Radu Urlăţeanu a fost un important dirijor, dar şi gazetar român. Din păcate, în martie 1935 el s-a sinucis. De ce? Să încercăm să aflăm misterul din presa română.
În ziarul „Lupta” din 8 martie 1935 putem citi următoarele:
* O sinucidere, desfăşurată în condiţii deosebit de dramatice, s-a întâmplat azi dimineaţă la orele 5, în tipografia „Timpul” din strada Const. Mille (Sărindar). Cunoscutul dirijor şi colaborator muzical al ziarului „Curentul”, Radu Urlăţeanu, a venit la acea oră în tipografie. Aici a angajat o convorbire cu secretarul de redacţie de noapte al „Curentului” care supraveghea apariţia ziarului.
– Ce se tipăreşte aici? – a întrebat Urlăţeanu.
– „Curentul” şi „Argus”.
– Ai închis şi ultima pagină?
– Da.
– Păcat. Ar fi avut o ştire de senzaţie.
– Ce ştire?
– O sinucidere
– A cui?
– A mea.
* Şi depărtându-se doi paşi, Radu Urlăţeanu scoase repede un revolver din buzunarul hainei şi-şi trase un glonţ în inimă. Într-o clipă era mort! Nimic nu trăda la Radu Urlăţeanu intenţia de a-şi pune capăt vieţii. Aseară lucrase în redacţia „Curentului” şi glumise cu colegii şi prietenii lui. Tocmai scrisese un articol asupra sinuciderii unui medic din provincie şi comenta sinuciderea ca acţiune în sine. Urlăţeanu credea că drama nu e în momentul când îţi tragi glontele, ci până te hotărăşti s-o faci.
* Ce l-a determinat pe Urlăţeanu să recurgă la gestul fatal, nu se ştie încă precis. De câţiva ani el dirija la Timişoara, unde se stabilise şi făcea şi gazetărie, în calitate de reprezentant al „Curentului” pentru Banat. Acum câteva luni a venit în Capitală cu trupa Cinsky-Nicolau, dirijând cele trei operete reprezentate la teatrul din dosul Poștei. Insuccesul acestei trupe, care a fost nevoită s-o lichideze numai după două luni, să-l fi deprimat atât de mult? Au fost alte cauze?
* Radu Urlăţeanu a fost dintotdeauna un pasionat al muzicii. A lucrat şi la Opera Română din Bucureşti pe timpul directoratului domnului Perlea. La vârsta de 40 de ani, el a socotit că trebuie să încheie bilanţul vieţii. Şi a făcut-o într-o clipă!
* Radu Urlățeanu era fiul colonelului Ţibică Urlățeanu, fostul comandant al pompierilor Capitalei atât de cunoscut și de simpatizat de întreaga populație.
Însă, în ziarul „Dimineaţa” din 14 aprilie 1935 putem citi adevărul din spatele sinuciderii sale. Iar acest lucru a fost aflat dintr-o scrisoare adresată redacţiei ziarului de tatăl dirijorului.
* În ianuarie 1934, Radu dirijează, în teatrul comunal de la Timişoara, un concert simfonic. În programul acestui concert, printre alte bucăţi de muzică românească şi străină, a figurat şi „Psalmus Ungaricus” de marele compozitor modern, Zoltán Kodály, de origină maghiară (…) La concert a asistat însuşi compozitorul, dl. Kadoly, fiind invitat de fiul meu.
* La concert lume multă, români, dar şi maghiari. Mulţi ofiţeri, de asemenea, printre care şi generalul Oprescu, comandantul diviziei locale. După concert, compozitorul Kodály a fost intim sărbătorit, la o masă, în casa fiului meu, la care a participat şi dl. Sabin Drăgoi. Nicio manifestare maghiarofilă.
* De notat: fiul meu, Radu, în calitatea lui de corespondent al ziarului „Curentul” în judeţul Timiş, scrisese, încă din 1932, mai multe reportaje, foarte dezagreabile unor persoane politice influente locale. Neputându-i-se imputa nimic din punct de vedere al cinstei, moralei, capacităţii sale artistice, acele persoane vizate au început o campanie de denigrare înverşunată contra lui, pe chestiunea lui „Psalmus Ungaricus”, pretinzând că fiul meu a făcut astfel iredentism maghiar, şi că sărbătorind acasă la dânsul pe compozitorul Kodály a dovedit că este filomaghiar şi mai multe alte năzbâtii.
* Au mai dus campania înverşunată contra fiului meu Radu şi pe chestiunea lui Béla Bartók. Acesta fusese angajat ca să dea un concert la Timişoara. Cenzura, prin Siguranţa generală a Statului, a interzis acel concert organizat de fiul meu, pe motiv că Bela Bartók este ungur. Béla Bartók fusese oprit chiar la frontiera noastră, de către Siguranţa generală a Statului şi nu a putut intra în ţară decât prin intervenţia Societăţii compozitorilor români.
* În fruntea celor ce au dus campania de denigrare contra fiului meu, Radu Urlăţeanu, şi care fuseseră vizaţi prin reportajele sale, a fost părintele Avram Imbroane, şeful organizaţiei Partidului Liberal-docist din Timiş şi secretar general la ministerul cultelor. Acesta a adus chestiunea Béla Bartók la Direcţia generală a teatrelor, adică la dl. Ion Marin Sadoveanu şi de aici la Societatea compozitorilor români, unde cu această ocazie s-a discutat şi chestiunea lui „Psalmus Ungaricus”.
* Prin aceste două chestiuni, se aducea fiului meu Radu Urlăţeanu acuzaţiunea de iredentism şi de filomaghiarism. Deşi Societatea compozitorilor români a tranşat ambele chestiuni în favoarea fiului meu, găsind absurde acuzaţiile de iredentism şi de filomaghiarism ce i se aduceau de către duşmanii săi, totuşi, prin autoritatea politică a părintelui Avram Imbroane, a fost destituit dintr-o modestă slujbă ce o avea la Primăria Timişoarei, fiind retribuit cu ridicola sumă de lei 5.000 lunar.
* Aşadar, pentru că a dirijat acest „Psalmus Ungaricus” (care de altfel este o muzică scrisă înainte de război pe un text maghiar tradus în veacul al XVI-lea din Psalmii lui David, şi n-are nimic maghiar în ea în afară de acel „Ungaricus” din titlu) Radu Urlăţeanu a fost dat afară din slujbă, denunţat Statului Major, ministrului de război, Siguranţei generale şi, în sfârşit, declarat primejdios.
* I s-a luat dreptul de a mai dirija concerte pe tot cuprinsul ţării, i s-a interzis orchestrelor să cânte sub bagheta lui.
* Iată de ce s-a sinucis, iată şi explicaţia nenorocului lui.
