În documentarea articolului „Ordinul din 1938, prin care presa era cenzurată drastic în România, pe timpul regelui Carol al II-lea”, am dat peste un personaj cunoscut în perioada interbelică, colonelul Romulus Hotineanu, prim comisar regal, cel care a hotărât să se tragă în plin în greviştii de la Griviţa, în februarie 1933.
După venirea comuniştilor la putere, Romulus Hotineanu a fost arestat în martie 1948 şi de atunci tot a stat în închisoare, până când a murit – pe 9 decembrie 1960. Graţie Consiliului Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii, am dat peste un document în format .pdf, care conţine toate actele de la închisorile în care Romulus a stat, putându-se urmări toată starea şi situaţia sa de-a lungul timpului.
Pe 2 iulie 1951, conform hotărârii nr.1393 a Curţii Supreme, Secţia Penală, Romulus Hotineanu este condamnat la muncă silnică pe viaţă, pentru „crimă contra umanităţii”, fiind încarcerat la Penitenciarele din Piteşti, Craiova, Văcăreşti şi Jilava. Prin Hotărârea penală nr. 1253 / 05-12-1955 a Tribunalului Capitalei, Colegiului III Mixt, condamnarea de muncă silnică pe viaţă a lui Romulus Hotineanu a fost transformată într-o condamnare de 12,5 ani de închisoare, conform articolelor 2 şi 8 din Decretul nr.421 din 1955. Articolele respective spuneau următoarele:
„Articolul 1 – Se graţiază în întregime cei condamnaţi la pedepse privative de libertate până la 10 ani inclusiv, pentru săvârşirea de crime de război, împotriva păcii şi umanităţii, prevăzute de Legea nr. 312/1945, Legea nr. 291/1947 şi Decretul nr. 207/1948. Cei condamnaţi la pedepse mai mari de 10 ani se gratiaza în întregime dacă au participat la războiul antihitlerist în zona de operaţii.De asemenea, se graţiază în întregime cei condamnaţi la pedepse mai mari de 10 ani dacă nu au săvârşit din proprie iniţiativă omoruri.
Articolul 2 – Celor condamnaţi pentru infracţiunile prevăzute de art. 1 alin. 1, la pedepse mai mari de 10 ani, li se reduc pedepsele la jumătate.
Articolul 8 – În aplicarea prezentului decret pedeapsa munca silnica pe viaţa va fi socotită 25 de ani”.
Pe 8 februarie 1956, Tribunalul Suprem, Secţia Penală, desfiinţează Hotărârea nr.1393 / 1951 a Curţii Supreme, Secţia Penală, iar dosarul este trimis Tribunalului Militar Bucureşti, pentru o nouă judecare.
Însă, bucuria lui Romulus că mai avea de făcut câţiva ani de închisoare şi va scăpa, a fost una de scurtă durată. Prin sentinţa nr. 90 / 05-04-1957, Romulus Hotineanu a fost din nou condamnat la detenţie grea pe viaţă şi confiscarea totală a averii, conform articolului art. 193^1 din Codul Penal. Motivaţia? „În calitate de comisar regal, el a luat parte la acţiunea de reprimare sângeroasă a mişcării greviste de la atelierele Griviţa, dând ordin să se deschidă focul asupra muncitorilor”. Recursul i-a fost respins.
În articolul acesta – Monstruosul articol art. 193^1 din Codul Penal comunist – cum erau condamnaţi deţinuţii politici în România – se explică mai bine ce este cu acest articol 193^1.
Decretul M.A.N. nr. 62 din 23 februarie 1954, decret pentru completarea Codului Penal şi care a fost ţinut secret (nefiind publicat în Buletinul Oficial), spunea următoarele:
„Codul Penal se completează după cum urmează:
1. După articolul 193 se introduce art. 1931, cu următorul cuprins:
Art. 1931: Activitatea intensă contra clasei muncitoare sau a mișcării revoluționare, desfășurată într-un post de răspundere în aparatul de stat sau într-un serviciu secret, pe timpul regimului burghezo-moșieresc, se pedepsește cu detențiunea grea pe viață și confiscarea totală a averii. Dacă fapta prevăzută în aliniatul precedent a fost săvârșită într-un alt post decât unul de răspundere, pedeapsa va fi detențiunea grea de la 5-25 ani și confiscarea totală sau parțială a averii”.
Art. 1931, pe lângă că era aberant – „activitatea intensă contra clasei muncitoare sau a mișcării revoluționare” – nici măcar nu respecta unul din principiile de bază ale dreptului: principiul neretroactivităţii legii, adică legea dispune numai pentru viitor. Nimeni nu putea fi condamnat pentru o faptă, care în momentul înfăptuirii ei, nu era cunoscută de făptuitor. Poate că şi de aceea acest art. 1931 a fost secret, el neexistând oficial, în schimb apărând în timpul proceselor politice (un paradox al timpurilor comuniste).
Fostul comisar regal suferea însă de boli grave şi pe 24 aprilie 1958 declară greva foamei pentru că, susţine el, nu i s-a acordat tratamentul adecvat. Citez din scrisoarea de declarare a grevei foamei:
„Subsemnatul Romulus Hotineanu, condamnat la detenţiune grea pe viaţă pentru oprimarea clasei muncitoare, am declarat greva foamei la Securitatea Uranus în ziua de 11 aprilie 1958, pentru că deşi domnul maior anchetator de la Ministerul de Interne mi-a aprobat regim special şi continuarea tratamentului în curs de la Spitalul Jilava, domnul doctor pe care domnul maior l-a trimis a doua zi ca să-i comunic acest lucru a refuzat, deşi domnia sa cunoscându-mi situaţia în care mă găsesc din punct de vedere medical. Tratament mi-a dat, dar nu acelaşi pe care l-am avut la Spitalul Văcăreşti sau Jilava. Când am plecat de la Interne la 10 ianuarie anul acesta, am avut tensiunea 28.”
În iulie 1958, deţinutului i se refuză chiar să-şi vadă soţia şi fiica, pe care nu le mai văzuse de 10 ani. Oricum, el moare pe 9 decembrie 1960, la infirmeria închisorii Jilava, fiind suferind de insuficienţă cardiacă, diabet zaharat şi maladie hipertronică visceralizată.
