Timp de secole, vrăjitoarele au bântuit limitele istoriei, poveștile lor fiind prinse în țesătura folclorului și a mitului. Dar aceste povești nu sunt doar chestii de legendă – multe sunt înrădăcinate în frici reale, credințe reale și, adesea, oameni reali. Printre cea mai cunoscută vrăjitoare se numără şi Baba Yaga, a cărei poveste se estompează la granița dintre mit și realitatea întunecată.
În pădurile dese ale Europei de Est, poveștile despre Baba Yaga sunt de generații întregi. Fiind o figură înspăimântătoare, ambiguă, ea este adesea descrisă ca o femeie extrem de bătrână și slăbită, care locuiește într-o colibă vrăjită, casa ei putând să se întoarcă și să călătorească după bunul plac. Pentru unii, ea este o vrăjitoare înțeleaptă care oferă îndrumări, dar numai dacă cineva poate supraviețui testelor ei terifiante. Pentru alții, ea este o fiinţă canibală, care se hrăneşte cu carne umană.
Spre deosebire de majoritatea vrăjitoarelor, Baba Yaga nu este nici foarte malefică, dar nici bună. În secolele al XVIII-lea și al XIX-lea, legenda ei a persistat, în special în Rusia rurală, unde granițele dintre lumea naturală și supranatural erau subțiri. Țăranii lăsau ofrande de mâncare la marginile pădurii, sperând să o liniștească și să-i alunge mânia. Unii chiar au susținut că au întâlnit-o: o privire trecătoare a casei ei sau sunetul dinților ei de fier scrâșnind în vânt.
Puterea lui Baba Yaga nu stătea doar în magie, ci și în frica pe care o insufla. Pentru un popor care a trăit la cheremul naturii, ea a reprezentat forțele sălbatice, de neîmblânzit, care puteau fie să ofere, fie să distrugă.
