Mihai Viteazu (domnitorul român care a încercat unirea celor 3 ţări române) a fost înfrânt şi omorât prin concursul unei alianţe de conjuctură între otomani, polonezi şi habsburgi, aceste 3 mari puteri neavând niciun interes ca să existe un stat naţional puternic în estul Europei. Polonia pusese mai demult ochii pe Moldova, pe care încerca să o controleze, însă se lovi de opoziţia otomanilor, care nu doriră să renunţe la această provincie vasală.
În 1601, un sol polonez, pe nume Kochanowski, sosi la Constantinopol, capitala Imperiului Otoman, cerând sultanului cedarea definitivă a Moldovei în favoarea Poloniei, iar de nu se va putea ajunge la aceasta, cel puțin tributul ei. Dacă și această va fi prea mult, atunci să ceară acel tribut pentru 30-40 ani, în favoarea Poloniei. Solul polonez primi răspunsul din partea sultanului abia peste 1 an, pe la mijlocul lunii lui august 1602.
Răspunsul otomanilor cu privire la pretenţiile polonezilor asupra Moldovei a fost următorul:
* În ceea ce privește ocuparea tronului voievodal, Poarta Otomană n-a dat niciodată domnia Moldovei la străini, ci numai oamenilor nobili, băștinași și de neam princiar. De asemenea, Poarta recunoștea ajutorul dat de polonezi la înfrângerea lui Mihai Viteazu și la liniștirea provinciilor tulburate, însă intervenția turcilor în apărarea regatului Poloniei de oștile lui Mihai Viteazu a fost un ajutor reciproc, contra dușmanului comun, care amenințase ambele state. Deci Polonia nu putea cere nicio recompensă.
* Dacă Moldova – scria sultanul – a fost sub influența și protecția Poloniei, iar domnii ei au fost puși de către regele polon, acest fapt se datorează numai vecinătății și tratatelor reciproce dintre regatul polon și imperiul turcesc. Moldova însă fiind cucerită de Soliman Magnificul, din acele timpuri străvechi a fost supusă Porții, căreia-i plătise tribut până în timpul de față. Deci ea rămâne și mai departe a Turciei, neputând fi dată nimănui, cu atât mai mult, cu cât nimeni n-a cerut-o până acum, ceea ce trebuie să recunoască și Polonia, care e datoare să păstreze și mai departe vechea alianță și bunele legături cu Poarta Otomană. Contrar deci regilor poloni și mărinimiei monarhilor care ar fi dăruit teritorii din statele lor drept recompensă celor ce i-au ajutat în războaie, sultanul, aducând ca exemplu refuzul său referitor la cererea perșilor de a li se da teritorii locuite de turci, răspunse că Moldova nu poate fi dată Poloniei, căci cedarea ei ar fi în contra obiceiurilor și a consimțământului imperiului său.
* În ceea ce privește negocierile referitoare la tributul Moldovei, cerut de poloni, sultanul nu dăduse niciun răspuns.
