Istoria Romaniei

De ce sunt atât de valoroase timbrele „cap de bour”, emise în Moldova secolului al XIX-lea?

Distribuiti

Primele mărci poștale adezive din Principatele române au fost cele puse în circulație în iulie 1858, în Moldova. Sunt faimoasele „cap de bour”, de formă rotundă, atât de rare și apreciate în lumea întreagă. Ele au fost în uz numai vreo 4 luni, deoarece în noiembrie 1858, din cauza schimbării tarifului poștal, au fost înlocuite prin mărcile, înfâțișând de asemenea „capul de bour” – vechea stemă a Moldovei -, dar de formă dreptunghiulară. Aceste mărci, deși au avut tiraje relativ mari și au fost în circulație timp de câțiva ani, sunt azi foarte rare și căutate de filateliștii care colecționează mărci clasice.

Din iulie 1858 până la 1 mai 1862, în Moldova s-au folosit mărcile adezive „cap de bour” (la început cele rotunde și apoi cele dreptunghiulare), iar în Țara Românească (Muntenia și Oltenia) au continuat să se întrebuințeze ștampilele poștale perfilatelice, mărcile poștale adezive nefiind introduse. La 1 mai 1862, a intrat în vigoare un nou tarif poștal, valabil pentru ambele principate unite, iar la 25 iunie 1862 se pun efectiv în circulație primele mărci poștale unificate, comune ambelor principate, împrejurare care explică și denumirea lor „principatele unite”. Această emisiune poștală, prima din timpul domniei lui Alexandru Ioan Cuza, cuprinde trei mărci, imprimate în culorile stindardului național: roșie (marca de 6 parale, pentru scrisori locale), galbenă (marca de 3 parale pentru ziare) și albastră (marca de 30 parale pentru scrisori în alte localități).

Mărcile, de formă dreptunghiulară, cu colțurile tăiate, înfățișează stemele celor două țări, având în partea dreaptă capul de bour al Moldovei, iar în partea stângă vulturul Munteniei, sub ele aflându-se o goarnă poștală. Mărcile au fost imprimate cu ajutorul unei prese, aplicată manual, în coale de câte 32 mărci. Au existat mai multe tiraje, pe hârtii diferite și în variate nuanțe de culoare. Multe din aceste mărci, mai ales celee 3 și 6 parale, au devenit rare și valoroase.

La expoziția filatelică mondială, organizată de Federația internațională filatelică care a avut loc la Sofia in iunie 1969, marele premiu internațional a fost acordat colecției, prezentată de inginerul Roberto Tomasini din Roma, colecție compusă exclusiv din mărci române, „principatele unite” și „cap de bour”.

După vreo 2 ani, în toamna anului 1864, s-a pus în circulație o altă emisiune de mărci „principatele unite”, cu același desen, de aceleași valori și în aceleași culori, dar tipografiate cu ajutorul unei planșe compusă din 40 clișee. La 1 ianuarie 1865, s-a dat în circulație a treia emisiune de mărci poștale din timpul domniei lui Cuza. De astă dată mărcile reprezintă efigia domnitorului Alexandru Ioan Cuza, într-un oval, fiind astfel primele mărci române cu efigia suveranului țării. Aceste mărci au fost întrebuințate în tot cursul anului 1865 și puțin timp din anul 1866, pînă la răsturnarea domnitorului Cuza.


Distribuiti

Articole asemanatoare

Istoria iar se înşeală? Împăratul Nero nu a incendiat Roma, aşa cum am fost învăţaţi

admin

Ultimele clipe ale regelui Ferdinand al României la moartea sa (20 iulie 1927): „N-am crezut niciodată că a muri este atât de greu”…

admin

Visul unui domnitor fanariot, Constantin Ipsilanti, era pe punctul de a se împlini: regatul Daciei, care să includă Moldova, Ţara Românească şi… Serbia!

admin

Detalii incredibile la moartea şi înmormântarea mamei domnitorului Constantin Brâncoveanu. Era anul 1699…

admin

Regele Carol I al României era cât pe ce să se căsătorească cu o prinţesă rusă

admin

Descriere ciudată a ţărilor române în anul 1780: Sibiul e la fel de măreţ ca Viena, din râul Dâmboviţa se culege aur, iar în Moldova se găsesc boii cei mai mari din Europa!

admin