Celebrul voievod român Mircea cel Bătrân (ce a domnit între 1386-1418) purta, pe lângă titlul de „domnitor al Ţării Româneşti” şi alte titluri, ca „ban al Severinului, duce al Făgăraşului şi duce al Amlaşului”. Severinul, la maxima lui întindere, cuprindea teritorii din vestul Olteniei și din estul Banatului (aproximativ judeţele de azi Dolj, Gorj şi Caraş – Severin). Făgăraşul se întindea în jurul cetăţii Făgăraşului, cuprinzând zone din actualele judeţe Braşov şi Sibiu, iar Țara Amlașului, cu o suprafață de circa 120 km², era situată în depresiunea Săliște și în regiunile învecinate din sudul Transilvaniei, cu teritorii situate la vest de actualul municipiu Sibiu.
Aceste titluri exprimau o posesiune reală, iar titlul de duce al Amlaşului şi Făgăraşului se menţine în hrisoavele domneşti şi după pierderea acestor feude în favoarea Ungariei, chiar până la domnia lui Constantin Brâncoveanu (1688-1714), deci încă circa 300 de ani. Cum de a avut aceste teritorii transilvănene primii domnitori valahi? Totul s-ar explica prin aşa-zisul descălecat din Amlaş şi Făgăraş. Astfel, cronicarul Constantin Căpitanul Filipescu, scria în „Istoriile domnilor Ţării Româneşti” de la 1688 următoarele:
Iară când au fost cursul anilor 6798 (1290), fiind în ţara Ungurească un voevod ce l-au chemat Radul Negru Voevod, mare herţeg pre Almaş şi pre Făgăraş, rădicatu-s-a de acolo cu toată casa lui şi cu mulţime de noroade, români, papistaşi, saşi, de tot felul de oameni, pogorându-se pre apa Dâmboviţei, început-au a face ţară nouă. Întâiu au făcut oraşul ce-i zic Câmpulung; acolo au făcut şi o biserică mare, frumoasă şi înaltă. De acolo au descălecat la Argeş, şi iară au făcut oraş mare, şi şi-au pus scaunul de domnie, făcând curţi de piatră şi case domneşti, şi o biserică mare şi frumoasă… Atunci, şi Băsărăbeştii, cu toată boierimea ce era mai înainte peste Olt, s-au sculat cu toţii de au venit la Radul Vodă, închinându-se să fie sub porunca lui şi numai el să fie peste toţi stăpânitor. Şi de atunci s’a numit ţara Românească. Iară titlul domnului arăta astfel „Întru Hristos Dumnezeu cel binecredincios şi cel bun-de-cinste şi cel iubitor de Hristos şi singur biruitor, Io Radul Negru Voevod, cu mila lui Dumnezeu domn a toată ţara Românească şi de la Amlaş şi Făgăraş herţeg. Acesta este titlul tuturor domnilor de atunci, precum adevărat se vede că este scris la toate hrisoavele ţării.
Şi cronicarul Miron Costin înţelege vechiul titlu al domnilor Ţerii Româneşti ca exprimând o stăpânire reală asupra părţilor de peste munţi. În „Cronica ţării Moldovei şi a ţării Munteneşti”, scrisă în poloneşte, el zice:
Titlul cel vechi al domnilor munteneşti este acesta: „Cu mila lui Dumnezeu noi Io. N. voevod şi domn al Ţării Ungrovlahiei, Amlaşului, Făgăraşului, Herţegului. Făgăraşul, Amlaşul şi Haţegul, care se găsesc în titlul cel vechi al domnilor munteneşti, sunt astăzi ţinuturi în ţara Ardealului, în munţii din care ieşiră, cum s-a spus, muntenii, iar castelul Făgăraşului pe Olt este scaunul ţării. Muntenii au stăpânit multă vreme aceste trei ţinuturi, iar ardelenii au stăpânit de această parte a munţilor, mai în sus de munteni, ţara Mehedinţilor.
Însă, se observă că Miron Costin face o confuzie între herţeg (din germanul „herzog” = „duce”) şi Haţeg, ţinut numit aici ca posesiune a domnilor români peste munţi pe lângă Amlaş şi Făgăraş. Contemporanul său, stolnicul Constantin Cantacuzino, aduce chiar din Haţeg pe Negru Vodă, zicând că „el s-a născut în Transilvania, în părţile Haţegului”. Totuşi, fum fără foc nu putea ieşi, şi asta pentru că deşi teoretic Ţara Haţegului (judeţul Hunedoara de azi) aparţinea Ungariei, documente ungureşti de la jumătatea sec. al XIV-lea aminteau Haţegul ca o „provincie” sau „district” cu autonomie naţională, în posesiunea unor cnezi români (în parte recunoscuţi ca nobili), sub cârmuirea castelului regal de Haţeg. Iar ca reminiscenţă de la legăturile ei anterioare cu voevodatul lui Lython şi cu Basarabii, întâlnim nume de cnezi : Lithuan și Basarab. Pe la sfârşitul secolului al XIII-lea, exista un „Lython Voevod” care avea ca posesiune Ţara Haţegului, însă sub condiţii speciale de vasalitate faţă de regele ungar, pentru acesta el trebuind să plătească un tribut.
