La începutul Evului Mediu, în timp ce puterea Imperiului Roman era în declin, pe malul râului Rin locuiau o serie de triburi teutone sălbatice numite franci. Francii au ocupat malul de est al Rinului timp de aproximativ două sute de ani. Apoi, multe dintre triburi au trecut râul în căutarea unor noi case. Regiunea de la vest de fluviu se numea la acea vreme Galia. Aici francii s-au stabilit și au devenit un popor puternic. De la numele lor, țara a fost numită apoi Franța.
Fiecare trib al francilor avea propriul său rege. Cel mai mare dintre toți acești regi a fost Chlodwig sau Clovis, care a devenit conducător al tribului său în anul 481 d.Hr. Clovis avea atunci doar 16 ani. Dar, deși era atât de tânăr, a dovedit într-un timp foarte scurt că poate guverna la fel de bine ca oamenii în vârstă. Clovis era inteligent și curajos şi nu se temea de nimic, chiar și atunci când era doar un copil. Tatăl său, care se numea Childeric, îl ducea adesea la războaiele pe care francii le aveau cu triburile învecinate și era foarte mândru de curajul fiului său. Tânărul era și un călăreț îndrăzneț și priceput. Putea să îmblânzească și să călărească chiar şi pe cel mai nărăvaş cal.
Când Clovis a devenit rege al francilor, o mare parte a Galiei aparținea încă Romei, fiind guvernată de un general roman pe nume Syagrius. Clovis s-a hotărât să-i alunge pe romani din țară și a discutat despre această problemă cu șefii armatei sale. Romanii aveau o mare armată în Galia, situată lângă orașul Soissons și comandată de Syagrius. Clovis a hotărât să o atace și și-a condus armata la Soissons. Când s-a apropiat de oraș, i-a sugerat lui Syagrius să se predea. Syagrius a refuzat și a cerut o discuţie cu comandantul francilor. Clovis a consimțit să-l întâlnească și a făcut-o în câmp deschis, între cele două armate.
Syagrius când l-a văzut pe regele francilor a râs zgomotos și a exclamat: „Un băiat! Un băiat a venit să se lupte cu mine! Francii, cu un băiat care să-i conducă, au venit să se lupte cu romanii”. Clovis s-a enervat şi i-a strigat: „Da, dar acest băiat te va cuceri!”. Apoi, ambele părți s-au pregătit pentru luptă. Romanii credeau că vor câștiga cu ușurință victoria, dar s-au înșelat. De fiecare dată când îi atacau pe franci, erau bătuți de războinicii lui Clovis. Tânărul rege însuși a luptat cu mult curaj în fruntea oamenilor săi și cu propria sa sabie a doborât mulţi romani. A încercat să-l găsească pe Syagrius și să lupte cu el; dar comandantul roman nu era de găsit nicăieri. La începutul bătăliei, el fugise de pe câmp, lăsându-și oamenii să se apere cât mai bine.
Francii au obținut o mare victorie. Cu băiatul lor în rolul de rege, francii i-au alungat pe romani, iar când bătălia s-a terminat, ei au luat stăpânirea orașului Soissons. Clovis i-a cucerit apoi pe toți ceilalți conducători franci de triburi și s-a făcut rege al tuturor francilor.
La scurt timp după ce Clovis a devenit rege, el a auzit de o tânără frumoasă, nepoata lui Gondebaud, regele Burgundiei, și s-a gândit că ar vrea să se căsătorească cu ea. Numele ei era Clotilde și era orfană, pentru că unchiul ei, Gondebaud, îi ucisese tatăl și mama. Clovis a trimis pe unul dintre nobilii săi la Gondebaud să o ceară ca soție. La început, Gondebaud s-a gândit să-l refuze, temându-se că ar putea fi pedepsit pentru uciderea părinților ei, dacă ar deveni soția unui bărbat atât de puternic ca Clovis. Dar îi era și teamă că, refuzându-l, va provoca mânia lui Clovis; așa că a permis ca fata să fie dusă la curtea regelui francilor.
Clovis a fost încântat când a văzut-o și s-au căsătorit imediat. Clotilde era o creștină devotată și își dorea foarte mult să-și convertească soțul, care, la fel ca majoritatea poporului său, era un adorator al zeilor păgâni. Dar Clovis nu era dispus să renunțe la propria sa religie. Cu toate acestea, Clotilde a continuat să facă tot ce a putut pentru a-l convinge să devină creștin. La scurt timp după căsătoria sa, Clovis a avut un război cu un trib numit alemani. Acest trib trecuse Rinul din Germania și luase stăpânire unele din provinciile estice ale Galiei. Clovis și-a reunit rapid războinicii și a mărșăluit împotriva lor. S-a dat o bătălie într-un loc numit Tolbiac, nu departe de actualul oraș Koln. În această bătălie, francii au fost aproape învinși, căci alemanii erau oameni înverșunați, curajoși și luptători iscusiți. Când Clovis și-a văzut soldații alungați de mai multe ori, a început să-și piardă speranța, dar în acel moment se gândi la evlavioasa sa soție și la puternicul Dumnezeu despre care ea vorbise atât de des. Apoi și-a ridicat mâinile la cer și s-a rugat cu stăruință lui Dumnezeu: „O, Dumnezeule Clotildei, ajută-mă în acest ceas al meu de nevoie. Dacă îmi vei da biruință acum, voi crede în Tine”.
Aproape imediat, cursul bătăliei a început să se schimbe în favoarea francilor. Clovis și-a condus încă o dată războinicii săi spre victorie, iar alemanii au fugit îngroziți. Francii au obținut o mare victorie și au crezut că aceasta a fost un răspuns la rugăciunea regelui lor. Când Clovis s-a întors acasă, nu și-a uitat promisiunea. I-a spus Clotildei cum s-a rugat lui Dumnezeu pentru ajutor și cum rugăciunea lui a fost ascultată și a spus că acum este gata să devină creștin. Clotilde a fost foarte fericită când a auzit acest lucru și a aranjat ca soțul ei să fie botezat în biserica din Reims în ziua următoare de Crăciun.
Între timp, Clovis a emis o proclamaţie către poporul său, declarând că este un credincios în Hristos, dând ordine ca toate imaginile și templele zeilor păgâni să fie distruse. Acest lucru s-a făcut imediat și mulți dintre oameni i-au urmat exemplul și au devenit creștini. Clovis a fost un convertit foarte serios și fervent. Într-o zi, episcopul de Reims, în timp ce îl instruia în doctrinele creștinismului, a descris moartea lui Hristos. Pe măsură ce episcopul a continuat, Clovis a devenit foarte entuziasmat și, în cele din urmă, a sărit de pe scaun și a exclamat: „Dacă aș fi fost acolo cu bravii mei franci, aș fi răzbunat greșelile Lui”.
În ziua de Crăciun, o mare mulțime s-a adunat în biserica din Reims pentru a asista la botezul regelui. Un număr mare dintre războinicii săi fioroși au fost botezați în același timp. Slujba a fost săvârșită cu mare ceremonie de către episcopul de Reims, iar titlul de „Regele cel mai creștin” i-a fost conferit lui Clovis de către Papă. Acest titlu a fost purtat mai târziu de regii Franței.
Următorul război în care s-a angajat Clovis a fost acela cu niște triburi ale goților care au ocupat provincia numită Aquitania, situată la sud de râul Loire. Clovis i-a învins și a adăugat Aquitania în regatul francilor. După aceea, Clovis a făcut război cu alte triburi din Galia și pe acelea i-a învins. În cele din urmă, toate provinciile de la Rinul inferior până la Munții Pirinei au fost nevoite să-l recunoască drept rege.
Clovis apoi s-a dus în orașul Paris, din care a făcut capitala regatului său. A murit acolo în anul 511 d.Hr. Dinastia sau familia de regi căreia îi aparținea este cunoscută în istorie ca dinastia merovingiană. A fost numită așa de la Meroveus (Merovech), tatăl lui Childeric și bunicul lui Clovis.
