Toată lumea cunoaşte episodul antic în care generalul roman Iulius Cezar a fost asasinat de o conspiraţie pe care l-a avut ca şi cap pe politicianul Brutus. Istoricul Plutarh ne dă un tablou viu al celor întâmplate după asasinarea lui Iuliu Cezar în plin Senat.
* Când Cezar muri, Brutus (unul din capii conjurației) înaintă în mijlocul Senatului, pentru a justifica fapta conjuraților; dar senatorii n-avură puterea să-l asculte. Ei s-au repezit în grabă mare spre porți și au răspândit în popor tulburarea și groaza… A doua zi, Brutus și ceilalți conjurați s-au dus la piață și au vorbit poporului, care i-a ascultat fără să dea niciun semn de blam sau de aprobare; tăcerea adâncă pe care o păstra era singura cale prin care arăta că pe de o parte îl plângea pe Cezar, pe de altă parte îl respecta pe Brutus.
* Toată lumea a crezut că lucrurile s-au aranjat cu bine și că republica a fost readusă în starea cea mai bună. Dar, când s-a deschis testamentul lui Cezar și s-a citit că a lăsat fiecărui roman o danie considerabilă, când a văzut, apoi, transportându-se corpul sângerând și sfârtecat de răni, poporul, nemaireținându-se și nemaipăstrând nicio măsură, a făcut un rug din bănci, din bariere și din mese, care erau în piață și a incinerat corpul lui Cezar.
* Luând apoi tăciuni în flăcări, el a alergat în grămadă la casele ucigașilor, pentru a le pune foc; unii s-au împrăștiat în oraș ca să-i caute și să-i facă bucăți, dar nu i-au putut găsi, pentru că s-au ascuns cu grijă. Brutus și Casius, îngroziți de această furie populară, au părăsit orașul peste puține zile.
Toate acestea din cauză că popularitatea lui Cezar, strateg talentat și comandant darnic, era neobișnuită între soldați. Patricienii intrați pentru o clipă în derută și-au revenit și au căutat să aplaneze lucrurile, pentru că în fond au răsuflat ușurați, pe când poporul, uluit la început, dându-și seama de cele întâmplate, a reacționat violent împotriva asasinării. Plebeii, neavând ce aștepta de la patricieni, de la dușmanul de clasă, își puseseră nădejdea în dictator, care de astă dată era unul din marii generali sub comanda căruia purtaseră numeroase războaie victorioase. Două clase sociale, două publicuri, două opinii publice, două reacții profund diferite față de aceeași întâmplare.
