Jean-Frederic Maximilien de Waldeck (16 martie 1766 – 30 aprilie 1875) a fost un anticar, cartograf, artist și explorator francez. A fost un om pline de mistere: în diverse momente, Waldeck a spus că s-a născut la Paris, Praga sau Viena, iar alteori a pretins că este cetățean german, austriac sau britanic. A pretins adesea titlul de conte și uneori pe cel de duce sau baron, dar toate acestea nu pot fi verificate.
La 19 ani se afla la Capul Bunei-Speranţe; la înapoiere, s-a oprit la Paris, a căpătat cetăţenia franceză, a luat parte la asediul Toulon-ului alături de Napoleon Bonaparte şi a urmat trupele franceze în Egipt. După capitulare, ca să nu fie prins de englezi, a fugit în Africa orientală, s-a îmbarcat pe o corabie şi a străbătut Oceanul Indian. Mai târziu, a participat la eliberarea Chile-ului, apoi a plecat în Guatemala şi în Mexic.
În 1825, a fost angajat ca hidraulic inginer de o companie minieră engleză și a plecat în Mexic. Nu a rezistat mult la această slujbă, iar după eșecul său a explorat ruinele precolumbiene ale țării, locuind în ruinele Palenque între mai 1832 și iulie 1833. După aceea, în 1834, a fost angajat de Lord Kingsborough pentru a călători la Uxmal și să facă desene și reconstituiri arhitecturale.
În 1838, Waldeck a publicat la Paris „Voyage pittoresque et archéologique dans la province d’Yucatan pendant les années 1834 et 1836” un volum de ilustrații ale ruinelor Merida, Yucatan și Maya, inclusiv cele de la Uxmal. Dedicată lordului Kingsborough, această carte a oferit ceea ce Waldeck credea că era un sprijin suplimentar pentru conexiunile dintre vechii mayaşi și Egiptul antic. Ilustrația sa a Piramidei Magicianului de la Uxmal, de exemplu, o face să semene cu piramidele egiptene. În 1839, a fost ales membru al Societății Americane de Anticari.
Thompson, marele specialist în probleme mayase, a remarcat cu umor: „La vârsta la care majoritatea arheologilor ies la pensie, la 70 de ani, Waldeck a început cercetări arheologice în regiunea mayasă, infirmând părerile despre caracterul insalubru al pădurilor din America Centrală, trăind până la vârsta de 109 ani.”
La întoarcerea sa din America, a început să se ocupe de pictură şi de gravură, având un talent nativ. Primele sale tablouri au fost acceptate de Salonul din Paris când împlinise 101 ani, continuând, în anii următori, să expună diferite pânze. A murit într-un accident, pe stradă, din vina lui: întorsese capul după o frumoasă tânără… la vârsta lui, o imprudenţă de neiertat!
