Adesea, împăratul roman Nero a fost acuzat că ar fi incendiat Roma. Dar chiar aşa a fost? Ne aflăm pe data de 18 iulie 64 d.Hr.; Roma era toropită de căldură. Nero se afla în vila sa din Antium, la 45 de kilometri de Roma. Seara, vântul din sud bătea peste oraş. Chiar atunci au apărut flăcări în întuneric. Focul aprinsese micile magazii de lângă Marele Circ, care a început şi el să ardă.
Stârnit de vânt, incendiul s-a întins si a ajuns pe înălţimile învecinate, cu precădere pe colina Palatin. Un mesager s-a repezit în galop spre Antium, pentru a-l înştiinţa pe Nero. Acesta a fost sculat din somn; el a sărit pe un cal şi a pornit spre Roma unde a ajuns după 4 ore şi jumătate.
Se făcuse dimineaţă, prăpădul luase proporţii uriaşe şi locuitorii intraseră în panică. Populaţia urla fugind şi încercând să-şi care bolnavii. Dar flăcările îi înconjurau pe fugari din toate părţile. La sfârşitul celei de-a doua zile, incendiul părea că se potoleşte, dar focul s-a înteţit din nou, şi mai puternic, în dimineaţa următoare. Abia după o săptămână a fost stins. Pagubele au fost catastrofale: 5 din cele 7 coline ale Romei au fost pustiite. Din cele 14 cartiere ale Romei, 3 au fost distruse în întregime şi 7 parţial.
Din locuinţele imperiale de pe colina Palatin nu mai rămăsese decât o uriaşă grămadă de cenuşă. Palatul lui Nero a ars. Un număr important din monumentele din Forum s-au prăbuşit. Flăcările au distrus opere de artă şi manuscrise de mare valoare. Marile antrepozite cu alimente au ars şi ele.
Ce-a făcut Nero în timpul catastrofei? El a încercat, mai întâi, să salveze obiectele de artă care se găseau în palatul său. Şi asta pentru că era amator de artă şi de literatură şi îi susţinea pe artişti şi pe scriitori.
Apoi, Nero a deschis porţile grădinilor sale şi a distribuit alimente sinistraţilor; el a dat chiar din bunurile sale personale. A luat măsuri deosebite: stocurile de produse alimentare au fost rechiziţionate şi mlaştinile din Ostia au fost stabilite ca loc de depunere a dărâmăturilor. În acele clipe, nimeni nu-l acuza pe Nero că ar fi incendiatorul. Se căutau alţi vinovaţi. Dar cine a fost vinovatul?
Opinia publică i-a acuzat iniţial pe evrei şi asta pentru că în rândul romanilor exista un curent de antisemitism. Simţind pericolul, evreii au căutat să îndrepte bănuielile spre creştini. De altfel, pentru mulţi romani nu era mare deosebire între creştini şi evrei. Important este faptul că romanii au început să-i considere pe creştini ca ţapi ispăşitori şi să-i ucidă.
Creştinii au fost aruncaţi în gropile cu animale sălbatice sau au fost crucificaţi înainte de a fi arşi de vii: au fost transformaţi în torţe vii care luminau într-un mod înfiorător grădinile lui Nero.
Totuşi, nimic nu dovedeşte că autorii incendiului ar fi fost creştinii. Istoricul Tacitus sugerează vinovăţia lor, dar Suetonius nu face nici o aluzie, de altfel ca şi Plinius cel Bătrân. Acest autor îl acuză, totuşi, pe Nero, de o manieră mai mult sau mai puţin categorică. Plinius vorbeşte de „incendiile prinţului Nero”, fără altă precizare.
Suetonius îl acuză mai ferm pe împărat. El spune: „Nero a incendiat Roma”. Relatează că oameni ai împăratului, îmbrăcaţi în haine imperiale, au fost văzuţi străbătând oraşul cu torţe. Tacitus vorbeşte de „răutatea prinţului” fără a spune mai mult.
Însă, Tacitus şi Suetonius erau înalţi funcţionari, dintr-o dinastie diferită de aceea de care aparţinea Nero. Aveau deci motive să-l duşmănească.
Însă, ceilalţi istorici romani nu-l acuză pe Nero de vreo vinovăţie. Plutarh, Flavius Josef, Marţial, Sf. loan Chrisostom – n-au făcut nicio aluzie că el ar fi fost autorul dezastrului. În fond, de ce-ar fi dat Nero foc Romei? Deşi se crede că era nebun, în realitate, nu era chiar fără minte să fi provocat aşa ceva.
Să fi incendiat el Roma pentru a se bucura de spectacol, aşa cum se spune astăzi? Dar ar fi putut să aibă plăceri asemănătoare cu mai puţine urmări… Şi, dacă vroia să se bucure de spectacol ar fi fost acolo când oamenii lui dădeau foc, nu să se fi aflat la zeci de km distanţă. Să fi vrut să facă o operaţie urbanistică, de reînnoire? Ar fi putut s-o facă şi altfel. Mai ales că au ars cele mai frumoase cartiere…
Şi-atunci, dacă Nero nu este vinovat, dacă nici creştinii şi nici evreii nu au provocat incendiul, cine a făcut-o? Poate accidentul. La 18 iulie 64, Roma era toropită de caniculă: nu trebuia prea mult ca să izbucnească un incendiu. Dacă s-au observat mai multe puncte în care focul a apărut, motivul este că focul s-a propagat foarte repede, favorizat de vânt. În nici un caz nu-l putem vedea pe Nero bucurându-se în faţa flăcărilor, aşa cum ne-a fost prezentat de atâtea ori…
