Imediat după ce Ioan Caragea a venit în Ţara Românească ca domnitor fanariot, în decembrie 1812, în ţară a început o groaznică epidemie de ciumă, cunoscută sub numele de „ciuma lui Caragea”.
A fost în multe rânduri ciumă în țară, dar analele României nu pomenesc de o boală mai grozavă decât ciuma lui Caragea! Niciodată acest flagel n-a făcut atâtea victime! Au murit până la 300 de oameni pe zi și se crede că numărul morților în toată țara a fost mai mare de 90.000. Cel mai mic contact cu o casă molipsită ducea moartea într-o familie întreagă, și violența era așa de mare, încât un om lovit de ciumă era un om mort.
Spaima intrase peste tot și făcuse să dispară orice simțământ de iubire și de devotament. Mamele își părăseau copiii, iar bărbaţii îşi lăsau soțiile pe mâinile cioclilor. Toți bețivii, toți destrămații își atârnau un șervet roșu de gât, se urcau într-un car cu boi și porneau pe hoție din casă în casă, din curte în curte. Ei umblau ziua și noaptea prin locuințele oamenilor și puneau mâna pe ce găseau: bani, argintării, ceasornice, scule, etc., fără ca nimeni să îndrăznească a li se împotrivi. Fugea lumea de dânșii ca de moarte, căci ei luau pe bolnavi sau pe morți în spinare, îi trânteau în car, claie peste grămadă, și porneau cu carul plin spre Dudești sau spre Cioplea, unde erau locurile ciumaților. Se încrețea carnea pe trup auzindu-se grozăviile și cruzimile făcute de acești tâlhari bieților creștini căzuți în ghearele lor.
Rareori bolnavul ajungea cu viață la câmpul ciumaților. De multe ori o măciucă peste cap făcea într-o clipă ceea ce era să facă boala în două-trei zile! Și poate că acei uciși astfel erau mai puțin de plâns, căci mai mult erau de jale acei aruncați vii în câmp, fără așternut, și fără acoperământ, pe pământ ud și înghețat. Pe Câmpul Dudeştilor se auzeau țipetele și vaietele nenorociților…
Cioclii nu se temeau că se vor molipsi de ciumă, căci mulţi dintre ei căpătaseră imunitate, trecând de câteva ori prin boală şi supravieţuind. După un an, cam prin decembrie 1813, boala a început a se domoli și lumea s-a readunat încetul cu încetul în oraș.
