Născut pe 17 decembrie 1493, Philippus Theophrastus Paracelsus Bombastus era fiul lui Wilhelm Bombastus. De mic el a început să afle din tainele alchimiei și a cunoscut lecțiile unor călugări vestiți, care, pentru acel timp, erau și medici și filozofi și alchimiști.
Călătorind prin Europa și Asia (se spune că a fost însărcinat să-l însoțească la Constantinopol pe fiul hanului tătar), Paracelsus este posibil să fii trecut și prin ţările române. Paracelsus a studiat mult și neavând totdeauna banii necesari, îi câștiga exercitând meseria de „cititor al viitorului”. Deşi Paracelsus a fost şi medic, trebuie reţinut faptul că pe acele vremi și în tot cursul Evului Mediu, medicina însemna empirism, rețetele și leacurile erau produsul fanteziei bogate a alchimiștilor, leacuri pe care le-am numit mai târziu „băbești”, iar operațiile chirurgicale se făceau foarte simplu cu un fier încălzit la roșu.
Dar Paracelsus este primul medic care rupe cu tradiția empirismului, făcând primul pas spre medicina modernă. „Omul e un compus chimic”, spune el. „Bolile au drept cauză o schimbare oarecare a acestui compus; trebuie găsite așadar medicamente chimice pentru a combate bolile”. Iată clar prima orientare a medicinei spre adevăr.
În 1526 – în urma faimei pe care și-o capătă Paracelsus vindecând câțiva bolnavi de gută și de cancer – este numit ca profesor de chirurgie și fizică la noua universitate din Basel. După cât se pare, Paracelsus n-a cunoscut limba latină, limba în care se predau și se studiau științele. De aceea își începu cursul în limba germană spre mânia celorlalți profesori care nu concepeau științele predate în altă limbă decât cea latină. Dar nu numai această abatere a atras defăimarea noului profesor; el aducea idei îndrăznețe pentru acele vremuri, idei care răsturnau o școală și o tradiție întreagă. Galenus și Avicena, părinții medicinii care se practica atunci, nu aveau nicio valoare pentru revoluționarul vechilor credințe. Aşa că Paracelsus arse opera lor în fața auditorilor cursului, îndemnându-i să urmeze pe calea nouă către care se îndrepta spiritul său.
Dar e greu să alungi o minciună atunci când aceasta e socotită de oameni adevăr. Se cer sacrificii și suferințe, se cer umilințe și mai ales mult curaj și multă speranță. În ziua următoare pe zidurile orășelului Basel, medicii dușmani noilor concepții ale colegului lor, pe care-l socoteau nebun, puseră să se afișeze următorul anunț: „Umbra lui Galenus împotriva lui Theophrastus sau mai bine… phrastus”. Ascultat cu multă dragoste și cu nesfârșită curiozitate de către elevii săi, a fost dușmănit în schimb până în ultimele-i clipe de colegi.
Un călugăr bolnav de gută, care nu se putu vindeca la niciun medic al timpului, îi promise lui Paracelsus fabuloasa sumă de 200 florini dacă îl va vindeca. Paracelsus îl vindecă cu opiu. Dar, odată vindecat, călugărul refuză să-i plătească onorariul promis sub motiv că nu s-a ostenit prea mult cu vindecarea sa care o socotea acum extrem de simplă. Dat în judecată, călugărul fu condamnat să plătească medicului 6 florini. Paracelsus adresează scrisori injurioase judecătorilor pe care îi găsea nedrepți, dar – de teamă – fugi din oraș.
Acum începe din nou a pribegi prin Europa; oriunde căuta să se așeze, stârnea dușmănii. Iar el nu era omul iertător: ataca, polemiza, acuza, dar – de teamă să nu fie pedepsit – părăsea localitatea. Alsacia, Nurenberg, Saint Gall, Moravia, Austria, Ungaria – toate i-au fost loc de popas și de refugiu, dar pe toate le-a părăsit la fel. În 1541, vagabondul care nu găsise prea mulți prieteni închise ochii pentru totdeauna într-un spital din Salzburg.
Pe piatra de mormânt al lui Paracelsus din Salzburg stau scrise următoarele: „Aici zace Philip Theophrast, vestit doctor în medicină, care a tămăduit cu o știință minunată acele îngrozitoare boli, lepra, guta, hidropizia, precum și alte boli molipsitoare mortale ale trupului și a cinstit averea sa împărțind-o și dând-o săracilor. Schimbat-o viața cu moartea în anul 1541, în ziua de 24 Septembrie.”
Alchimist și magician, Paracelsus, credea că se pot creea viețuitoare în laborator; de aici afirmația sa că omul este un „compus chimic”. În lucrările sale de laborator, el ajunse la concluzii și observații pe care nici înaintașii, nici contemporanii lui nu le luaseră în seamă. Astfel și-a dat seama că fără aer nu pot avea lor arderile. Pentru că aerul e cauza arderii lemnului. „Dacă n-ar fi aerul, toate viețuitoarele ar muri înăbușite, lemnul și focul n-ar putea arde”.
Paracelsus fabrică hidrogenul fără să-și dea seama; observă doar că, în contact cu unele metale, vitriolul și apa dau naștere unui aer asemenea unui vânt care se urcă în sus. Din scrierile sale vedem că știa să separe argintul de aur, a cunoscut și descris arsenicul, zincul, bismutul, alama (pentru prima oară când găsim o descriere a zincului și a bismutului).
Una din spusele sale celebre a fost următoarea: „Cel care nu știe nimic nu poate să iubească nimic. Cel care nu face nimic nu poate să înțeleagă nimic. Cel care nu înțelege nimic nu este de luat în considerație. Doar cel ce înțelege, vede și studiază. Cunoștințele cele mai de preț sunt legate de dragostea față de om… cine crede că toate fructele maturează deodată ca și căpșunile, nu a înțeles nimic despre natura strugurilor”.
