Un autentic personaj de epopee, de legendă, a fost Constantin Țurcanu, pe care cărțile de istorie, amintindu-i printre marii eroi ai independenței, îl numesc totodată „Peneș Curcanul”, după numele cunoscutei poezii a lui Alecsandri, căruia, se pare, faptele de vitejie ale sergentului vasluian și ale grupei sale, la Grivița, i-ar fi inspirat poema.
Născut la Vaslui, în 1854, Constantin Țurcanu a trăit viața obișnuită de atunci a tinerilor din orașele prea puțin dezvoltate economic, care erau legați de muncile câmpului. El caută să-și facă un drum în viață, adică încercând să afle o ocupație mai sigură și mai rentabilă decât agricultura; în consecință, a lucrat câțiva ani de zile (până la încorporare, în 1875) la întreținerea drumului Vaslui – Iași. Ca ostaș în Regimentul 7 dorobanți (viitorul glorios Regiment 13 dorobanți din 1877), Ţurcanu se remarcă de la început prin abnegație și destoinicie, încredințându-i-se, odată cu avansarea la gradul de caporal, instruirea unei grupe de recruți, care se va acoperi de glorie în luptele de la Plevna (1877), în timpul războiului de independenţă.
Singur supraviețuitor din această grupă de dorobanți, de „curcani”, după asaltul redutei Grivița 2, sergentul Constantin Țurcanu, grav rănit, este internat într-un spital de campanie la Turnu Măgurele. Aici, eroul, decorat cu „Steaua României cu spade”, îl va fi cunoscut pe poetul Vasile Alecsandri, căruia îi istorisește povestea grupei lui de curcani în luptele de la Plevna, istorie ce – așa cum se pare – va fi inspirat poemul „Peneș Curcanul”. Câțiva ani mai târziu, Vasile Alecsandri și eroul de la Plevna, pe care tradiția l-a consacrat ca prototip al lui Peneș Curcanul, se vor mai întâlni încă o dată și își vor aminti, din nou, momente din epopeea independenței.
„Plecat-am nouă din Vaslui
Şi cu sergentul, zece,
Şi nu-i era, zău, nimănui
În piept inima rece”
În 1916, România intră în război alături de puterile Antantei, în scopul realizării unirii tuturor teritoriilor României într-un singur stat. La 62 de ani, veteranul Constantin Țurcanu, erou în 1877, se prezintă la Regimentul 7 Racova (nr. 25 Vaslui) și solicită să fie trimis pe front ca voluntar! Este înrolat voluntar, potrivit înaltului decret 2784, Ordinul nr. 1 din 15 august 1916, chiar la data intrării țării noastre în război.
Pe frontul Oituzului, alături de fiii și nepoții ai ostașilor cu care luptase la Plevna în 1877, Peneș Curcanul, alb acum la păr, se remarcă din nou prin fapte de vitejie. Într-una din luptele pentru stăvilirea contraofensivei germane, căzuseră eroic toți subofițerii unității din care făcea parte Țurcanu. În clipa aceea, de grea cumpănă pentru sorții luptei, se auzi deodată răsunând prin tumultul bătăliei glasul puternic al veteranului de la Grivița: „Companie, ascultă comanda la mine!… Înainte, ura!”
Constantin Țurcanu a trecut la comandă și i-a dus pe soldați la victorie, dovedindu-se încă o dată viteaz. Scăpat de glonț și obuz, este decorat și avansat, în mod excepțional, plutonier major. Prin ordinul nr. 530 din aprilie 1921 se hotărăște menținerea sub arme, în continuare, a veteranului, pentru ca prin ordinul nr. 10126 din iunie 1923 să i se aprobe cererea de a fi menținut până la sfârșitul vieții în cadrul activ al armatei. Și astfel, plutonierul-major Țurcanu Constantin a rămas până la moarte sub arme, cadru activ și port-drapel al regimentului, singurul cu căciulă mocănească de dorobanț, cu pene la urechea stângă, printre căștile metalice ale oștirii modern echipate.
Era o plăcere să-l vezi prin anii 1920 trecând chipeș, veșnic chipeș, pe străzile Vasluiului, salutând pe toată lumea, şi salutat, la rândul lui, de popor. Peneş Curcanul a murit în 1932, la 78 de ani, păşind vitejeşte în paş de ostaş şi dincolo, în nefiinţă.
