Istoria Renasterii si Iluminismului

La 22 ani, regele francez Ludovic al XVI-lea pur şi simplu nu ştia să facă sex cu soţia sa

Distribuiti

Ludovic al XVI-lea (1754 – 1793) a fost ultimul rege al Franței, până la Revoluţia Franceză din 1789, şi ultimul reprezentant al absolutismului, fiind o victimă a Revoluției Franceze. El a urcat pe tron la vârsta de 19 ani, când l-a succedat pe bunicul său, Ludovic al XV-lea (în 1774). Ludovic al XVI-lea s-a căsătorit cu Maria Antoaneta, fiica împărătesei Maria Tereza a Austriei și sora împăratului austriac Iosif al II-lea.

Într-o scrisoare din 1776 către fratele său, Leopold (mare duce de Toscana, ulterior împărat austriac), Iosif al II-lea spunea despre cumnatul său, Ludovic al XVI-lea, că acesta din urmă pur şi simplu nu ştia să facă sex la vârsta de 22 de ani. Atunci când dorea să întreţină relaţii intime cu Maria Antoaneta, Ludovic „îşi introducea membrul şi apoi stătea acolo, fără să se mişte, aproximativ două minute, retrăgându-l fără să termine actul şi apoi spunându-i noapte bună soţiei sale”.

S-a presupus că Ludovic a suferit de fimoză (incapacitatea de a retrage prepuţul complet către partea inferioară a penisului), afecţiune care a fost ușurată de circumcizie. Cu toate acestea, în urma intervenției lui Iosif, căsătoria a fost în sfârșit consumată în august 1777. Opt luni mai târziu, în aprilie 1778, se credea că regina era însărcinată, lucru care a fost anunțat oficial la 16 mai 1778. Fiica Mariei Antoaneta, Marie-Thérèse Charlotte, „Madame Royale”, s-a născut la Versailles la 19 decembrie 1778.


Distribuiti

Articole asemanatoare

Decretul falsificat care a schimbat pentru totdeauna puterea papală în Antichitate şi Evul Mediu

admin

Istoria preţioaselor ouă de Paşti Fabergé – cele mai desăvârşite bijuterii create vreodată

admin

Constantin Mavrocordat, domnitorul îndrăzneţ care a luptat împotriva ciocoilor şi care i-a scos pe turci din ţară

admin

Ultimele zile ale regelui englez Charles al II-lea – medicii sunt vinovaţi de moartea sa chinuitoare!

admin

Câte morminte de boieri şi domnitori se găsesc ascunse în Biserica „Sf. Nicolae” din Brașov?

admin

Revoltele ţăranilor moldoveni din 1831 faţă de recrutarea militară impusă de ruşi prin Regulamentul Organic

admin