Istoria moderna

Cum Stalin a arestat soţiile colaboratorilor săi cei mai apropiaţi în timpul „Marii Terori”

Distribuiti

Pentru a-şi consolida puterea personală, între 1936 – 1938, Stalin, şeful URSS-ului, a ordonat ceea ce este cunoscut sub numele de „Marea Teroare”, îndreptată în principal chiar împotriva membrilor şi a conducătorilor Partidului Comunist al Uniunii Sovietice (PCUS). În această epurare gigantică şi-au pierdut viaţa circa 1,4 milioane de persoane, mulţi dintre aceştia fiind oficiali ai partidului. Printre cei ucişi au fost şi mulţi dintre liderii cei mai proeminenţi ai bolşevicilor, vechii tovarăşi de luptă ai lui Lenin şi Stalin (Buharin, Kamenev, Zinoviev etc.). Unii dintre aceştia au fost judecaţi în procese publice, adevărate spectacole regizate de apropiaţii lui Stalin pentru a ilustra nenumăratele trădări şi păcate de care se făceau vinovaţi cei destinaţi condamnării.

Stalin a extins apoi epurarea şi asupra armatei, ordonând executarea multora dintre ofiţerii Armatei Roşii, şi asta chiar în ajunul declanşării celui de-al doilea război mondial.

Fiind el fără soţie, Stalin parcă nu suportă viaţa normală de familie a tovarăşilor săi de vârf. Stăpânul o trimite în lagăr pe soţia lui Kalinin (formal, şeful statului sovietic), unde ea controlează de păduchi lenjeria înainte de spălare. Degeaba Kalinin se tot ruga de Stăpân (Stalin) să-i elibereze soţia. La fel, o trimite Stalin în Gulag şi pe soţia secretarului personal, Poskrebîşev şi tot în van îl implora şi acela.

Mai târziu, va fi înhăţată şi soţia lui Molotov (ministru sovietic de externe), vajnică bolşevică. Când va fi arestată şi soţia lui Molotov, Numărul 2 schiţează umil o întrebare şi Stalin o face pe mironosiţa: „Nu ştiu nimic, Veaceslav, mi-au arestat şi mie toate rudele!”

Însuşi şeful NKVD-ului, Ejov, îl anunţă în cumplitul an 1937 pe mareşalul Budionnîi că trebuie să-i aresteze soţia: cântăreaţa de la Bolşoi vizitează cam des ambasadele din Moscova şi e posibil să fi devenit spioană!? Cântăreaţa se va întoarce acasă după mulţi ani,plângându-şi mizeria, violurile etc.


Distribuiti

Articole asemanatoare

De ce papa Pius al XI-lea a fost înmormântat în 1939 în trei sicrie? Pe un sicriu, se găsea înscripţionat un cap de mort cu două oase încrucişate…

admin

8 gadgeturi uimitoare folosite de spioni în timpul „războiului rece”

admin

Asta înseamnă cu adevărat prietenia! A preferat să moară ghilotinat pentru crimă, decât să dezvăluie numele prietenilor săi – adevăraţii ucigaşi

admin

Istoria fabuloasă a marelui tezaur din România „Cloşca cu pui de aur”

admin

Dezvăluirile preşedintelui american Nixon: Rusiei îi era teamă mai mult de armele nucleare ale Chinei decât cele americane

admin

„Shrek” a fost real: se numea Maurice Tillet şi a fost un celebru luptător francez

admin