Ne aflăm în anul 1979. Ambițiile nucleare ale marilor puteri mondiale au fost ținute la distanță de un tratat care interzicea testele cu arme atomice în atmosferă și sub apă. Totuși, în primele ore ale nopții de 22 septembrie 1979, sateliții au detectat o explozie nucleară extrem de puternică în Atlanticul de Sud. Chiar înainte de ora 1 dimineața, pe 22 septembrie 1979, satelitul american Vela 6911 a detectat o luminozitate neobişnuită, caracteristică unei explozii nucleare. Datele au stabilit că explozia a fost de aproximativ 3 kilotone.
Punctul de origine se afla pe o rază de 5.000 de kilometri între Insulele Prințului Edward și Marion, în largul coastei Africii de Sud, și Insulele Crozet din zona subantarctică, unele dintre cele mai îndepărtate insule din lume. Nimeni nu locuiește pe aceste insule, dar uneori găzduiesc cercetători. Nu au fost înregistrați martori oculari și nimeni nu și-a revendicat responsabilitatea.
Situația era derutantă. Vela 6911 a fost singurul satelit care a detectat explozia și, deși luminozitatea avea majoritatea caracteristicilor unei explozii nucleare, nu avea un indicator crucial: nu existau resturi radioactive. Cu toate acestea, un cercetător de la Arecibo a înregistrat o undă ionosferică care se deplasa într-o direcție anormală, care ar fi putut rezulta dintr-un test nuclear. Cel mai probabil loc de testare a fost deasupra apelor puțin adânci, în apropierea îndepărtatelor Insule Prințului Edward din Africa de Sud, la aproximativ 2.200 km sud-est de Cape Town.
Informațiile despre detectarea satelitului au rămas secrete timp de aproximativ o lună, înainte ca ABC să le raporteze pe 25 octombrie 1979.
Administrația președintelui american Jimmy Carter era nepopulară. Mulți americani îl considerau slab atât pe plan intern, cât și în politica externă. Carter s-a confruntat cu agresiunea sovietică în străinătate, tensiunile din Orientul Mijlociu, o criză energetică continuă pe plan intern și stagflația economiei americane. Candidatura sa pentru realegere în 1980 părea sumbră. Dovezile unei explozii nucleare i-au panicat pe Carter și pe Departamentul de Stat. Aceștia sperau să rezolve problema în secret, dar cineva a dezvăluit-o presei la scurt timp după aceea. „Au existat indicii ale unei explozii nucleare testate în regiunea Africii de Sud, realizată fie Africa de Sud fie de Israel, folosind o navă pe mare”, a scris Carter în jurnalul său. Ulterior, el adăugă: „Avem o convingere tot mai mare printre oamenii noștri de știință că israelienii au efectuat într-adevăr o explozie nucleară de test”.
Dar a fost Israelul responsabil? CIA credea că, până în 1974, Israelul deținea aproximativ 20 de arme nucleare. Cea mai larg acceptată teorie despre incidentul Vela a fost aceea că Israelul și Africa de Sud au fost co-responsabile pentru explozia nucleară. În timpul „războiului rece”, ambele țări au fost izolate din motive diferite. Israelul era preocupat de securitatea regională și de conflictul arabo-israelian. Africa de Sud, sub regimul apartheidului, considera armele nucleare un mijloc de a-și asigura poziția politică pe scena mondială.
Africa de Sud își dezvoltase programul nuclear în secret încă din anii 1960. Există opt zăcăminte majore de uraniu în Africa de Sud, iar țara a făcut o înțelegere cu Israelul: aceștia urmau să furnizeze uraniu, în timp ce Israelul ajuta la cercetare și construcție. Comodorul Dieter Gerdhart, un oficial de rang înalt în Marina Sud-Africană, a susținut că a fost martor la mai multe exerciții militare clandestine între Africa de Sud și Israel. În 1994, el a declarat pentru „Johannesburg City Press” că incidentul Vela a făcut parte dintr-o operațiune secretă între cele două țări numită „Operațiunea Phoenix”. Cu toate acestea, experții l-au considerat pe Gerdhart o sursă nesigură, deoarece era atât spion, cât și incapabil să-și susțină afirmațiile cu dovezi.
În cele din urmă, nicio țară nu a fost învinovățită pentru incidentul Vela. Carter și alți lideri pur și simplu au întors privirea, sperând că problema va dispărea.
Unii clasifică incidentul Vela drept un „eveniment de la grădina zoologică”. Un eveniment de la grădina zoologică este un semnal fals sau o imitație a unei explozii nucleare. Fenomene naturale precum impactul cu micrometeoroizi sau chiar ceva atât de banal precum reflectarea luminii solare de pe satelit pot provoca evenimente de la grădina zoologică. Dar, dacă a fost vorba de lumina Soarelui, de ce nu a fost reprodus fenomenul ulterior?
Totuşi, în 2017. profesorul Lester Van Middlesworth a descoperit că oile din sud-estul Australiei erau purtătoare de iod-131, un marker de dezintegrare radioactivă, datat la doar câteva zile după incidentul Vela. Van Middlesworth a descoperit iod-131 în tiroida oilor. Explozia ar fi putut fi o detonare de intensitate mică, care nu a produs suficiente radiații radioactive pentru ca un satelit să le detecteze de pe orbită, dar doar suficiente pentru a fi detectate la aceste oi.
Până în 2003, Consiliul Național de Securitate al SUA era suficient de încrezător pentru a afirma cu „mare încredere” că incidentul Vela a fost o explozie nucleară. După toți acești ani, nicio țară nu și-a revendicat responsabilitatea.
