Există mai multe poveşti şi legende care ne vorbeşte despre dreptatea domnitorului Vlad Ţepeş. Iată una din ele… Într-o seară, Vlad Ţepeş, lepădându-se de îmbrăcămintea domnească, îşi puse straie proaste, desculţ şi cu un toiag în mână, ieşi pe poarta din dos a palatului. El coti pe uliţe lăturalnice şi ajunse în dreptul unui maidan. Pe maidan, el văzu un om mare şi gras, ţipând ca din gură de şarpe, în vreme ce un altul, mic şi sfrijit, îl bătea măr.
Ţepeş Vodă, văzând toată scena, se uimi şi rosti:
– Dar bine, omule, te văd mare şi gras ca un taur. Cum de te laşi bătut de sfrijitul ăsta?
– Ia nu te amesteca unde nu-ţi fierbe oala! se răsti sfrijitul. Dacă ţi-oi trage vreo două…
Vodă înghiţi în sec, pentru că nu voia să se deconspire, dar află numele sprijitului şi a doua zi trimise autorităţile domneşti să-l aducă la palat, împreună cu grasul pe care-l bătuse.
– Ei, sfrijitule, spuse Vlad Ţepeş, nu-mi tragi vreo două? Abia acum îl recunoscu sfrijitul şi, căzând în genunchi, îi ceru smerit iertare.
Apoi, Vlad Ţepeş vru să afle adevărul… de ce se bătură cei doi. Dacă grasul spuse că „s-au jucat şi ei ca proştii”, cel slab avuse o altă versiune a poveştii:
– Măria ta, grasul ăsta mi-e vecin. Şi amândoi suntem meşteri croitori, dar el e bogat şi eu sunt sărac. Lui i s-a năzărit de la o vreme că puţinul pe care îl câştigam şi eu, îl lipsea pe el de un spor de câştig. Atunci, i s-a pus pata să mă alunge din târg, ca să rămână el singur meşter croitor. Iar, dacă a văzut că nu mă dau bătut, m-a pândit într-o noapte pe când veneam de la un muşteriu şi, pe maidanul unde ne-ai găsit Măria ta, m-a înjunghiat cu foarfeca. Apoi a plecat, socotind că mă trimisese în cealaltă lume… Până spre ziuă mi-am venit în fire şi am gemut. Un om bun a trecut pe lângă mine, s-a milostivit şi m-a dus la casa lui, m-a oblojit şi m-a ţinut la el de m-am înzdrăvenit. Ieri seară ieşisem pentru prima oară, cu gândul să mă duc acasă şi-apoi drept la picioarele Măriei tale să cad să povestesc toată păţania. Însă, pe maidanul cu pricina l-am întâlnit pe ticălosul meu de vecin. Mi-am ieşit din fire şi am sărit asupra lui, iar el, socotindu-mă pesemne strigoi, n-a cutezat să zică nici pâs. Aşa l-am bătut eu, sfrijitul, şi aşa ne-ai aflat Măria ta pe maidan.
Ţepeş Vodă îi ascultase povestea, posomorându-se. Când sfrijitul isprăvi, fulgere ţâşneau din ochii domnului.
– Ce ai de zis, grasule? tună Măria sa.
– Îndurare, Măria ta, gemu grasul. N-am să mai fac!
Dar Vlad Ţepeş fu necruţător. Fără a sta prea mult pe gânduri, el porunci ca grasul să fie tras în ţeapă, pentru ca târgoveţii din mahalaua lui să fie scăpaţi de un ticălos. Şi apoi, îl chemă pe cel cu paza mahalalei.
– A fost în ultima vreme vreo încercare de omor în mahalaua ta? întrebă domnul.
– La mine? se miră paznicul. Nici vorbă! Linişte şi bună pace, Măria ta.
– Chiar aşa? În ţeapă cu paznicul! porunci Ţepeş vodă. De la el trebuie să afle domnul, şi nu domnul să-i spună ce se petrece sub nasul lui.
Şi paznicul fu tras în ţeapă. Cât despre croitorul cel sfrijit, Ţepeş Vodă îl numi croitor al Măriei sale, poruncind totodată ca toată averea meşterului mare şi gras să treacă asupra omului care-l îngrijise pe sfrijit, după ce-l ridicase rănit de pe maidan. Grozav de aspru domn a fost Vlad Ţepeş, dar nemăsurat de drept.
