Istoria Romaniei

Cel mai corupt şi mai lacom dintre domnitorii fanarioţi: Constantin Hangerli

Distribuiti

Familia domnitoare Hangerli se trage, ca şi familiile greceşti fanariote Moruzi şi Ipsilanti, din acelaşi strămoş comun, Chiriac din Trebizunda. Un Giorgios Hangerli, doctor şi clucer al Ţării Româneşti, care trăia pe la mijlocul secolului al XVIII-lea, i-a avut ca fii pe Constantin Hangerli Vodă, domnitor al Ţării Româneşti între 1797 şi 1799, dar şi pe Alexandru Hangerli Vodă, domnitor al Moldovei în 1807.

Constantin Hangerli, în scurta sa domnie, avea să ajungă la trista faimă de „cel mai corupt şi cel mai lacom dintre domnii fanarioţi”, egalat de un alt fanariot, Ioan Caragea. Hangerli a sporit dările şi a reintrodus mult temutul dar şi hulitul văcărit (desfiinţat prin „afurisenie” de Constantin Mavrocordat). Chinurile îndurate de ţăranii români ce nu puteau plăti dările erau insuportabile. În acelaşi timp, chefurile la Curte nu mai conteneau.

După mulțimea pârilor primite, marele vizir a trimis la București un capugiu pentru mobilizarea și suprimarea compromisului lor slujitor. Capugiul a luat cu el un harap „groaznic la chip și mare, buzat la gură, cu îndrăzneală la ucidere”. Intrând călare în curtea domnească, cei doi s-au grăbit să meargă în iatacul domnului. În timp ce capugiul a descărcat ambele pistoale în nefericitul domn, harapul l-a sugrumat cu lațul și i-a tăiat capul. Trupul a fost scos în curte, dezbrăcat și ținut așa până a doua zi. Harapul a jupuit capul celui ucis, l-a umplut cu bumbac și l-a prezentat soţiei sale înspăimântate.


Distribuiti

Articole asemanatoare

Stalin a avut ideea Canalului Dunăre – Marea Neagră, pentru ca burghezii români să nu mai facă bancuri pe seama comuniştilor veniţi la putere

admin

Misterioasele cranii alungite găsite într-o insulă de lângă Alaska. De ce, ulterior, ele au fost ascunse de ochii publicului?

admin

Istoria enigmatică a Tăbliţelor de Plumb de la Sinaia… a avut vreo implicare regele Carol I al României?

admin

Enigmaticele tăbliţe de la Tărtăria, din judeţul Alba: au 8.000 de ani vechime şi par a fi scrise în limba sumeriană! Ce caută la noi în ţară!?

admin

Misterioasa comoară a lui Decebal a fost ascunsă lângă râul Strei?

admin

Ordinul din 1938, prin care presa era cenzurată drastic în România, pe timpul regelui Carol al II-lea

admin