Mistere si Conspiratii

Detalii teribile cu privirea la moartea divei secolului XX, Marilyn Monroe: „A fost omorâtă, nu s-a sinucis”

Distribuiti

Pe 4 august 1962, lumea afla şocată moartea vedetei anilor 1950 şi 1960 Marilyn Monroe, la vârsta de doar 36 de ani. Cauza oficială a morţii artistei: sinucidere prin ingerarea unei supradoze de barbiturice.

Însă, în 1997, rupând un văl al tăcerii după mai bine de trei decenii, John Miner, asistentul procurorului din Los Angeles însărcinat cu anchetarea împrejurărilor legate de decesul sex-simbolului Americii, a respins teoria oficială a sinuciderii, afirmând că diva a fost asasinată. John Miner, înarmat cu o lupă, a cercetat îndelung trupul celei mai celebre şi mai dorite femei a secolului. „Am examinat metodic trupul – povestea Miner – cercetând amănunţit chiar şi pielea aflată între degetele de la picioare”. Miner a tras concluzia că în spatele acestui deces se află altceva decât sinuciderea prin supradoză de barbiturice. După părerea lui, Marilyn a fost asasinată printr-o spălătură preparată cu o doză de barbiturice, echivalentă a 40 de pilule de somnifere, efectuată pe cale anală. Spălătura i-a fost administrată foarte lent, probabil atunci când actriţa era deja profund adormită ca urmare a unei doze de hydrat de chloral.

Împrejurările decesului starului american au făcut şi fac încă să curgă multă cerneală datorită îndoielilor legate de concluziile anchetei oficiale. Întrebările cheie erau dacă nu cumva cei doi fraţi Kennedy au vrut să reducă la tăcere actriţa, date fiind relaţiile sale cu aceştia, unul dintre ei fiind preşedintele SUA. Sau dacă nu a organizat Mafia totul, pentru ca moartea ei să fie transformată într-o întreprindere de şantaj asupra celor doi Kennedy, Robert şi John Fitzgerald.

Iată concluziile la care a ajuns Miner:

1. Marilyn nu a decedat pentru că ar fi făcut vreo injecţie. Cercetarea minuţioasă a corpului ei nu a dezvăluit nicio urmă de înţepătură.

2. Ea nu a murit nici ca urmare a unei supradoze de pilule luate pe cale bucală, cum s-a afirmat. Reziduurile găsite în stomac nu corespundeau unei cantităţi letale.

3. Vedeta nu a murit decât după o digerare lentă de barbiturice, deoarece ficatul ei a rămas în funcţiune suficient de mult pentru a absorbi 13% din ceea ce i s-a introdus în stomac.

4. Analiza sângelui a relevat prezenţa hydratului de chloral.

5. Anusul actriţei prezenta leziuni şi avea o tentă violacee. Miner n-a constatat niciodată un asemenea aspect la alţi decedaţi în urma supradozelor de barbiturice luate pe cale bucală, şi acest fapt nu a fost niciodată explicat în cadrul anchetei oficiale.

6. Marilyn Monroe a lăsat două înregistrări destinate psihiatrului său. Acestea au fost făcute cu puţin înaintea morţii, în pat. Pentru John Miner ele reprezintă dovada cea mai elocventă că actriţa nu s-a sinucis. Benzile permit o uimitoare explorare a sufletului actriţei, arătând că, în pofida înclinaţiei spre folosirea abuzivă a medicamentelor, psihicul ei nu era acela al unei sinucigaşe. Din înregistrări se poate, dimpotrivă, constata că Marylin, departe de a fi o disperată necontrolată, făcea proiecte pentru viitorul carierei sale.

Concluziile lui Miner: ancheta asupra decesului lui Marilyn Monroe a fost incredibil de superficială, autorităţile mulţumindu-se să tragă concluziile asupra a ceea ce părea evident. Prelevarea de ţesuturi a fost pierdută, flacoanele cu medicamente şi conţinutul stomacului lui Marilyn au dispărut. Bungalow-ul său n-a fost sigilat şi Peter Lawford, cumnatul celor doi Kennedy, a avut posibilitatea să îndepărteze toate probele în timpul ce s-a scurs între deces şi sosirea la locul faptei a primului reprezentant al legii.

Interesant e faptul că guvernanta lui Marylin, Eunice Murray, afirmase la un moment dat că maşina de spălat funcţiona la miezul nopţii! Faptul că maşina de spălat mergea la acea oră, l-a făcut pe Miner să fie convins că Eunice spăla cearşafurile pentru a îndepărta urmele spălăturii fatale. A administrat spălătură chiar ea sau mai era acolo şi altcineva în noaptea fatidică? Noi, însă, nu vom afla ce s-a întâmplat atunci, poate niciodată…


Distribuiti

Articole asemanatoare

Marele războinic Attila Hunul a murit chiar în noaptea nunţii sale. Din ce cauză?

admin

Ce (sau cine) se afla în spatele Bestiei din Gevaudan – o creatură care a făcut prăpăd în Franţa secolului al XVIII-lea?

admin

Doamna de Maintenon – regina secretă a „regelui-Soare”, Ludovic al XIV-lea

admin

Flatiron Building – cel mai bizar şi mai faimos zgârâie-nori din New York

admin

Detalii incredibile la moartea şi înmormântarea mamei domnitorului Constantin Brâncoveanu. Era anul 1699…

admin

Pepsi-Cola s-a numit iniţial „Brad’s Drink” (1893) şi era o băutură terapeutică digestivă

admin