Unul dintre cei mai buni împăraţi romani a fost Marcus Aurelius (121 – 180 d.Hr.). Bunicii lui au fost amândoi consuli, sora tatălui său a fost măritată cu viitorul împărat Antoninus Pius, iar de la bunici a moștenit una dintre cele mai mari averi ale Romei. Poziția lui s-a consolidat și mai mult când, la 17 ani, a fost adoptat de Antoninus și când, 7 ani mai târziu, s-a însurat cu fata lui Antoninus, frumoasa Annia Galeria Faustina.
În seara zilei de 7 martie 161 d.Hr., Antoninus a murit de indigestie acută, provocată de îmbuibare cu brânză din Alpi pe care o mâncase în urmă cu două zile. Cei 23 de ani de domnie a lui Antoninus fusese printre cele mai liniștite și mai înfloritoare din istoria romană și, prevăzător din fire, acesta îl desemnase de multă vreme ca următor împărat pe fiul lui adoptiv, Marcus Aurelius, cel care în aceeași zi i-a succedat la tron.
După ce a devenit împărat, primul lui gest a fost să insiste ca Senatul să-l desemneze co-împărat pe Verus, fratele său adoptiv mai tânăr, cu toate că Marcus era evident cel care deținea puterea. Colaborarea lor a durat până când Verus a murit în urma unui accident cardiovascular, 8 ani mai târziu.
Încă din copilărie, Marcus a fost fascinat de filosofie; ca urmare el a scris „Meditațiile”. Meditațiile lui Marcus Aurelius reprezintă o serie de cugetări fragmentare, consemnate în anii petrecuți ca împărat. Nu este limpede dacă intenția lui a fost ca aceste cugetări să ajungă să fie citite și de altcineva, căci sunt scrise la persoana întâi, tema principală fiind preocuparea lui pentru lipsa de sens a vieții omenești. Scrise în greacă, cugetările reflectă cu tărie tradiția stoică în care Marcus fusese educat și au fost considerate printre cele mai mari opere filosofice.
Multe din ideile din Meditaţii par a fi a filosofului Epictet, care propovăduia faptul că Universul este guvernat de un soi de inteligență divină, din care sufletul omenesc face parte.
Pe 17 martie 180 d.Hr., Marcus a murit la 59 de ani, posibil de ciumă, în Vindobona (Viena). Marcus Aurelius a fost ultimul dintre cei 5 „împărați buni”, ce au condus Roma vreme de 84 de ani la rând, o perioadă din istoria lumii în care condiția speciei umane a fost cea mai fericită și mai prosperă.
