A fost odată în Moldova un boier putred de bogat, pe nume Iordache Ruset. Aşa de bogat, încât la moartea (undeva pe la 1720), era cel mai bogat om din ţară, având peste 90 de saturi întregi şi pământuri în 67 de sate. El era „muma tuturor răutăţilor” (aşa cum îi spune Dimitrie Cantemir). Născut în 1645, Iordache era nepotul de pe frate al lui Anton Ruset Vodă „Chiriţă Dracul” (domnul Moldovei între 1675 şi 1678).
Iordache făcea parte dintr-o familie de greci, Ruseteştii, care au venit din Constantinopol în ţările române cu unicul scop de a se îmbogăţi şi a avea stări de vază. Aceşti greci aveau toate însușirile unor aventurieri: agerime de minte, îndrăzneală și dibăcie, lăcomie și lipsa de scrupule. Crescuți în Imperiul Otoman, ei învățaseră să mânuiască singura armă a neputincioșilor: intriga – cu cea mai desăvârșită măiestrie, dar şi disimularea, care nu avea taine pentru dânșii. Faţă de boierimea moldoveană şi munteană, ei aveau o zdrobitoare superioritate intelectuală, ceea ce le-a atras ura, acești străini ştiind să acapareze atât de repede favoarea domnilor și slujbele cele mai grase.
Revenind la Iordache… nu știm câtă știință de carte a avut, dar desigur că pe lângă limbile română și grecească, înțelegea şi pe cea polonă și rusească, în urma șederii lui ca refugiat / exilat în Polonia și in Rusia. De asemenea, el nu era străin de limba turcească, deoarece și-a petrecut copilăria și tinerețea sa Constantinopol. Îndeletnicirile lui Iordache au fost, peste o parte politica, iar pe de altă parte, căpătarea unei foarte mari averi.
Adevărata carieră a lui Iordache începe cu anul 1666, odată cu venirea pe scaunul Moldovei a lui Gheorghe Duca Vodă, ce a fost numit prin influența ce o avea la Poarta Otomană, Constantin Cupariul, tatăl lui Iordache. Cu ajutorul lui Duca, Iordache Ruset pusese mâna pe slujbe mari, dovedind o agerime și o dibăcie deosebită. Mazilit în 1673, Duca fu numit domn al Țării Românești în 1674. Iordache îl urmă în noul scaun, fiind numit mare postelnic, slujbă în care-l găsim în anii 1674-1678. Pe când Iordache se afla în Țara Românească, în Moldova aveam domnia unchiului lui Iordache, Anton Ruset Vodă, pe care-l dușmănea Duca și contra căruia același domn muntean făcea intrigi. Deși era nepotul lui Anton, Iordache a fost în tabăra lui Duca Vodă, ceea ce a dat loc la nenumărate intrigi și la o ură crâncenă între Iordache și frații săi, ură ce a ținut ani îndelungați.
În 1678, Duca a fost trecut domn la Iași, în locul lui Anton Ruset și a obținut curând și domnia peste Ucraina. Nu avem nicio știre despre Iordache în cei 7 ani care urmează. În vara 1685, Constantin Cantemir, fiind numit domn al Moldovei, cu ajutorul lui Șerban Cantacuzino, care-i pusese ca condiție prinderea și uciderea lui Iordache și a fratelui său, Manolache, îl arestează pe Iordache, îl chinuiește și-i ia 30 de pungi de bani, slobozindu-l pe chezășia lui Gavriliță vornicul și a lui Velicico Costin hatmanul. Șerban Cantacuzino, nemulțumit, intervine din nou la Cantemir, zicând că Iordache-i datorează bani. Vestit de Velicico Costin, Iordache fuge în Ungaria, unde în curând vine și nevasta sa, pe care căutase să pună mâna Șerban Cantacuzino. Cantemir îi fură o parte din moșiile lui Iordache – Răcăciuni, Domnești și Sascut. Dar acesta, trecuse la Constantinopol, de unde se împăcă cu Cantemir și vine în Moldova. Împăcarea a fost desigur ușurată prin politica de credință către Poarta Otomană a lui Constantin Cantemir, politică care era și a lui Iordache.
În 1687, Iordache Ruset este numit mare vistiernic și, cât a mai trăit Constantin Cantemir, Iordache a fost atotputernic în Moldova. Această atotputernicie, a mărit vrajba cu muntenii (Constantin Brâncoveanu purta lui Iordache aceiași ură, ca și Șerban Cantacuzino) și a făcut să se nască în Moldova o opoziție condusă de frații Miron și Velicico Costin. La intrigile lui Brâncoveanu, Cantemir și Iordache Rosetti răspundeau cu alte intrigi, iar Costineștii și-au plătit opoziția cu capetele.
La moartea lui Constantin Cantemir (1693), Iordache Ruset pune domn pe fiul acestuia, Dumitru Cantemir, a cărui domnie însă a fost scurtă (20 Martie — 18 Aprilie 1693), căci turcii au numit ca domn pe Constantin Duca, ginerele lui Constantin Brâncoveanu. Cum a aflat de această numire, Iordache a fugit în Cetatea Neamțului, ocupată atunci de poloni, unde i-a venit și nevasta, după ce fusese închisă la Focșani. Duca a pus mâna pe tot ce era a lui Iordache, și a căutat a lua și Cetatea Neamțului, dar nu a putut. Iordache, la rândul său, a început să facă o campanie puternică la Constantinopol împotriva noului domnitor. Drept urmare, nu peste mult timp, Constantin Duca fu mazilit la 15 decembrie 1695, în locul lui fiind numit Antioh Cantemir. Iordache vine la Iași și este iarăși puternic. Dar, intrigile lui Brâncoveanu contra lui Antioh Cantemir și ale lui Iordache contra domnului muntean își urmează șirul. Brâncoveanu obține totuși mazilirea lui Antioh Cantemir în 1700, iar Iordache Ruset fuge în Polonia.
Constantin Duca, înlocuitorul lui Antioh Cantemir, știind că nu poate trăi altfel, trimise la Iordache pe episcopul Arentie, care-l convinse să se întoarcă în Moldova, unde domnul îi încredința vornicia mare. Iordache, la propunerea lui Brâncoveanu, se împacă cu acesta, care-i propuse ca preț al împăcării, căsătoria fiicei sale Ancuța cu Nicolae, fiul lui Iordache; mijlocitorul a fost mitropolitul Hrisant Nottara. În acest timp, Iordache ațâță pe boieri contra lui Duca și făcea intrigi la Poartă pentru mazilirea acestui domn, care, la plecare, luă însă ca prizonier pe Iordache. Ajuns la Constantinopol, Iordache își căpătă libertatea și obține domnia pentru ruda sa, Mihai Racoviță (ce era văr primar cu a treia soţie a lui Iordache), ceea ce aduce lui Iordache din nou atotputernicia în Moldova, atotputernicie pe care o exercita atât prin influența ce o avea la domn, cât și prin faptul că împânzise toate slujbele cu neamurile sale.
Mihai Racoviță e înlocuit în februarie 1705 cu Antioh Cantemir. Iordache Rosetti fuge în Muntenia, de unde se întoarce în urma împăcării cu Antioh Vodă, mijlocită acum de Brâncoveanu, ceea ce nu împiedică pe Iordache să facă intrigi la Poartă contra domnului său. Acesta-l închide și-i ia 10 pungi de bani, dar, e chemat la Tighina, punându-l caimacam pe Iordache.
Revenind Mihai Racoviță ca domn (31 iulie 1707), Iordache este din nou atotputernic. La noua mazilire a lui Mihai Racoviță (1709), și numirea lui Neculai Mavrocordat, Iordache fuge în Polonia, de unde se întoarce curând. Dar, după obiceiul lui, face intrigi contra domnului, care pune mâna pe dânsul și îl judecă în fața boierilor. Abuzurile sale, necontenitele sale intrigi, ura ce o stârnise în țară, sunt înfățișate dramatic de Neculai Costin, care mai arată și pedepsele ce i se hotărâseră, moartea sau tăierea limbii, dar și semeția cu care înfruntă învinuirile ce i se aduceau. Scăpă de moarte și de schingiuire în urma intervenției boierilor, dar Mavrocordat îl ține închis până ce este mazilit, în noiembrie 1710. Este din nou caimacam, până la sosirea noului domn, Dimitrie Cantemir.
Iordache nu aprobă nici legătura cu Rusia, fiind pentru o politică de espectativă, nici dorința lui D. Cantemir de a căpăta domnia ereditară. Iordache este arestat de ruși, după cererea domnului moldovean și trimis mai întâi la Soroca și apoi la Kiev, unde a fost ținut vreo 2 ani. Intervențiile cuscrului său, C. Brâncoveanu, la Constantinopol și cererea Porții fac ca rușii să-i dea drumul în 1714, când a fost bine primit de Neculai Mavrocordat, din nou domn.
Ulterior, nu-i mai găsim urmele în cronici. A încetat din viață după noiembrie 1720, când își face testamentul. În acest testament, Iordache spune că, afară de alte bunuri, avea, în clipa primei sale căsătorii cu Maria Dabija (1675) numai 50 de pungi de bani. Prin acea căsătorie, averea i s-a mărit mult, căci a căpătat ca zestre 30 de sate, pe care de altfel le-a dat ca zestre fiicei sale Safta. Prin a doua lui căsătorie a căpătat ca zestre 61 moșii (24 sate întregi, 9 jumătăți de sate, părți din alte 28 sate), vaduri de moară și vii. În sfârșit, a cumpărat o sumă de moșii sau a silit pe mulți a-i dărui moșii său părți de moșii, așa că la sfârșitul vieții sale avea cea mai mare avere teritorială din Moldova: 90 sate întregi — fără de cele date zestre fiicei sale Safta — 12 jumătăți de sat, pământuri în alte 67 sate, vaduri de moară în alte 7 sate și loc de casă în Iași. O bună parte dintre moșii au fost luate prin abuz de la răzeși.
