Se cunoaşte adversitatea de la sfârşitul anilor ’40 şi începutul anilor ’50 dintre liderul sovietic, Stalin şi liderul Iugoslaviei, Tito. Diferenţele de viziune dintre cei doil lideri comunişti erau atât de mari, încât ei nu se puteau suporta reciproc. Stalin, în stilul lui caracteristic, a decurs la o metodă preferată pentru a scăpa de un adversar incomod: asasinatul.
Istoricul rus, generalul Dmitri Volkogonov, unul dintre cercetătorii cei mai asidui ai arhivelor secrete ale fostei URSS, a dat publicităţii la începutul anilor ’90, în „Izvestia”, la un document extraordinar, atât de confidenţial încât a fost scris de mână (şi nu încredinţat unei dactilografe) de către unul din şefii serviciilor speciale sovietice şi adresat personal lui Stalin.
Documentul, datând din a doua jumătate a anului 1952 (deci cu numai câteva luni înainte de moartea lui Stalin) urmărea, nici mai mult nici mai puţin, decât lichidarea fizică a lui Tito, preşedintele Iugoslaviei.
Asasinul însărcinat cu această afacere, cunoscut sub numele de cod „Max“, era în viaţa reală un cunoscut şi apreciat istoric şi diplomat latino-american, de origine rusă – Iosif Romualdovici Grigulevici, recrutat de serviciile secrete sovietice în timpul războiului din Spania. Agentul avea o experiență bogată în materie, întrucât fusese unul din membrii echipei de comando conduse de pictorul mexican Siquieros, care a organizat la 24 mai 1940 un prim atentat (neizbutit) împotriva altui adversar al lui Stalin, Troţki.
Grigulevici reuşise să fie numit ambasador al Republicii Costa Rica la Vatican, calitate care îi oferea posibilitatea de a se apropia nemijlocit de şeful statului iugoslav. În acest sens, primul scenariu prevedea că, odată ajuns în apropierea lui Tito, „Max” să deschidă, neobservat, un receptacol minuscul cu microbii ciumei, care l-ar fi omorât atât pe Tito, cât şi pe cei din jurul lui. Cât îl privește pe Max, acesta urma să fie imunizat cu un vaccin special.
Al doilea scenariu presupunea deplasarea lui Max la Londra, în timpul unei vizite a lui Tito. Agentului sovietic nu i-ar fi fost greu să obţină o invitaţie la recepţia dată la ambasada iugoslavă cu această ocazie şi ar fi urmat să îl suprime pe Tito cu ajutorul unui pistol minuscul, camuflat într-un stilou. Pentru a-şi acoperi retragerea, urma să facă să explodeze câteva bombe lacrimogene, ceea ce ar fi mărit panica şi confuzia.
Al treilea scenariu era similar cu cel de-al doilea, numai că locul de desfăşurare ar fi fost Belgradul, tot cu prilejul unei recepţii la care ar fi urmat să participe Tito.
Ultimul scenariu prevedea ca „Max” să-i ofere personal lui Tito, ca un dar din partea statului Costa Rica, o cutiuţă cu o bijuterie de preţ. În momentul deschiderii cutiuţei, bijuteria urma să degaje un gaz toxic care l-ar fi ucis pe loc pe preşedintele Iugoslaviei.
Deşi operaţiunea primise binecuvântarea lui Stalin, ea nu a mai avut loc, deoarece dictatorul rus a murit în martie 1953.
