Mama marelui domnitor Constantin Brâncoveanu era Stanca Cantacuzino, provenind din binecunoscuta familie bizantină a Cantacuzinilor, fiind în acelaşi timp sora domnitorului Şerban Cantacuzino. Bunicul ei dinspre mamă a fost Radu Şerban Basarab Vodă, domnitor al Ţării Româneşti pe la începutul secolului al XVII-lea. Cronicarul Radu Grecianu ne scrie despre moartea şi înmormântarea ei, oferindu-ne câteva informaţii preţioase. Astfel, el ne spune următoarele:
* S-a stins la vârsta de 62 de ani, din pricina bătrâneţelor, dar mai mullt de grelele boale s-a pristăvit, lăsând cu a dumneaei gură ca s-o puie lângă boierul său, jupanul Pană Brâncoveanul la mănăstirea Brâncoveni, unde se afla îngropat. Deci Măria Sa Constantin Vodă, fiul dumneaei, aşa au şi făcut, că au rânduit mulţi boieri, toate rude de-ale Măriei Sale întâi în curte la dumneaei făcându-se pogrebaniă cu sobor mare, cu toţi Arhiereii câţi aici se aflau în oraşul acesta şi cu toată boerimea şi slujitorimea.
* Şi aşa, isprăvindu-se slujba, cu mare cinste ridicând-o, tot pe jos mergând pană sub deal, acolo aşezând-o într-o caretă, rămase Măria Sa împreună cu toata casa Măriei Sale şi cu toate rudele la amara întristăciune şi mâhnire şi s’au întors Măria Sa la scaun, iară oasele s’au dus de s’au aşezat unde au lăsat cu sufletul dumnisale, toţi cu un glas rugând pe Dumnezeu ca s’o odihnească în Cerurile drepţilor la Veşnica Împărăţie.
Aşadar, Stanca Cantacuzino, moartă pe 10.02.1699, a fost înmormântată la Mănăstirea Brâncoveni (jud.Olt). Pe piatra sa de mormânt stă scris: „Suptu această marmură zace ţărăna jupăneasii Stancăi Cantacuzeanii, fata lui jupan Constandin, den vechiu şi împărătescu rod Cantacuzino, biv Vel Postelnic, a Doamnii Ilincăi, featii bătrănului Io Şerban Basarab Voevod, jupăneasa lui jupan Papei Brăncoveanului po(st.), feciorul lui jupan Predii Brâncoveanului biv vel Vornic şi mumă bl(a)gocestivului domn Io Costandin B(răncoveanu) Basarab (Voe)vod, carea, cu mari blândeaţe, cu multe milostenii şi nespuse alte bunătăţi trăind şi umplănd vărsta ei de an(i) 66, den care 44 văduvă, săracă de soţul ei i-(a) petrecut creştineaşte, s’au săvârşit la anul de la zidirea lumii 7207 şi de la spăsenia ei 1699, Fev(ruarie) 10, într’al unsprăzecelea an al Domniei fiiului său mai sus numitul Io Costandin B(râncoveanul) B(asarab) voievod, carele cu mare ci(nste) şi cu toate creştineştele pomeniri şi mi(le) aici la mănăstirea Brâncoveanii, unde şi însăş la moarte-i a lăsatu, aducând-o lângă soţul ei, Papa pos(elnicul), şi socru-său, Preda vornic, o a astrucatu”,
După cum se vede, Constantin Brâncoveanu nu se învrednici să întovărăşească trupul mort al mamei sale până la ultimul lăcaş (Mănăstirea Brâncoveni). În schimb, sunt amănunte pe care cronicarul nu găseşte cu cale a le da, fiindcă pe vremea lui le ştia toată lumea. Astfel, sicriile se căptuşeau cu atlas (influenţă turcească) şi erau purtate pe umeri de marii boieri ai ţării, atunci când mortul era o rudă domnească. Trăsurile de lux ale defunctei urmau cortegiul funebru, trase de cai albi, bocitoarele, cu broboade negre, erau fete din casa moartei, iar rudele mortului, fie servitori sau chiar boeri, nu obişnuiau a lua parte la înmormantare ca în alte ţări, şi îşi vopseau în negru hainele purtate.
