Catalogată drept „monstruoasă” de cotidianul „The New York Times” sau „o bucătă de plăcintă” de cotidianul „The New York Tribune”, Flatiron Building (clădirea Flatiron), cunoscută și sub numele de Fuller, a fost ridiculizată de toată lumea, când a fost construită în 1902 în centrul metropolei New York-ului. Criticii vremii erau siguri că forma sa triunghiulară și amplasarea între două intersecții majore din New York făcea ca clădirea să nu reziste rafalelor puternice de vânt. Cu toate acestea, de-a lungul anilor, unul dintre primii zgârie-nori din New York, Flatiron Building, nu numai că a reușit să rămână sus, dar a devenit și una dintre cele mai emblematice clădiri din New York, din SUA şi din lume. Clădirea Flatiron a fost desemnată un reper al orașului New York în 1966 și un reper istoric național în 1989.
Flatiron Building, denumit oficial Fuller Skyscraper, după numele clientului care a solicitat construcția, a fost comandată de compania condusă de George Allon Fuller, fondatorul companiei cu același nume și cea mai mare firmă de construcții din SUA din acele timpuri. Firma de construcții din Chicago l-a însărcinat pe arhitectul Daniel Burnham să proiecteze birourile din New York. În afară de Flatiron, Fuller a avut o influență masivă asupra arhitecturii din New York, deoarece a fost firma de construcții din spatele numeroşilor zgârie-nori și clădiri emblematice, inclusiv clădirea New York Times, Hotelul Plaza și Hotelul Savoy-Plaza, care au definit orizontul orașului.
Clădirea Flatiron este situată la numărul 175, pe celebrul Fifth Avenue din Manhattan. În 1901, când au început lucrările de construcție a clădirii, acesta era unul dintre principalele centre comerciale din New York. În oraș erau construite zgârie-nori pentru a demonstra puterea economică a ceea ce era considerată atunci cea mai elegantă stradă din oraș la începutul secolului al XX-lea.
Forma triunghiulară a clădirii a prezentat şi multe provocări, deoarece are doar 2 metri lățime în punctul în care se unesc cele mai lungi două laturi ale clădirii. Designul clădirii, creat de Daniel H. Burnham, un arhitect celebru care a aparținut Școlii de Arhitectură din Chicago, a stabilit începutul mișcării Beaux-Arts, o mișcare relativ scurtă care a început în 1895 – cu clădiri caracterizate prin simetrie și prin includerea a numeroase elemente arhitecturale, precum balcoane, pilastri sau balustrade.
Estetic, există și o influență renascentistă italiană și franceză. Structura sa o imită pe cea a unei coloane grecești clasice, deoarece fațada sa este împărțită în trei elemente; baza, axul și capitelul. Vestibulul are podele de mozaic cu elemente ornamentale și decorative. Primele 12 etaje, cu tavane înalte, au fost proiectate pentru a găzdui galerii de artă. Partea superioară a lui Flatiron este construită în stil Art Deco.
Clădirea Flatiron a fost una dintre primele structuri cu schelet de oțel din New York, fiind fololosiţi 3.500 de tone de oțel. Arhitecții au folosit metoda revoluționară de atunci a peretelui cortină. Profitând de o modificare a codurilor de construcții din New York în 1892, care a eliminat cerința ca zidăria să fie utilizată pentru considerente de ignifugare, acest lucru a deschis calea pentru alte posibilități arhitecturale.
Odată ce a început construcția în vara anului 1901, clădirea a urcat într-un ritm uimitor de rapid de un etaj pe săptămână. Toate piesele din oțel au fost pre-tăiate cu meticulozitate în afara șantierului și asamblate foarte repede. Până în februarie 1902, scheletul a fost finalizat, iar până la jumătatea lunii mai 1902, clădirea a fost acoperită pe jumătate cu plăci de teracotă.
La finalizare, mulți experți de top se așteptau ca clădirea să cadă la primul vânt puternic. Dar Purdy și Henderson, inginerii structurali ai clădirii, anticipaseră această problemă; deoarece clădirea era destul de îngustă și, prin urmare, avea mai puțin volum pentru a rezista vântului, au întărit structura cu oțel. În 1905, la 3 ani de la finalizare, în partea de sus a clădirii a fost adăugat un nivel de penthouse, precum și un subsol, rezultând un total de 22 de etaje. A fost adăugat și un spațiu comercial în fața clădirii pentru a maximiza utilizarea clădirii și a genera venituri suplimentare.
Clădirea Flatiron nu a fost niciodată cea mai înaltă clădire din New York și nu a intenționat să fie, deoarece forma triunghiulară era atractivă în sine. Clădirea de 87 de metri și 22 de etaje a servit drept birouri Fuller până în 1929 și apoi a avut o varietate de chiriași – Consulatul Imperial Rus, sindicatul criminalității Murder Inc., sau editorii Macmillan între 1959 și 2004. Avand în vedere forma triunghiulară a structurii, spaţiul de birouri era extrem de ingust si greu de mobilat.
Flatiron Building a fost folosit şi în multe filme. De exemplu, în pelicula „Bell, Book and Candle” din 1958, James Stewart și Kim Novak au jucat într-o scenă romantică care a avut loc pe acoperișul clădirii. Flatiron Building a fost „distrus parțial” în filmul „Godzilla” din 1998, a fost folosit ca sediu pentru birourile „Daily Bugle”, unde Peter Parker lucra ca fotograf independent, în trilogia „Spiderman”, dar şi sediul știrilor Channel 6, din serialul TV „Teenage Mutant Ninja Turtles”.
Astăzi, clădirea Flatiron este adesea folosită în reclame TV și documentare, deoarece este un simbol ușor de recunoscut al orașului New York.
