Singurul român care a obţinut premiul Nobel (1974) a fost savantul George Emil Palade (1912-2008). Născut la Iaşi, el şi-a continuat studiile şi cercetarea în ţară, pentru ca, la sfârşitul celui de-al doilea război mondial, să plece din România în Statele Unite, unde devine cetăţean american. Şi chiar dacă premiul Nobel l-a luat ca şi „cetăţean american”, sufletul său a rămas român, aşa că putem spune fără greşeală că e singurul român care s-a „înnobilat” cu acest mare premiu.
George Emil Palade s-a născut în ziua de 11 noiembrie 1912 la Iaşi. Tatăl său, Emil Palade (1885-1952), profesor de pedagogie şi filozofie la Şcoala Normală din Buzău, este fiul Chiriachiei Palade (1850-1928) şi al preotului Gheorghe Palade (1850-1928), din Şendreşti, fostul judeţ Tutova. Mama, Constanţa Palade (născută în 1886), institutoare, a fost fiica Olimpiadei Cantemir (1859-1889) şi a lui Ioan Cantemir (1854-1890), institutor la Câmpulung Muscel. Atât în ascendenţa paternă, cât şi în cea maternă, au existat preocupări cărturăreşti sau artistice şi personalităţi bine conturate, a căror cultură şi talent s-au concretizat, uneori, în lucrări de valoare. Tatăl savantului, Emil Palade, era un spirit clar şi pătrunzător, bun organizator de şcoală şi publicist la reviste ca „Lamura”, „Vlăstarul”, „Revista învăţătorimii române” etc.
Primii doi ani ai şcolii primare, G. E. Palade i-a urmat la Iaşi, ultimii doi şi cursurile liceale, la Buzău, iar în 1936 absolveşte Facultatea de Medicină din Bucureşti. Intern al clinicilor între 1934-1938, lucrează ulterior ca asistent, şef de lucrări şi conferenţiar la Institutul de Anatomie condus de profesorul Fr. Rainer (1874-1944) şi, după moartea acestuia, de către profesorul Gr.T. Popa. În acelaşi timp, el studiază anatomia patologică şi medicina internă cu N. Gh. Lupu. La cursuri şi în clinici, G. E. Palade face dovada însuşirilor lui excepţionale: inteligenţă vie, memorie depăşind obişnuitul, uimitoare putere de muncă, mare curiozitate ştiinţifică, înclinare de a aborda problemele în esenţa lor – daruri rar întâlnite într-un singur om, toate asociate unei firi optimiste.
În 1940, cu prilejul susţinerii tezei de doctorat („Tubul urinifer al delfinului. Studiu de morfologie şi fiziologie comparativă”), profesorul Fr. Rainer îl va caracteriza astfel: „Inteligenţă prodigioasă, răbdare de benedictin, întrevăd în el o mare personalitate a medicinii viitoare”. Un rol aparte în formarea viitorului savant l-a avut însuşi Francisc Rainer, mare profesor de anatomie şi umanist, care, deşi profesa o disciplină esenţialmente morfologică, cultiva ideea după care structura vie este o expresie a funcţiei. Această idee avea să fie adoptată şi îmbogăţită de către discipol, care a făcut din ea concepţia axială a întregului său program de cercetări.
În 1946, începe cea de a doua fază a activităţii sale: el este invitat ca „visiting investigator” la Institutul Rockefeller pentru cercetări medicale din New York, unde devine asistent, membru asociat, membru titular, şef al laboratorului de biologie celulară (1956) şi profesor de biologie celulară. Apoi, continuându-şi cercetările face noi mari descoperiri, publică peste 100 de titluri, care au condus la consacrarea sa. Pionier al microscopiei electronice, metodă de înaltă tehnicitate, care permite mărirea structurilor de sute de mii de ori, G.E.Palade a contribuit esenţial la perfecţionarea acestei metode. A introdus fixarea cu tetraoxid de osmiu („Fixatorul Palade”) în prepararea structurilor leptonice şi a elucidat, cel dintâi, ultrastructura mitocondriei, organit din citoplasmă, a cărui arhitectură dă spaţiu de acţiune enzimelor producătoare de energie şi substanţelor macromoleculare depozitare ale acestei energii. Împreună cu Keith Porter, Palade a descris o formaţiune tortuoasă din citoplasmă, adevărat sistem de circulaţie şi tub digestiv intracelular, formată din tuburi, vezicule şi cisterne unite, numită reticul endoplasmic şi ergastoplasmă – termen împrumutat din latinescul „ergastulum” = „închisoare de sclavi”. Ulterior, Palade a descoperit acele formaţiuni rotunde, care tapetează pe dinafară reticulul endoplasmic sau sunt libere în matricea citoplasmei și care au primit, în onoarea descoperitorului, numele de „granulele lui Palade”, numite mai târziu și ribozomi. Savantul a legat existența acestor particule de sinteza proteinică. Acest organit are un rol cheie în producerea şi dirijarea proteinelor în celulă.
În ceea ce priveşte viaţa personală, George Emil Palade s-a căsătorit în 1946 cu Irina Malaxa, soţia industriaşului român Nicolae Malaxa, cu care a avut doi copii: Georgia Palade (căsătorită Van Dusen) şi Philip Palade. După moartea primei soții, G.E. Palade s-a recăsătorit cu Marilyn Gist Farquhar, expertă în biologie. Savantul român a murit la vârsta de 95 de ani în SUA.
