De multă vreme a intrat în existenţa noastră obişnuită un aparat miraculos la început, banal mai apoi, dar mereu extrem de util: copiatorul („Xerox”-ul). Procedeul care stă la baza funcţionării sale este regăsit astăzi în multe ipostaze, de la copiatorul personal la cel de mare volum, de la imprimanta laser la sistemele electronice de imprimare alb-negru sau color sau la copiatoarele digitale color. Cu toate acestea însă, puţini ştiu secretul tehnic al funcţionării sale, mai departe de faptul că foloseşte o substanţă magică, numită TONER, şi încă mai puţini cunosc istoria evoluţiei sale, de la descoperire până azi, istorie care se confundă în mare parte cu cea a unei mari firme: XEROX.
Istoria descoperirii procedeului xerografic începe în anii ’30 în New York, SUA. Protagonistul său este un tânăr fizician pe nume Chester Carlson. El lucra la acea vreme la serviciul pentru patente al firmei P.R. Mallory, fiind astfel conectat direct cu stadiul celor mai noi descoperiri din toate domeniile ştiinţei. În acea epocă, el îşi pregătea o a doua licenţă în drept, intenţionând să devină specialist în domeniul inventicii, atât sub aspect ştiinţific, cât şi juridic, şi să-şi continue cariera în domeniu. În timpul pregătirii s-a confruntat de nenumărate ori cu problemele imense ridicate în procesul de documentare, de lipsa unui acces rapid la informaţia scrisă. Aceasta i-a sugerat ideea de a încerca să pună la punct un aparat care să realizeze copii ale documentelor la o simplă apăsare de buton.
După o relativ scurtă perioadă de cercetare, el a precizat, din punct de vedere teoretic, etapele unui procedeu care permitea o astfel de realizare şi l-a şi demonstrat experimental, în condiţii de laborator. Astfel s-a născut prima copie xerografică, executată în întregime manual. Ea poartă pe ea numele ASTORIA (un orăşel din suburbia New York-ului la acea vreme, ce urma să devină celebru nu datorită acestei descoperiri, ci hotelului pe care Waldorf îl va ridica aici) şi data realizării ei, dată considerată a fi actul de naştere al procedeului: 22 octombrie 1938.
Iată descrierea evenimentului ce urma să deschidă o întreagă nouă eră în prelucrarea informaţiei, făcută chiar de autorul ei: „M-am dus la laborator în acea zi, iar Otto tocmai preparase o placă de zinc acoperită cu un strat proaspăt de sulf. Am încercat să vedem ce am mai putea face pentru a obţine o imagine vizibilă. Otto a luat o lamelă de microscop din sticlă şi a scris pe ea cu cerneală indigo – 10-22-38 ASTORIA. Am tras perdelele pentru a face camera cât mai întunecată cu putinţă, apoi el a frecat energic placa acoperită cu sulf cu o cârpă moale, pentru a obţine o încărcare electrostatică, a pus lamela pe ea şi a luminat totul cu o lampă strălucitoare vreme de câteva secunde. Apoi a îndepărtat lamela şi am presărat pe placă pulbere de lycopodium. Suflând încet am îndepărtat pulberea care nu era reţinută de câmpul electrostatic, obţinând o reproducere aproape fidelă a imaginii de pe lamelă realizată din pulbere pe placă. Am repetat experimentul de câteva ori pentru a ne
convinge că era adevărat, apoi am făcut câteva copii permanente transferând imaginea pe hârtie cerată şi încălzind hârtia pentru a topi ceara şi a fixa imaginea. Apoi am plecat să luăm prânzul şi să sărbătorim evenimentul”.
Chester Carlson şi-a înregistrat brevetul, în forma lui experimentală, pe data de 4 aprilie 1939, denumind procedeul „electrofotografie”. Apoi a pornit, încrezător, incredibilul periplu în căutarea unui finanţator.
Era anul 1939, iar lumea se pregătea de război. Toate eforturile de cercetare, financiare şi tehnologice, se canalizau în direcţia cercetărilor militare sau cu aplicabilitate militară directă. Nimeni nu avea timp, bani şi forţe umane pentru un aparat care face copii la apăsarea unui buton, aşa că invenţia lui Chester Carlson a luat drumul sertarului timp de 5 ani.
După război, Carlson a reluat încercările de a găsi un finanţator pentru ideea sa, însă fără succes. L-au refuzat net firme mari şi mici, între care giganţii de pe atunci Eastman-Kodak şi IBM, care au toate motivele acum pentru a-şi regreta lipsa de viziune. Laitmotivul refuzurilor a fost: „Cui poate folosi un astfel de aparat? Cine ar da atîţia bani pentru aşa ceva?”.
Abia în 1944, un institut de cercetări non-profit, numit Battelle Memorial Institute, s-a arătat interesat de dezvoltarea patentului și s-a oferit să ducă cercetarea până în faza unui prototip industrial contra 60% din drepturi. La acea vreme părea o afacere proastă, pentru că nici ei nu vedeau o utilitate imediată a invenţiei, dar, fiind o organizaţie non-profit, erau dispuşi să încerce. Battelle a pus în formă invenţia lui Carlson, aşa cum o vedem materializată şi azi. Ei au folosit drept fotoreceptor seleniul, un material foarte răspândit, ale cărui proprietăţi fotoconductoare tocmai fuseseră descoperite cu puţin timp înainte, şi tot ei au pus la punct developarea cu agent purtător (developer) sau bicomponent, cum se numeşte azi. Ambele dezvoltări se folosesc încă intensiv şi astăzi, deşi progresul tehnologic a adus în scenă şi alte soluţii tehnice.
De aici urma însă partea grea a găsirii unui fabricant, a firmei care să pună în formă invenţia la scară industrială şi care să creadă în viitorul ei succes. Aceasta a fost o modestă firmă din Rochester N.Y. ce producea hârtie şi accesorii fotografice, numită HALOID. Aflată într-un moment de căutare şi schimbare, sub conducerea recentă a unui preşedinte tânăr, energic şi vizionar, Joe Wilson, Haloid şi-a dedicat toată priceperea şi toate resursele dezvoltării pentru piaţă a insolitei descoperiri, ce avea să îi aducă o fenomenală glorie mondială, sub numele de XEROX. Tot ei au fost cei care au schimbat numele procedeului din „electrofotografie” (prea lung și tehnicist) în „xerografie” (din limba greacă: „xeros”=”uscat”, „graphos”=”scriere”, adică „scriere uscată”). Ulterior și-au luat denumirea de XEROX ce avea să le aducă celebritatea și pe care și-o păstrează până azi.
Au trebuit să treacă 21 ani până când, în 1959, descoperirea vizionară a lui Chester Carlson s-a materializat în primul aparat destinat comercializării, XEROX 914, care a avut un succes fulminant.
