Istoria Romaniei

Misteriosul tezaur dacic de la Şilindia, vechi de 2.300 de ani: 729 de monede de argint pur, cu chipul lui Zeus

Distribuiti

Un tezaur dacic mai puţin cunoscut (dar nu şi mai puţin valoros) este comoara dacică de la Şilindia (Arad). Descoperirea, întâmplătoare, a fost făcută în timpul muncilor agricole, de ţăranul Andrei Torma din comuna Şilindia, judeţul Arad.

Comoara dacică de la Şilindia cântăreşte 10 kg şi datează de la mijlocul secolului al III-lea î.Hr., cuprinzând 729 monede din argint pur. Piesele înfăţişează imitaţii după tetradrahmele regelui Filip al II-lea al Macedoniei. Cea mai mare parte a monedelor prezintă pe avers chipul lui Zeus (cu barbă şi cunună de laur), iar pe revers silueta unui călăreţ cu calul în galop. Unele piese cuprind şi imitaţii după monede greceşti. Printre acestea se numără monedele care reproduc tetradrahmele oraşului Larissa din Thessalia.

Bogatele emisiuni dacice din a doua jumătate a secolului III şi până la jumătatea secolului al II-lea î.Hr. se caracterizează prin varietatea de tipuri, prin execuţie artistică bună şi prin calitatea superioară a argintului din care sunt realizate. Către sfârşitul secolului II î.Hr. asistăm la o decădere a numismaticii dacice, atât sub raport artistic, cât şi în ce priveşte calitatea metalului şi a greutăţii monedelor.

De obicei, dacii emiteau monede din argint, însă s-au descoperit şi monede de aur din timpul regelui dac Koson, conducătorul după Burebista.


Distribuiti

Articole asemanatoare

Câţi regi daci au mai existat de la moartea lui Burebista (44 î.Hr.) până la venirea la putere a lui Decebal (87 d.Hr.)? Istoricii vechi vorbesc de 4 regi misterioşi…

admin

Savantul Bogdan Petriceicu Haşdeu, marele necunoscut

admin

Mâncarea preferată a celebrei regine franceze Caterina de Medici conţinea… testicule de cocoş!

admin

Regina celţilor, Boudicca: cum o femeie curajoasă i-a învins pe invadatorii romani

admin

Cum vedeau Iaşul călătorii străini în veacurile trecute? „Acest târg e plin de gunoaie, iar civilizaţia se vede puţin şi barbaria mult”

admin

Din secretele uciderii şi decapitării de către turci, la Iaşi, a domnitorului moldovean Grigore Ghica Vodă III

admin