La 12 mai 1730, acum aproape 3 secole, murea la Braşov, în vârstă de doar 39 ani (ca poetul Mihai Eminescu) Ancuţa Brâncoveanu (căsătorită Ruset), fiica marelui domnitor Constantin Brâncoveanu, cel decapitat de turci în 1714, împreună cu 4 fii ai săi. Ancuţa fu înmormântată la Mănăstirea Hurezu (actualmente în judeţul Vâlcea).
La mai puţin de 15 ani, cea de-a opta fiica domnitorului se căsători la 20 mai 1705 cu marele boier moldovean Niculae Ruset (1680-1759), care va deveni mai târziu mare logofăt al Ţării Româneşti şi va primi şi titlul de „conte al Imperiului Romano-German”. Niculae Ruset era fiul lui Iordache Ruset (1645-după 1720), mare vistiernic şi mare vornic al Moldovei, caimacam al Moldovei (1710), care la moartea sa era cel mai bogat om din Moldova, având peste 90 de sate întregi şi pământuri în 67 de sate, „muma tuturor răutăţilor” (aşa cum îi spunea Dimitrie Cantemir). Căsătoria nu era întâmplătoare, Constantin Brâncoveanu dorind să pună astfel capăt conflictelor dintre boierii cantacuzini ai Ţării Româneşti şi boierii moldoveni. Ancuţa Brâncoveanu primeşte ca dotă, la cununie, aur, argint, podoabe, dar şi 5 moşii.
Ancuţa Brâncoveanu are cu Niculae Ruset trei urmaşi:
– Stanca Ruset, care moare de tânără la 28 iunie 1719;
– Maria Ruset, născută în 1706 şi moartă după anul 1758, căsătorită de două ori (prima dată cu Ioniţă Albescu şi a doua oară cu Constantin Argetoianu, mare ban al Ţării Româneşti)
– Safta Ruset, născută în 1707 şi moartă pe 19 septembrie 1740, fiind căsătorită de două ori.
Dintre cei trei copii ai săi, Safta a fost singura care a născut prunci şi a purtat de-a lungul timpului, prin descendenţi, sămânţa Ancuţei până în zilele noastre.
În Muzeul Bisericii din Şcheii Braşovului se păstrează un document alcătuit de cumnatul domniţei, Manolache Lambrino, căruia Ancuţa îi lăsase execuţia testamentară. Iată ce se spune în acest document:
„Adecă Manolache bel vel ceauş, dăm această adevărată scrisoare la mâna preoţilor, gocimanilor, a juraţilor Sfintei Biserici de la Şcheaii Braşovului, precum să să ştie că fiindu de pribeag în Ţara Ardealului, pe acea vreme întâmplându-să a fi cumnata mia Măriia Sa Doamna Ancuţa, fiica Mării Sale, răposatului Principele Constandin Brâncoveanu cu boală grea, şi cunoscându-şi petrecania Măriei Sale din această lume, încă fiind cu toată mintea Mării Sale întreagă, m-a chemat pe mine, fiind de faţă şi soţia Măriei Sale, dum(nealui) cumnatul Nicolae Ruset şi fiica Măriei Sale, Măriuţa şi pre lângă altul în scripturi şi ordinul pentru a le mări sau… dintr-a Mării sale bani voi ieşi socoteală. Care cunună scrisă în jos cu preţul în faţă de zestre cea iscălită şi pecetluită de răposatul părintele Mării Sale Prinţul Constandin Brâncoveanul, ca cu acia cunună văzându-se driapt încă deacă biserica din Scheia, pentru a Mării Sale veşnică pomenire. Şi pentru această mriajă în urma Mării Sale m-au luat pe mine epitrop asupra de cliromanilor, pentru ca să stau cu nevoinţă a da aceste cununi în seama epitropilor bisericeşti şi după aceasta peste puţină vreme slobozi şi pe mine Dumnezeu să mergu în ţara mea, declaru la mine, preoţi, gocimani, juraţi Bisericei Şcheailor şi alţi mulţi den ţiitorii de acolo, întrebându-se pentru această danie, care mai sus am pomenit, de de unde le are, iar eu i-am rânduit ca să miargă la D. cumnatul Nicolae Ruseto şi am dat mâini lor şi această a mia adeverată scrisoare, ca cu această a mea mărturisire să dăm a ceare de la dânşii cumnatul Nicolae Ruseto şi de la fiicele Mării Sale aceia danie şi dumnealui într-acest chip o fac, să dea în mâna epitropilor bisericeşti pentru ca să fie Măriei Sale veşnică pomenire, precum în viaţa Măriei Sale au hotărât şi pentru adevărată credinţă iscălim noi mai jos. A pus şi pecetia de la Hs. La 1730 sept.11 Manolake Lambrino biv.v.cin.”
