Istoria culturii

Un secret ascuns de decenii întregi: au fost amanţi dictatorul Gheorghe Gheorghiu-Dej şi marea actriţă Elvira Godeanu?

Distribuiti

Elvira Godeanu (1904-1991) a fost o binecunoscută actriţă română, considerată de unii ca fiind „marea doamnă a teatrului românesc”. Avea o frumuseţe tulburătoare, aşa că a născut pasiuni tulburătoare şi a dat naştere unor celebre poveşti de dragoste. Şi, pe la sfârşitul anilor ’40, circula zvonul că însuşi dictatorul comunist Gheorghe Gheorghiu-Dej ar fi trăit o pasiune alături de marea actriţă.

Însă, într-un interviu acordat la sfârşitul vieţii, Elvira Godeanu neagă că s-ar fi întâlnit vreodată, în carne şi oase, cu Gheorghiu-Dej, spunând că un asemenea zvon fusese lansat de un alt demnitar comunist, Ana Pauker, pentru a-l compromite pe rivalul ei, Gheorghe Gheorghiu-Dej, în ochii tovarăşilor de partid şi ai lui Stalin. Mai mult, spune actriţa, mulţi dintre cei care o înconjurau aveau „indicaţii” să răspândească zvonul că este vizitată de Dej, că acesta îi trimitea bijuterii şi lucruri scumpe.

Dar lucrurile au devenit şi mai dramatice. Actriţa povesteşte: „Primeam scrisori de ameninţare sau implorare din partea unor oameni greu încercaţi de soartă, care aveau rude în închisoare, deţinuţi politici, sau se aflau în nevoi şi sperau că pot să-i ajut eu, intervenind pe lângă „iubitul” meu! Ce e absurd în povestea asta e că eu pe Gheorghe Gheorghiu-Dej nu l-am văzut niciodată în viaţa mea în carne şi oase”.

Dar oare poate să iasă fum fără foc? Unul din prietenii de familie ai Elvirei Godeanu – Leon Kalustian, a confirmat şi el într-un interviu pasiunea dictatorului pentru Elvira, Dej chiar cerând-o de soţie: „A plăcut-o şi chiar a iubit-o clocotitor pe Elvira Godeanu despotul Gheorghiu-Dej. Dar marea actriţă l-a refuzat când a cerut-o de nevastă”. Ca să-l refuze de soţ, trebuia ca cei doi să se întâlnească faţă în faţă măcar o dată. Nu-l văd pe Gheorghe Gheorghiu-Dej să fie atât de emotiv, încât să nu poată da ochii cu marea actriţă, trimiţându-i doar o scrisoare. Aşadar, cine minte şi cine spune adevărul?

Elvira Godeanu s-a căsătorit la 31 mai 1954 cu Emil Prager, în urma unei poveşti de iubire, care a rezistat timpului. Prager a fost un celebru inginer constructor român. A avut propria sa firmă de construcţii – „Antrepriza Inginer Emil Prager”, (din 1921 până în 1948), apoi a lucrat ca inginer la Ministerul Lucrărilor Publice, ca inginer şef la SOVROM, mai apoi, pensionându-se în 1971 din postura de inginer principal la Ministerul Energiei Electrice. Ciudat că un burghez şi mare capitalist, cum era Emil Prager, n-a făcut închisoare ca alţi burghezi, după instaurarea comunism-bolşevismului în ţara noastră, după 1945. În plus, el a deţinut şi funcţii importante în aparatul comunist, ceea ce alimentează încă o dată zvonurile că privilegiile deţinute şi păstrate de Emil Prager s-ar datora relaţiei secrete a soţiei sale cu Gheorghiu-Dej. Se zvoneşte astfel că Emil Prager a fost de acord să „o împartă” pe frumoasa actriţă, Elvira Godeanu (iubita şi, ulterior, soţia sa) cu dictatorul Gheorghiu-Dej. Se mai spune că cei doi (Prager – Georghiu-Dej) chiar au devenit apropiaţi, iar arhitectul era adesea invitat la petrecerile date de dictatorul comunist.


Distribuiti

Articole asemanatoare

Viaţa incredibilă a regelui maghiar Ladislaus I

admin

Cum a fost asasinat „legal” Lavrenti Beria, şeful NKVD-ului rusesc şi mâna dreaptă a lui Stalin

admin

Povestea minunată a lui Jean Zahareanu – librarul perfect al României

admin

Bizara căsătorie dintre un prinţ spaniol, de 41 ani, şi o prinţesă franceză de 72 de ani. Chiar a fost dragoste între ei?

admin

Sabia împăratului Napoleon şi aviatorul român George-Valentin Bibescu, strănepotul împăratului

admin

Informaţii puţin ştiute despre primul domnitor al României: Cuza Vodă era aproape să fie omorât cu 11 ani înainte de alegerea sa, fiind împuşcat de un soldat

admin