Istoria Antichitatii si Evului Mediu

Marele războinic Attila Hunul a murit chiar în noaptea nunţii sale. Din ce cauză?

Distribuiti

În luna sa de miere, Attila Hunul, brutalul războinic nomad din secolul al V-lea d.Hr., a fost găsit mort în patul său nupțial, plin de sânge, chiar în dimineața de după căsătoria sa. Aflat în mâinile frumoasei sale noi mirese, Ildico, moartea sa neașteptată a fost subiect de presupuneri timp de secole întregi.

Se știe puțin despre viața și moartea lui Attila Hunul, deoarece singurele înregistrări scrise au fost create de dușmanii săi. Printre acești cronicari antici s-a numărat Priscus, un diplomat și istoric roman, care a fost singurul martor ocular al lui Attila, liderul hunilor – nomazi eurasiatici care au migrat în Europa în secolul al IV-lea d.Hr.

Attila a devenit una dintre cele mai mari amenințări la adresa Imperiului Roman. Poreclit Flagellum Dei, „biciul lui Dumnezeu”, în anul 452 d.Hr. Attila a trecut în Imperiul Roman de Apus, prinzându-i pe romani cu garda jos. Aici el a jefuit mai multe orașe din nordul Italiei, inclusiv Verona și Milano, oprindu-se abia după o întâlnire cu o delegație condusă de Papa Leon I.

Attila a fost amintit pentru gustul său nesățios pentru femei. Poligam prin natură, Priscus a lăsat în urmă relatări despre soția principală a lui Atilla, Kreka, și despre căsătoria sa cu frumoasa germană Ildico din 453. Deşi toată lumea se aştepta ca Attila să moară în luptă, în cele din urmă, noaptea nunții a fost cea care l-a omorât. După o seară excepțional de plăcută la palatul său din Sicambria, Attila a adormit.

Când gardienii lui au intrat a doua zi în suita nupțială, l-au găsit plin de sânge, cu nefericita sa mireasă plângând într-un colț. Mulți au încercat să explice moartea sa bruscă, cu teorii diverse, inclusiv otrăvirea cu alcool sau chiar oferindu-i lui Ildico un rol principal ca asasin la ordinele împăratului bizantin. Această teorie a fost înregistrată pentru prima dată la 80 de ani după evenimente de către cronicarul roman Marcellinus Comes. El relatează că „Attila, regele hunilor și rătăcitor al provinciilor Europei, a fost străpuns de mâna și lama soției sale”. Însă, predispus la sângerări nazale, cea mai logică explicație este că marele războinic s-a înecat cu propriul sânge.

Încercarea de a înțelege exact cum a murit Attila Hunul nu este singurul mister care a fost legat de moartea sa. Legenda spune că trupul său a fost îngropat într-un sicriu triplu, făcut din fier, argint și un strat interior de aur, plin cu comori. Poveștile susțin că servitorii care s-au ocupat de înmormântarea lui au fost apoi uciși pentru a se asigura că locul în care se află a rămas secret. Într-o relatare, cursul râului Tisa ar fi fost redirecționat temporar pentru a-l îngropa pe Attila în albia râului. Chiar și astăzi, vânătorii de comori continuă să vâneze mormântul legendar.


Distribuiti

Articole asemanatoare

Viaţa incredibilă a regelui maghiar Ladislaus I

admin

„10.000 de ani să trăiască preşedintele Mao” – fragmente incredibile din biografia medicului personal al dictatorului chinez Mao Zedong

admin

Viaţa incredibilă a lui John Bunyan: cum a devenit dintr-un „playboy” şi pungaş, un mare teolog

admin

Masive tezaure dacice cu monede din argint, din secolele IV-II î.Hr.

admin

O femeie celebră din Parisul secolului al XVIII-lea: Madame de la Popeliniere

admin

Fostul prim-ministru al României, marele boier Petre P. Carp, a vrut să afle reţeta îmbogăţirii de la un amic. Ce răspuns a primit?

admin