Împărăteasa Teodora a fost una din cele mai importante împărătese bizantine, care a trăit în secolul al VI-lea; ea a fost soția împăratului bizantin Iustinian I. A fost canonizată și este sărbătorită de Biserica Ortodoxă pe 14 noiembrie. Principala sursă a vieții Teodorei sunt scrierile lui Procopius din Cezareea.
Dar, ce se ştie despre Teodora? Despre originile ei, prea puţin. Unde se născuse? Unii au susţinut că s-ar fi tras din Cipru; alţii, mai demni de crezare, afirmau că patria ei a fost Siria. Dacă originile-i sunt incerte, se ştie, în schimb, cu certitudine că a fost adusă în Bizanţ de ai săi, încă din fragedă pruncie.
Din ce familie provenea, iarăşi nu se ştie prea bine. Legenda, printr-un fel de respect al rangului imperial la care s-a înălţat ulterior, i-a născocit o genealogie ilustră sau măcar ceva mai prezentabilă, atribuindu-i ca tată un senator serios si credincios; în realitate, se pare că familia în care a apărut pe lume era foarte umilă. Tatăl său se pare că a fost un om sărac, numit Acacias, paznic al urşilor din circ, iar mama, o femeie nu prea serioasă. Din acest cuplu s-au născut trei fete: Comito, Teodora şi Anastasia. Teodora a venit pe lume în jurul anului 500.
După ce tatăl ei muri, Teodora şi surorile ei au fost crescute de mama sa văduvă, care s-a combinat cu un bărbat pentru a putea supravieţui. Când crescu, Teodora interpretă mici roluri la circ, devenind un fel de „actriţă”. Ea începu să aibă succes, scoţând bani frumuşei, mai ales la întrunirile mondene, unde actriţa Theodora a fost remarcată şi apreciată. Introdusă, aşadar, de foarte tânără într-o societate de cheflii dintre cei mai vicioşi, a fost nevoită să se supună, în promiscuitatea anticamerelor, multor gesturi imorale si intimităţi fără rezerve. Ajunsă la vârsta când putea să urce singură pe scenă, avea pâinea asigurată.
Era foarte frumoasă. Cei care au scris despre ea exagerat de elogios au afirmat că avea înfăţişarea şi nobleţea majestuoasă a unei regine, atât de armonioasă încât nici cuvintele şi nici operele de artă n-ar fi putut s-o redea în întregime. Dar şi cei care au calomniat-o au recunoscut că avea o graţie neasemuită şi că faţa ei încântătoare, cu tenul mat, puţin cam palid, era luminată de ochi mari, expresivi şi strălucitori.
Dar Teodora poseda şi alte calităţi pe lângă frumuseţe. Inteligentă şi spirituală, se dovedea a fi o companie agreabilă; avea verva unei cabotine, pe care o folosea cu plăcere şi pe scenă, eclipsându-le pe celelalte actriţe care jucau cu ea, un fel de a fi plăcut şi nostim, prin care şi-i apropia pe cei mai nestatornici din adoratori. Nu era întotdeauna binevoitoare; pentru a-i face pe oameni să râdă, ironia ei devenea, adeseori, muşcătoare; în schimb, când dorea să se facă plăcută, folosea o irezistibilă putere de seducţie, îndrăzneaţă, provocatoare.
Teodora a devenit în curând celebră pentru desfrânarea sa, ea având o puzderie de iubiţi. Părea mereu dornică să-i fie admirată în primul rând frumuseţea, nepăsându-i de pudoare. Teodora zice-se că s-a trezit, curând, atât de compromisă, încât oamenii cumsecade, dacă o întâlneau pe stradă, se dădeau deoparte, de teamă să nu se murdărească atingându-se de o femeie atât de desfrânată ca ea; numai faptul că o întâlneau era considerat semn rău. În anul 517, când încă nu împlinise 18 ani, datorită frumuseţii sale, a talentului şi a atracţiei pentru plăceri, devenise una din stelele lumii bogate în distracţii a Bizanţului.
Teodorei îi plăceau distracţiile; îi plăceau, la fel de mult, banii. Strânsese deja o mică avere, când norocul se păru că-şi întoarce faţa de la ea. Avea un amant, un sirian, numit Hekebolos, aflat în serviciile administraţiei imperiale. Acesta, personaj destul de important, a fost desemnat guvernator al Pentapolisului din Africa. Teodora s-a hotărât să-l însoţească în provincia îndepărtată pe care urma s-o conducă. Din nefericire, povestea de dragoste n-a durat prea mult: ajunşi în Africa, foarte curând, cei doi amanţi s-au certat, iar Hekebolos a alungat-o pe Teodora. Tânăra femeie, fără bani şi fără mijloace de trai, a trebuit să îndure umilinţa şi sărăcia pe oriunde a încercat să-şi încropească un rost. A fost văzută în Alexandria, în Antiohia şi în alte părţi, practicând, pentru a supravieţui, meseria de prostituată.
Când Iustinian a întâlnit-o pe Teodora, prin 522, viitorul stăpân al Imperiului Bizantin avea 40 de ani. Atracţia fulgerătoare simţită de Iustinian pentru o femeie cu un trecut ca al Teodorei, legătura lor care s-a împlinit printr-o căsătorie, li s-a părut tuturor atât de bizară şi de surprinzătoare, încât nu şi-au putut-o explica decât gândindu-se la un miracol înfăptuit datorită practicilor magice ale Teodorei. Din clipa în care a văzut-o şi până în ziua în care Theodora a murit, Iustinian a iubit-o cu o nestinsă pasiune, aceeaşi care îl înflăcărase şi în tinereţe. Ea reprezenta pentru Iustinian încântarea cea mai dulce, sau „darul cu care îl fericise Dumnezeu”.
Îndrăgostit până peste urechi, Iustinian nu i-a refuzat nimic. Ea iubea banii: a copleşit-o cu bogăţii. Era avidă de onoruri şi îi plăcea să fie respectată: a obţinut pentru ea înalta demnitate de patriciană. Era ambiţioasă şi dornică de prestigiu: Iustinian s-a lăsat condus de sfaturile ei, devenind sclavul supus al capriciilor şi impulsurilor iubitei sale.
