Istoria Antichitatii si Evului Mediu

Teodora – prostituata care a devenit împărăteasa celui mai puternic imperiu din vremurile sale

Distribuiti

Prin anul 500 d.Hr, trăia în Imperiul Bizantin un anume Akakios, slujbaş al statului, care hrănea animalele sălbatice pentru arenă. Acest Akakios muri, sub domnia lui Anastasiu, lăsând trei fetiţe, Anastasia, Teodora şi Komico. Văduva lui Akakios izbuti să obţină slujba decedatului pentru amantul ei, astfel că la vârsta de 5 ani mica Teodora debută la circ.

Când sora ei mai mare, Anastasia, fu dată de mama sa la teatrul de pantomine, Teodora o însoţi, îmbrăcată ca sclavă. Anastasia deveni curând o renumită curtezană, îndrumând pe Teodora spre aceeaş carieră. Dar fetiţa era prea mică pentru a putea sluji oficial bărbaţilor, şi de aceea îşi făcea ucenicia printre sclavi. Peste puţin timp, intră şi ea în teatru şi deveni o curtezană de rând.

Teodora nu primise nici un fel de educaţie, nu ştia să cânte din flaut, nici să danseze. Ea se remarcă pe scenă prin viociunea ei nestăpânită. Râdea şi vorbea lucruri neruşinate, îşi ridica fustele, arătând bărbaţilor în public goliciunea ei. Teodora căpăta astfel un mare magnetism asupra bărbaţilor, pe care îi provoca la tot felul de nebunii, cu zâmbetul ei graţios şi cu mlădierea trupului ei.

După ce-şi petrecea o noapte cu 30 de tineri voinici, se mai ducea la sclavii ei, primindu-i pe fiecare în parte şi pleca şi de la aceştia neîndestulată. Adesea îşi scotea pe scenă îmbrăcămintea, apărând goală în faţa poporului. Una din scenele ei favorite era să se culce pe jos, arcuindu-şi trupul. Câţiva tineri presărau pe părţile ei scoase în evidenţă boabe de grâu pe care veneau să le ciugulească gâştile ei dresate.

Un oficial bizantin, un anume Hekebol, o găsi atât de mult pe placul lui, încât o luă cu dânsul la Pentapolis, când fu numit guvernatorul acestei provincii. Dar după o ceartă avută cu dânsa, el o izgoni. Teodora plecă la Alexandria, unde-şi câştigă existenţa ca femeie de stradă. Pribegind din oraş în oraş, exercitându-şi talentele, nu exista orăşel în tot Orientul unde prostituata Teodora să nu fi fost cunoscută. Creştinii o ocoleau, iar cei care o întâlneau în drum, o considerau drept o prevestire rea.

Teodora vru să ispitească odată pe un sfânt, care se retrăsese în pustiu, Patriahul Sever din Antiochia. Dar acesta, după multă străduinţă, o converti la credinţa lui. De atunci viaţa Teodorei luă altă înfăţişare. Cei care întâlniră pe străzile Bizanţului pe fosta curtezană n-o recunoscură, atât devenise de modestă. Ea trăia retrasă într-o căsuţă, unde ţesea pânzeturi, aşa cum obişnuiau matroanele, pe timpul împăraţilor romani. Astfel o cunoscu Iustinian.

Gurile rele de pe atunci spuneau că Iustinian se îndrăgostise de Teodora fiindcă aceasta îi făcuse farmece. Dar farmecul natural ce emana de la această femeie vioaie, spirituală, inteligentă şi practică subjugă firea cam influenţabilă a acestui bărbat. Iustinian cedă tuturor cerinţelor Teodorei, îi satisfăcu toate capriciile şi, avidă de bogăţii, o copleşi cu daruri scumpe. Fiind dornică de titluri şi onoruri, el obţinu de la unchiul său împărătesc ca Teodora să fie ridicată la rangul de patriciană. Bunul împărat Iustin nu se împotrivi la căsătoria nepotului său Iustinian, cu fosta dansatoare şi curtezană Teodora. Numai  împărăteasa sa, Euphemia, de neam ţărănesc şi cu scrupule de parvenită, nu încuviinţă ca Teodora s-o urmeze pe tron. Dar împărăteasa muri la timpul potrivit, şi Iustin introduse de dragul nepotului său un text de lege, prin care fosta curtezană de circ fu încoronată împărăteasă şi aclamată de popor la Sf. Sofia.

Viaţa fostei prostituate se schimbă cu desăvârşire. Toţi anii, până la moarte, cât a trăit alături de Iustinian, îi fu soţie credincioasă. Ceea ce-i rămăsese din timpurile dinainte, când trăise din plăcerile bărbaţilor, se transformase într-o ură împotriva celor care o făcuseră să sufere. Toţi bărbaţii care se apropiau de dânsa, trebuiau să se conformeze protocolului creat de dânsa, care consta în a se închina în faţa ei până la pământ, atingând podeaua cu gura.

Teodora îşi îngrijea trupul cu cea mai mare atenţie. Aşternutul ei era moale şi parfumat, iar la picioarele patului avea oale de argint cu apă caldă, iarna şi vara. Masa ei era servită de bucătari din diferite ţări, care preparau bucate rafinate, cum nu se mai pomeniseră la Curte. Iustinian, care ca om simplu mânca numai legume şi se întreţinea ca oricine din popor, privea cu mirare la luxul soţiei sale, pe care îl încuviinţa şi-l admira. Căci adesea, înţelepciunea şi voinţa puternică a împărătesei îi fuseseră de folos, în cazuri grave.

La un moment dat, Bizanţul, asuprit de impozite mari, se răsculă. Jumătate din oraş era în flăcări. Poporul cerea alt împărat. Iustinian se pregătea să fugă, aşa că îşi aduna comorile, iar o barcă aştepta să-l treacă Bosforul. Poporul răzvrătit aclama pe Honorius, un nepot al împăratului Anastasios. Zadarnic apăru Iustinian cu Evanghelia în mână în mijlocul mulţimii. Fu întâmpinat cu mere putrede şi cu ouă stricate.

Când Iustinian se pregătea să fugă, Teodora îl văzu şi exclamă: „Cei care au purtat coroana nu se cade să supravieţuiască pierderii sale. Eu nu voi apuca ziua când nu voi mai fi considerată împărăteasă. Dacă vrei să fugi, Cezare, te priveşte. Ai aur, vapoarele te aşteaptă, marea e deschisă. Eu rămân. Mantia purpurie va fi linţoliul meu”.

La 18 ianuarie 532 împărăţia era în preajma căderii şi numai mulţumită curajului Teodorei, ea a fost salvată. Dacă până atunci votul ei în Parlament se datora slăbiciunii lui Iustinian, de atunci încolo ea domni prin propriile sale puteri. Semnătura ei apărea pe actele oficiale, alături de cea a împăratului, care în toate împrejurările importante se sfătuia cu soţia. Din ziua aceea, adevăratul împărat se numi Teodora. Dânsa numea şi destituia patriarhi, miniştri şi generali. Nu rareori contramanda un ordin al soţului ei.

Contrar soţului ei, care încuraja cearta, Teodora reuşi să înăbuşe toate nemulţumirile, prin politica ei împăciuitoare. Aflând odată de o legătură a lui Iustinian cu o femie de la nord, de o frumuseţe neobişnuită, şi ale cărei pretenţii depăşeau acelea ale unei simple curtezane,  Teodora o reţinu o noapte întreagă în dormitorul ei, punând-o să-i arate toată arta trupului ei. Teodora o găsi nevrednică de împărat şi o lăsă liberă, pedepsind crunt pe cei care mijlociseră această legătură. De altfel, pedepsele ce le aplica şi sentinţele ce le da nu se bazau pe niciun text de lege. Acolo unde ea nu reuşea prin putere, recurgea la arma vicleniei, căci Teodora nu tolera ca cineva din imperiul ei să-i reziste.

Împărăteasa nu avu mai mult de 48 de ani când muri, fiind regretată de toţi care o cunoscuseră. Multă vreme poporul păstră amintirea acestei domnitoare frumoase şi înţelepte, iar istoria consacră acestei fiice a poporului un loc de frunte, printre politicieni.


Distribuiti

Articole asemanatoare

Misterul atmosferei sinistre din poeziile lui Bacovia a fost desluşit! Ne dezvăluie poetul însuşi într-un interviu foarte puţin cunoscut din 1943

admin

Câţi regi daci au mai existat de la moartea lui Burebista (44 î.Hr.) până la venirea la putere a lui Decebal (87 d.Hr.)? Istoricii vechi vorbesc de 4 regi misterioşi…

admin

Nemuritorul Paracelsus: medicul care a schimbat o întreagă ştiinţă

admin

A existat mai mult decât o „Cleopatra” în timpul Egiptului antic

admin

„Nemuritorii perşi” – 10.000 de soldați de elită al căror număr nu se schimba niciodată

admin

Adevăratul portret al lui Tudor Vladimirescu apare într-un tablou votiv al unei biserici din judeţul Mehedinţi

admin