Mărturii din secolele XVII și XVIII ne arată că la vestitutul han „Trei Sarmale” din Bucium, la intrarea în Iaşi, făceau popas, înainte de intrarea în Capitala Moldovei, domnitorii veniți cu firman de înscăunare plătit greu la Înalta Poartă. După ce zăreau, pe sub geana codrilor, acoperișurile târgului de scaun, călătorii obosiți și însetați considerau o adevărată binefacere acest han ivit în calea lor. Viitorul domn trimitea iscoade în oraș spre a constata starea de spirit a populației și, în același timp, poftea la el pe anumiți boieri doritori de ranguri. În odăițele modeste de la „Trei Sarmale” se traficau dregătoriile Moldovei. Odată aranjate acestea, oameni domnești ridicau mahalalele și pregăteau alaiul de primire a noului stăpân.
Totodată, așa cum arată și George Rareș în cartea sa despre haiducul Ștefan Bujor, tot la „Trei Sarmale“ trăgeau și voinici din cei cu pistoale în brâu, hăituiți de potere. Astfel, un hangiu de aici, pe nume Petrache Mânjeală, a fost bun prieten și părtaș de isprăvi al haiducului Bujor.
În secolul al XIX-lea, peste drum de han, se amenaja reședința domnească de vară numită Belvedere, transformată mai târziu în locul de petrecere. La Belvedere se plătea o taxă de intrare destul de piperată, contra căreia puteai servi o limonadă sau o cafea. Era locul de întâlnire al protipendadei. Hanul rămânea mai departe, pentru oamenii modești, dornici să bea o ulcică de vin bun, fără etichetă și ifose. În perioada 1875-1877 și, mai târziu, prin 1884-1887, la umbra nucilor și a castanilor de la „Trei Sarmale”, poposeau și cei doi mari prieteni, Eminescu și Creangă. Un oarecare Constantin Teodor Luca, crescut de mic în acest han, a transmis urmașilor săi odată cu firma, amintirea trecerii pe la „Trei Sarmale” a celor doi nedespărțiți prieteni, precum și o scândură spălată de ploi și de ani, provenind din masa pe care Eminescu scrisese o strofă. Din păcate, acea scândură s-a pierdut…
