Johannes Gutenberg (1400 – 1468) a fost un metalurgist, bijutier și tipograf german care s-a remarcat prin contribuția sa la tehnologia tipăririi. Este creditat cu crearea unui nou tip de presă tipografică și a unor cerneluri pe bază de uleiuri.
În noiembrie 1455, în momentul în саrе Gutenberg era chemat în fața notarului Helmasperger pentru a recunoaște împrumutul primit de la fostul său asociat, plus dobânzile cumulate în anii de asociere și dobânzile la dobânzi, Fust, reclamantul, era un om cu o situație materială deosebită. Faptul că, la rândul său – conform declarației făcute în fața notarului – ar fi împrumutat respectivele sume, plătind și el dobânzi, trebuie luat ca un argument de factură juridică, menit să grăbească sentința de restituire imediată și integrală a sumelor datorate. Dar, Gutenberg, care nu se așteptase la o asemenea răsturnare a înțelegerii contractuale și abia ajunsese, după 5 ani de pregătiri, în faza de a începe o activitate tipografică propriu-zisă, continuă, nu avea niciun fel de mijloace bănești. Era un simplu meseriaș, un meșteșugar, un om care își investise ideile, inteligența, cunoștințele și confecționarea tiparniței și a literelor.
Chemarea în judecată și solicitarea drastică de a restitui datoria, nu era decât un mijloc de a exclude pe Gutenberg de la beneficiul acestei asocieri. Fără scrupule! Gutenberg își dezvăluise meșteșugul, Gutenberg nu mai era necesar. Dar, fostul asociat, Fust n-a făcut vreo deosebire între suma împrumutată lui Gutenberg pentru confecționarea tiparniței, cei 756 de galbeni și sumele cu care a contribuit apoi, anual, ca asociat, la tipărirea Bibliei. În consecință, el a cerut instanței de judecată să-l oblige pe Gutenberg să-i restituie de îndată, în afara celor 750 de galbeni, încă 800 și alți 470 drept dobânzi. În total 2.020 de galbeni, în condiţiile în care în vremurile acelea puteai cumpăra o casă cu 100 de galbeni.
În cazul în care Fust ar fi obținut câștig de cauză, Gutenberg ar fi fost obligat să plătească fără întârziere întreaga sumă, ori să predea creditorului său tiparnița, constituind, practic, gajul care garanta datoria. Drept gaj mai erau considerate însă și tipăriturile realizate cu sprijinul financiar al lui Fust, adică exemplarele deja tipărite ale Bibliei, cele aflate în curs de tipărire, precum și literele și toate celelalte mijloace pregătite în vederea unor alte tipărituri.
Gutenberg a arătat în fața instanței că a primit de la Fust 750 de galbeni pentru confecționarea tiparniței și apoi alți 800, în decurs de 2 ani și jumătate, reprezentând cota sa de asociere la tipărirea bibliei. Dar, din 1452, Fust sistase chiar și plata cotelor de asociat; în ceea ce privește dobânzile pretinse, Gutenberg a declarat că fusese scutit de plata lor prin înseși condițiile de asociere. Tipograful a mai relevat apoi că se consideră datornic doar pentru cei 750 de galbeni primiți pentru confecționarea tiparniței; cât privește cei 300 de galbeni cu care Fust contribuise la tipărirea Bibliei, acesta urma să-i recupereze din vânzarea cărților tipărite.
Instanța de judecată, constatând că nu este posibilă continuarea asociației existente între părți, a hotărât totuși ca Gutenberg să restituie datoria. În ceea ce privește dobânzile pretinse de reclamant, instanța s-a mulțumit să-i solicite lui Fust prestarea unui jurământ public, din care să reiasă că ar fi plătit și el, la rândul său, dobânzi. Instanţa i-a dat câştig de cauză asociatului, însă nu pentru 2.020 de galbeni, aşa cum ceruse Fust, ci pentru 1.020, atât cât reprezentau gajurile existente – tiparnița, cărțile și literele.
Nu se ştie cum și-a achitat Gutenberg datoria. Este însă cert că, la începutul anului 1456, partea cea mai valoroasă a mijloacelor pregătite de Gutenberg în vederea tipăririi cărților de rugăciuni se afla în posesia lui Fust. Se pare că Gutenberg nu s-a bucurat nici de foloasele ce i-ar fi putut reveni din vânzarea cotei-părți a Bibliei; în 1458, el se afla într-o situație materială precară. Planul lui Fust reușise pe deplin.
Dar numele lui Gutenberg avea să rămână totuși în scris nu numai pe paginile primei cărți tipărite vreodată în Europa, ci și în memoria posterității, ca fiind cel care a contribuit într-un mod decisiv la afirmarea plenară a tiparului, fiind „tipograful dintâi” al lumii.
