a lipsit din Parlament când a fost adoptată interdicția-cheie în 1647. Este posibil ca Cromwell să fi aprobat legile – a fost membru al partidului puritan și nu a acționat niciodată pentru a abroga interdicția, dar nu și-a exprimat niciodată o opinie cu privire la această chestiune în scrisorile sau discursurile sale.

Interdicția de Crăciun a fost eliminată în 1660, odată cu Restaurarea formei de guvernământ tradiţionale în Anglia – monarhia.

Lasă un răspuns