În China de vest, spre sfârșitul anilor 1980, s-au efectuat mai multe săpături arheologice, care au scos la iveală sute de mumii. Aceste unice resturi umane prezintă trăsături caucaziene clare. Au fost descoperite și alte trupuri mumificate antice din Mongolia, Siberia și Asia Centrală, prezentând aceleași caracteristici europene. Un număr destul de mare al acestor mumii datează cel puțin din anul 3500 î.Hr., dar s-a determinat că altele sunt chiar mai vechi, datând din 4000-5000 î.Hr.
Pe lângă trăsăturile europene, ele purtau veșminte în stil occidental, între care tartan țesut în diagonală. Dovezile sugerează că ei sunt înrudiți cu un grup caucazian de limbă indo- europeană numit Tocharia.
Aceste rămășițe preistorice din China au rămas necunoscute restului lumii, până când s-a aflat de ele în 1994. Când au aflat despre aceste descoperiri, cercetătorii Christopher Knight și Robert Lomas au emis un interesant punct de vedere.
În cartea lor intitulată „Maşina lui Uriel”, Christopher Knight și Robert Lomas încearcă să demonstreze că Păzitorii (Veghetorii din „Cartea lui Enoh”), o specie de îngeri decăzuți – Nephilimii – care s-au împreunat cu femeile muritoare și au produs uriașii care au ajuns să stăpânească lumea antediluviană, erau de fapt membri ai culturii Ceramicii cu Șanțuri. Unii cercetători au emis ideea că această cultură este precursoarea atât a celei celtice, cât și a celei germanice din vestul Europei.
Păzitorii l-au implorat pe „Marele zeu” să-i cruțe pe ei și lumea de cometa care este pe cale să izbească Pământul și să aducă mărețul potop. Însă, au fost refuzaţi. Knight și Lomas considerau că această cultură a Ceramicii cu Șanțuri – celebrii Uriași din Biblie – știa de iminența catastrofei și considera că își va găsi siguranța și salvarea numai în Bazinul Tarim, un podiș înalt, flancat de lanțurile muntoase ale Tibetului și Mongoliei.
Una dintre mumiile cele mai înalte, numită Omul Chechen are cam 2 metri. Iar unele dintre mumii sunt chiar mai înalte. Pentru asiaticii care au înregistrat în premieră întâlnirea cu acești barbari cu păr galben, ei trebuie să le fi părut niște giganți. Aceste Mumii de la Tarim, cu constituțiile lor solide și cu înălțimile peste medie, pot să fi contribuit sau să fi dat naștere la zvonurile despre popoare de uriași, cu păr galben.
