În istoria popoarelor slave se poate distinge predominarea misticismului; diversele secte religioase au dat întotdeauna de lucru guvernelor din aceste țări. Una din cele mai curioase secte din Rusia e acea a Scopiților (castrații), ale căror femei se prostituau cu voia soților, pentru ca setea lor să nu se stingă. În 1715, sub Petru cel Mare au fost arestați un număr de eretici care s-au castrat voluntar. În 1717, la Moscova, a fost închis un anume Procopie Lupkin, împreună cu două duzini de bărbați și femei care au creat o sectă de eunuci și de mutilate.
În 1770, Kondrat Selivanov străbătea provinciile rusești, prezentându-se ca Petru III, țar și Christ în aceiași persoană. Ecaterina cea Mare l-a exilat în Siberia; acolo, el s-a dat drept fiu legitim al împărătesei. Legenda acestui fanatic, transmisă din generație în generație, e socotită azi ca un adevăr incontestabil printre Scopiți. Stabilit la St. Petersburg, unde și-a cumpărat un palat, Selivanov a început să răspândească doctrina lui, convertind persoane din toate clasele. Era atunci epoca de aur a sectei. Pentru că Selivanov se adresa țarului Pavel ca și cum acesta ar fi fiul său, suveranul a fost nevoit să-l închidă pe „Dumnezeu” într-un ospiciu de nebuni. Mai târziu, ţarul Alexandru I l-a eliberat, dar fiind tratat și el ca nepot, Selivanov a fost trimis la o mănăstire, unde muri la 1832, în vârstă de 112 ani. Fiul său adoptiv, Petrovici Selivanov era tot așa de fanatic ca și inițiatorul său.
Învățătura Scopiților, care se considerau singuri ca „cei curați, cei drepți, adevărați copii ai Domnului”, e destul de simplă. Dumnezeu a creat pe om pentru o viață asexuală. Adam și Eva au păcătuit însă prin actul sexual. Păcatul originar nu poate fi stârpit decât prin tăierea părților genitale ale bărbatului și a sânilor femeii. După săvârșirea operației, mutilatului i se deschid porțile Raiului. (Aceasta e interpretarea literală a versetului 12, cap. XIX din Evanghelia lui Matei: „se află eunuci care, pentru împărăția cerului, au ajuns în această stare”). La o reuniune a Scopiților, sectarii asistă în cămăşi albe; ceremonia, care începe de la ora 10 seara până dimineața, e tăinuită; imnurile sunt tradiționale, ca și dansurile. Când adunarea cade în extaz, după „sfântul sărut” care duce la un fel de delir erotic, momentul e potrivit pentru săvârșirea operației. Rareori sunt castrați copiii. Adulților li se aplică două feluri de „purificări”: acea „imperială” sau pecetea mare care constă în tăierea penisului și pecetea mică – tăierea testiculelor. Operația e făcută de specialiști care știu să evite complicațiile, deși instrumentul lor e un brici, uneori un cuțit simplu sau un foarfece. Hemoragia e oprită cu fierul roșu și se adaptează un tub mic de zinc sau de plumb pentru ca urina să nu irite rana. Uneori operația e făcută de femei bătrâne. Cei mai fanatici se castrează singuri, cu o bărdiță, un briceag sau chiar cu o bucată de sticlă. Și la femei, operația are două grade: cu fier sau cu foc, se distruge una sau ambii sâni; adesea, cu cuțitul sau foarfecele, se taie și labia minoră.
Scopiții trăiau mult: octogenarii erau numeroși, unii ajungând până la 110 și chiar 130 de ani. Sunt socotiți însă insensibili, triști, singuratici, fără vlagă. Țarismul a persecutat fără milă pe Scopiți. Decretul lui Alexandru I îi consideră ca dușmani ai legilor divine și umane, distrugători ai moralei. Au fost exilați cu miile în Siberia, dar au rezistat până în secolul XX. Pentru a perpetua secta lor, ei se mutilau după ce zămisleau copiii sau își prostituau femeile. Unii fanatici erau bogați și dădeau bani pentru recrutarea noilor partizani. Cine și-a dat adeziunea, nu se mai putea sustrage mutilării, chiar dacă fugeau în străinătate.
Cei care veneau din curiozitate la reuniunile Scopiților, erau legați de o cruce și castrați cu sila. În 1866, s-au numărat 470 de astfel de cazuri. O parte din Scopiți s-au refugiat chiar şi în România. Principalele lor comunități erau la București, Galați și Iași, ajungând până la 20.000 de adepți. Recensământul din 1865 a arătat că se aflau în România 8.375 Scopiți: bărbați și femei. În 1871, numărul lor s-a ridicat la 16.098. Primii Scopiți au apărut la București în 1840, formând o colonie care ocupa cartierul dintre strada Romană și Calea Moșilor. Constituția Română garantând libertatea cultului, ei au practicat ritualul lor fără teamă, cunoscuți de toți și tolerați de justiție. Au construit temple și locuințe, stabilindu-și în cartierul lor centrul afacerilor. Cei mai mulți erau birjari și s-au remarcat prin excelenta ținută a echipajului, prin frumusețea cailor. Alții s-au dedat negoțului și au adunat averi mari.
Li s-a reproșat Scopiților și sacrificarea copiilor noi-născuți, obicei practicat și de alte secte. Se alegea o fecioară, de 15-16 ani, denumită Bogoritița („Maica Domnului”), menită să dea naștere unui Mântuitor. Așezată goală, pe un altar, fanaticii dansau în jurul ei, sărutând-o pe tot corpul. Apoi stingeau lumina, pentru orgia rituală. Dacă, după nouă luni, Bogoritița dădea naștere unui băiat, acesta era menit să îndure moartea martirilor. După opt zile, i se străpungea inima, ca și lui Iisus. Sângele cald servea la împărtășanie. Din trupul uscat și pulverizat al copilului se făcea anafură, ce se mânca de Paști, în comun. La alte secte, Bogoritița e sacrificată ea însăși, în dansuri frenetice și cântece delirante. Aceste scene sângeroase erau foarte des practicate în Rusia.
