În 1917, crucișătorul auxiliar britanic „Laurentic”, transportând spre SUA 40 tone de aur și argint, pentru a plăti livrări de mărfuri necesare războiului, este torpilat la nord de Irlanda de un submarin german. În anii de după război, s-au recuperat 39 de tone din cele 40, de la o adâncime de 35 de metri, reprezentând în valori de azi circa 3 miliarde de dolari.
În același an (1917), vasul englez de 8.000 de tone „Washington”, ajuns nevătămat din SUA la Savona, cu o încărcătură de materiale destinate căilor ferate italiene și dirijat spre Livorno, împreună cu alte vase, devine ținta unui submarin german ascuns la Portofino și se scufundă la 86 metri adâncime. Astfel piereau, în adâncurile apelor, șase trenuri de marfă complete, adică șase locomotive și trei sute cincizeci de vagoane, mai bine de trei mii de tone în bare de oțel, cinci sute de tone de cupru în lingouri și alte materiale, în valoare totală de 20 milioane de lire sterline din acea vreme. În 1917, încărcătura fu socotită definitiv pierdută și vasul „Washington” fu însemnat pe hărțile maritime cu o cruce neagră. Lucrările de recuperare începute în martie 1928 de vestitele vase speciale italiene „Artiglio” și „Arpione” au fost terminate de acesta din urmă în 1930; împreună cu întreaga încărcătură s-a recuperat și partea din torpila germană care nu explodase.
Spre sfârșitul anului 1917, fusese torpilat în Golful Gasconiei, de un submarin german, un vas de linie belgian de 12 000 de tone, „Elisabethville”, care venea din Congo. Nava, care zăcea sub 72 de metri de apă, avea la bord 12 tone de colți de fildeș, o mare încărcătură de oțel în bare și o ladă cu 13000 carate de briliante brute, evaluată atunci la 120.000 de lire sterline. Eforturile și talentul deosebit al scufundătorilor italieni de pe „Artiglio” au adus la suprafață cele 12 tone de fildeș, dar forța exploziilor care au croit drum scufundătorilor și brațelor mecanice ale lui „Artiglio” spre casele lui „Elisabethville” împrăștie definitiv în ape comoara de briliante.
