Dr. Petru Groza (1884 – 1958) a fost un avocat și om politic român, prim-ministru în primele guverne comuniste ale României, între 1945 și 1952. A fost președinte al Prezidiului Marii Adunări Naționale a Republicii Populare Române, funcție asimilată celei de șef al statului, în perioada 1952-1958.
La 6 martie 1945 a fost impus în funcția de prim-ministru de către Uniunea Sovietică, el fiind un executant docil al deciziilor luate de comuniști și al ordinelor venite de la Moscova. Întrucât guvernul său nu fusese recunoscut de americani și englezi, regele Mihai i-a cerut, în august 1945, demisia. Când Groza a refuzat, regele a intrat în așa-numita grevă regală, perioadă în care guvernul a acționat neconstituțional. Guvernele succesive conduse de Groza au prezidat primele procese politice din România, fraudarea alegerilor din 1946 și lichidarea opoziției, suprapunându-se procesului de acaparare a puterii politice de către comuniști. La 30 decembrie 1947, împreună cu Gheorghiu-Dej, Groza l-a forțat pe regele Mihai să abdice, în cursul aceleiași zile proclamând, în mod ilegal și neconstituțional, în parlament, republica populară.
Foarte interesant ar fi de aflat, din perspectiva lui Groza, cum a acţionat el pentru a rezolva o criză politică undeva între anii 1945-1946, imediat după război, când România fusese deja vândută ruşilor, de către aliaţii occidentali. Iată, deci, ce spunea dr. Petru Groza:
* Era în vremea când prezidam guvernul în care erau reprezentate atât Frontul Unic Muncitoresc (comuniștii și socialiștii) cât și liberalii lui Tătărescu, ultimul bastion al burgheziei. Regele se mai afla în țară. Reprezentanții anglo-americani așișderea.
* Ședința de Consiliu – furtunoasă. Ana, Dej, Luca, Teohari și ceilalți. Săreau la Guță Tătărescu, Alexandrini și ceilalți. Atmosfera se încărcase la maximum. Erau imposibil de stăpânit. Mai-mai, îi vedeam sărind la bătaie.
* Atunci, subit, am declarat: „Domnilor, în calitatea mea de Președinte al Consiliului de Miniștri, suspend ședința pentru 2 ore. în acest interval, mă veți însoți în alt loc”. Oamenii rămăseseră uluiți, dezorientați. Nu știau ce să creadă. N-au avut însă încotro. Și-au îmbrăcat paltoanele și m-au urmat”.
* Urcând în mașina mea, am dat șoferului meu destinația Observatorul astronomic. Când am descins din mașină, întreg Consiliul de Miniștri, în plină criză de guvern, ajunge, în văzul presei, la Observatorul Astronomic; oamenii au crezut că nu-s curat la minte!
* I-am invitat apoi la observator. Privirea înlăuntrul său îți arată minunata mișcare armonică a planetelor și îți dădea în mod palpabil, sentimentul „grăuntelui de tină” ce-l constituie întregul glob pământesc.
* Le-am spus apoi: „Ei, acum ce mai aveți de spus? Uitați câte parale face tot globul acesta! Iar noi toți, ce valoare mai avem? Nu e caraghios ca astfel fiind lucrurile, să ne apucăm de asemenea certuri?”
* Spiritele se calmaseră. Se făcură glume, se descrețiră frunțile, iar ședința reîncepu într-o atmosferă de destindere, diametral opusă celei de încordare intensă în care fusese întreruptă”.
* O criză politică rezolvată pe cale… astronomică.
