În cea mai frumoasă şi bogată regiune din Bhutan (stat situat în Asia, în zona Munţilor Himalaya), există o legendă a unui leopard, numit „Leopardul lui Brahma – Shiva”. Acest leopard era mai mult ca un stăpân, era aproape divinizat.
Pagubele pe care le făcuse animalul fără să poată fi prins, inspirase locuitorilor de pe malurile Brahmaputrei o frică superstiţioasă. Poporul numise pe acest leopard „Ambuda”, adică „norul”. El era mult mai mare ca celelalte animale din familia sa. Avea o blană foarte frumoasă cu gâtul, pieptul şi pântecele de un alt strălucitor, iar pe spatele sau roşu, părul îi forma un fel de manta gălbuie. Dar atât pe piept cât şi pe spate erau pete negre, care compuneau cercuri concentrice foarte regulate.
Nimeni nu ştia unde îi era culcuşul. În timpul zilei, ca toţi leoparzii, dormea prin stufişuri. De mai multe ori fusese văzut ducându-se spre ruinele unui templu al lui Brahma Shiva, dar când soldaţii rajahului Mairam au înconjurat ruinele ca să-l prindă, Ambuda găsise mijlocul să dispară. Atunci Mairam şi supuşii săi se încredinţară că leopardul este un zeu răufăcător.
Mairam avea doi fii. Cel mai mare se numea Maitreia, iar celălalt Vedanti. O epidemie izbucni în statele lui Mairam şi preoţii fiind consultaţi, spuseseră că Brahma Shiva pedepsea poporul cu această boală, pentru că era supărat pe locuitorii lui Bhutan, unde se plănuia o crimă înfiorătoare. Într-adevăr, fiii lui Mairam plănuiau să-l omoare pe tatăl lor, ca să poată ei conduce ţara.
„Vinovaţii sunt foarte aproape de tine, şi trebuie ca ei să piară. Lui Brahma Shiva nu-i va trece mânia până când unul din ei nu va fi dat leopardului Ambuda să-l mănânce”.
La aceste cuvinte Mairam, nebun de furie, porunci să fie aduşi Maitreia şi Vedanti înaintea sa.
– Vai, plănuiţi să mă omorîţî ca să puneţi mâna pe frânele Bhutanului? Unul din voi trebuie să piară!
Maitreia și Vedanti se aruncară plângând la picioarele tatălui lor, jurând că nu sunt vinovaţi. Rugăciunile fură în zadar, iar Mariam hotărî ca Vedanti să fie dat leopardului Ambuda. Soldaţii îl legară şi îl duseră la marginea unei păduri la un arbore unde se văzuse adeseori urmele leopardului şi rămăşiţele prânzurilor lui sângeroase. Executorii răzbunării regale îl ridicară pe Vedanti până la craca cea mai groasă, unde putea sta ca pe un pat. El fu legat de cracă peste piept și de mâini. Picioarele i le lăsară libere pentru ca mișcările instinctive ce avea să le facă să înfurie fiara, căci se știe că ea este foarte blândă când nu îi este foame şi când omul nu o ameninţă.
Soarele apuse, iar Ambuda plecă să-şi caute hrană. Ajunse lângă copac, îl zări pe Vedanti şi cu o agilitate surprinzătoare se urcă în pom şi se apropie de victimă. Îl mirosi pe Vedanti, ca să-şi dea seama dacă este un cadavru sau o fiinţă vie. Leopardului îi era foame. Gura sa enormă se deschise. La această vedere Vedanti scoase un ţipăt ascuţit. Atunci colţii fiarei i se înfipse în trup, devorându-l până la capăt.
A doua zi, servitorii rajahului veniră să strângă rămăşiţele lui Vedanti, le arseră şi cenuşa o azvârli în vânt. Cu toate acestea, epidemia continua să ia din vieţile bhutanezilor. Lui Mariam îi muri fraţii, fiicele sale şi cei mai buni şefi ai armatei.
Preoţii fiind consultaţi din nou, spuseră că pentru a alunga toate nenorocirile mai trebuie un sacrificiu. Brahma Shiva îl cerea pentru Ambuda şi pe celălalt fiu al rajahului. Înnebunit de nenorocirile ce dăduseră peste el, crudul Mairam consimţi. Maitreia fu legat tot de arborele în care Vedanti murise.
Seara veni. Ambuda însă era sătul. El se sui pe arbore şi îl mirosi pe Maitreia. Tânărul avea o stăpânire de sine minunată. El nu se mişcă, prefăcându-se că doarme. Ambuda se aşeză pe cracă şi îşi rezemă somnoros capul pe pântecele lui Maitreia. Această aşteptare era pentru bietul om un chin egal cu moartea. Un suspin, o încordare cât de mică a unui muşchi era suficientă, pentru a deştepta furia lui Ambuda.
Însă, omul şi fiara fură deşteptaţi deodată de un ţipăt pătrunzător. Leopardul se ridică şi privi împrejur. În noaptea senină, văzu oameni apropiindu-se. Maitreia era pierdut! Cu laba-i puternică leopardul îl dispecă pe bărbat, sări jos și dispăru în stufiș.
Oamenii se apropiară. Corpul lui Maitreia fu dat jos. Nenorocitul murise din cauza logodnicii sale, Namiepa, care venise pe ascuns cu o ceată de servitori credincioși ca să-l scape. Ea îl văzuse pe leopard lângă logodnicul sau şi țipase.
Timpul trecu. În ţara Bhutanului veni un străin, care o găsi pe Namiepa foarte frumoasă şi vru să o ia in căsătorie. Namiepa se învoi, dar cu condiţie: străinul să-i aducă un colier făcut din dinții leopardului Ambuda. Străinul căpătă învoirea lui Mariam şi pândi pe leopard lângă arborele fatal. Când se sui Ambuda în arbore, străinul trase două gloanţe. Ambuda primi unul în picior, iar celălalt în ochi. Cu toate acestea, el sări jos, dar alte două gloanţe îl loviră în piept şi muri. Astfel dinţii lui Ambuda, neînvinsul leopard al lui Brahma Shiva, fură transformaţi în colier de nuntă pentru Namiepa.
