La moartea lui Ptolemeu al XII-lea, regele Egiptului, urmaşul său, Ptolemeu al XIII-lea, nu avea decât 10 ani. Conform obiceiului egiptean, s-a căsătorit cu sora sa mai mare, Cleopatra (69-30 î.Hr.), a doua fiică a regelui, în vârstă de 17 ani.
Portretele sale din acele vremuri ne arată o femeie cu trăsături bine conturate, autoritare, cu nas acvilin, nici orientală, nici egipteancă, ci grecoaică. Avea, neîndoielnic, mult farmec, era inteligentă, vorbea mai multe limbi şi se pare că aşa i-a subjugat pe numeroşii bărbaţi ce i-au căzut la picioare. Trăia în minunata cetate a Alexandriei, celebră în lume pentru edificiile sale – Farul, una din cele şapte minuni ale lumii antice, sau Biblioteca, ce va fi distrusă într-un incendiu.
Cleopatra îşi va trăi o mare poveste de dragoste cu Marcus Antonius. Acesta, care o cunoscuse pe Cleopatra la Roma, a fost sedus de farmecele sale în primăvara anului 41 î.Hr. Vor rămâne împreună, cu unele întreruperi, timp de 10 ani şi Cleopatra îi va dărui trei copii.
Istoricul Plutarh descrie ultimele luni petrecute de celebrul cuplu după înfrângerea de la Actium (2 septembrie 31 î.Hr.). Marcus Antonius se îndreaptă spre Alexandria, unde se închide într-un pavilion al palatului regal, cuprins de melancolie, şi anunţă că doreşte să trăiască în singurătate ultimele zile. Nu se îndoia că Octavianus îl va urmări până în Egipt şi, într-adevăr, în primăvara anului 30 î.Hr. a primit vestea că două armate romane se îndreptau către Egipt. Atunci, nestatornic şi îndrăgostit, Marcus Antonius revine în palatul Cleopatrei, unde petrece cu frenezie, în timp ce din tabăra lui Octavianus sosesc mesaje separate şi secrete pentru Antonius şi Cleopatra, fiecare fiind sfătuit să-l asasineze pe celălalt pentru a-şi salva viaţa.
După capitularea Alexandriei la 1 august 30 î.Hr., Antonius se sinucide, iar regina se refugiază, împreună cu copiii săi, în mausoleul construit încă din timpul vieţii. Aici îşi adusese toate comorile – bijuterii, monede, lemn preţios, parfumuri, mirodenii, ambră, fildeş… şi ameninţa că le va da foc dacă romanii vor încerca să o scoată din mausoleu, în timp ce negocia prin uşa închisă cu trimişii lui Octavianus. Ofiţerul Proculeius şi doi soldaţi reuşesc să intre pe singura fereastră şi o dezarmează pe regină înainte ca aceasta să folosească pumnalul pe care-l purta în permanenţă asupra sa. Apoi Procubeius o închide în propriul său palat.
Octavianus nu a dorit să o ucidă imediat pe Cleopatra, argumentând că i-ar fi fost teamă de eventualele tulburări pe care le-ar fi putut provoca asasinarea reginei; este evident că dacă ar fi vrut, Octavianus ar fi lăsat-o să se sinucidă sau ar fi ordonat o execuţie sumară. De fapt, el dorea ca regina să apară, captivă, învinsă, în faţa cetăţenilor Romei în triumful ce urma să aibă loc în cinstea celui ce supusese Egiptul.
Octavianus, când a aflat că regina intenţiona să se lase să moară de foame, a ameninţat-o că îi va lua copiii. Fără îndoială că i-a spus asta în cursul singurei întrevederi pe care au avut-o cei doi la 8 august, întrevedere în timpul căreia Cleopatra a încercat să-l îmbuneze sau mai degrabă să-l seducă, fără succes de altfel. Tot atunci a anunţat-o că va părăsi Egiptul peste 3 zile şi că o va lua cu el. Octavianus nu avea deci intenţia să se debaraseze de Cleopatra, nu înainte de triumful de la Roma.
Cum a murit Cleopatra rămâne încă o enigmă. Ce s-a întâmplat după întrevederea cu Octavianus? Plutarh ne înfăţişează astfel ultimele clipe ale reginei. Cleopatra s-a dus să se reculeagă la mormântul lui Antonius. Întoarsă acasă, a făcut o baie, s-a machiat cu grijă şi s-a îmbrăcat, cu ajutorul celor două servitoare, după care a poruncit să i se servească masa. A scris apoi o scrisoare către Octavianus, în care îi cerea să fie înmormântată alături de Marcus Antonius. Citind-o, acesta şi-a dat seama că este ceva necurat la mijloc şi şi-a trimis oamenii la palatul Cleopatrei. În camera reginei, ei au găsit-o pe aceasta pe moarte; una dintre cele două servitoare murise deja, iar cealaltă şi-a dat sufletul nu peste mult timp. În afară de cele trei femei, acolo se mai afla un eunuc, care a supravieţuit tragediei, dar acest unic martor ocular nu a vorbit.
Octavianus a ordonat să i se dea Cleopatrei antidoturi împotriva otrăvii, dar şi să fie aduşi îmblânzitori de şerpi, care ştiau ce să facă în caz de muşcături. Cleopatra avea o urmă de muşcătură pe un braţ şi sub fereastra camerei, pe nisip, se putea vedea dâra lăsată de un şarpe. Această versiune a morţii reginei egiptene parea fi susţinută de relatarea lui Plutarh, care afirmă că în zilele asedierii Alexandriei de către romani, Cleopatra făcea experienţe pe sclavi cu diferite otrăvuri şi ajunsese la concluzia că numai muşcătura unui şarpe veninos poate asigura un sfârşit ”fără spasme şi gemete, înlocuite de un somn adânc”.
Pentru mulţi autori antici, ca şi pentru toţi epocii lui Augustus, Cleopatra a murit muşcată de un șarpe veninos introdus în camera sa într-un coş cu smochine, într-un buchet de flori sau într-un ulcior cu apă. Dar, această versiune ”oficială” a morţii Cleopatrei nu poate fi acceptată. Obiectele care intrau în apartamentul regal erau, cu siguranţă, cercetate, şi un şarpe veninos nu ar fi putut trece neobservat; chiar dacă ar pătruns în cameră, se presupune că şarpele îşi lasă veninul la prima muşcătură, or, în împrejurarea dată, a fost vorba de trei morţi…
Versiunea cea mai probabilă este că Cleopatra şi servitoarele sale au murit după ce au luat o otravă foarte puternică, aşa cum de altfel s-a zvonit în antichitate. Cleopatra, autoarea unui tratat de cosmetică, ca şi a unuia de magie, era o expertă în materie. Despre ce otravă a fost vorba? Nu vom şti niciodată. Putea fi ţinută, oricum, într-un recipient destul de mic şi neînsemnat, care nu a atras atenţia paznicilor.
Oricum ar fi murit, Cleopatra a luat secretul cu ea în mormânt.
