Pius al XI-lea (1857-1939) a fost papă al Bisericii Catolice între anii 1922-1939. Pius al XI-lea s-a străduit să adune forțele binelui și să remedieze răutățile timpului. Pentru a aminti lumii materialiste primordialitatea spiritualității, a instituit sărbătoarea „Cristos Rege”. El a murit la 10 februarie 1939, însă foarte interesantă a fost ceremonia înmormântării sale, aşa cum a fost ea relatată de presa vremii. Redăm din relatarea unui cotidian din februarie 1939:
* Ceremonia înmormântării Papei Pius al XI-lea a păstrat formele tradiţionale şi a fost deosebit de impresionantă prin caracterul ei aproape lugubru. Spre orele 3 după amiază, în ziua de 14 februarie, marele clopot al bisericii Sf. Petru a început să cheme cele cinci sau şase sute de privelegiaţi care trebuiau să fie prezenţi la ceremonie. Sf. Colegiu, episcopatul, palatinii, corpul diplomatic, nobilimea din Roma au fost aproape singurii autorizaţi să asiste lângă sora şi nepotul papei, la punerea lui în sicriu şi transportarea în criptă.
* Locul din criptă a fost ales de papă însuşi. El se găseşte lângă mormântul lui Pius al X-lea. A fost mutat de-acolo, din ordinul său, mormântul unui cardinal din familia Stuarţilor şi în dosul acestui mormânt, a apărut o nişă în care sicriul a fost zidit.
* Cortegiul era precedat de crucea dusă între lumânări, ca orice înmormântare. După preoţi, ofiţeri ai „gărzii elveţiene” şi ai jandarmeriei pontificale, veneau „bussolanti”, ducând lectica în care era dus Papa. Urma apoi cardinalul Papelli, şi ceilalţi cardinali. În tribune se găsea familia Ratti, principii caselor domnitoare, patriciatul roman şi episcopii prezenţi la Roma.
* Trei sicrie erau aşezate în mijlocul bisericii. Primul, în lemn de chiparos, căptuşit cu mătase roşie, al doilea de plumb de 4 mm grosime şi care cântărea patru chintale. Pe capacul sicriului, un cap de mort cu două oase încrucişate, armele papei, o lungă inscripţie cu date biografice. Al treilea scriu, în lemn de ulm, cu embleme şi inscripţii de bronz pe capac.
* Primele litanii au fost rostite de un episcop în capă neagră şi cu mitra episcopească albă. Marele maestru de ceremonii, s-a aplecat deasupra corpului şi a acoperit chipul papei cu o batistă uşoară de bătaie albă, şi mâinile, de asemeni. În acest moment, monseniorul Bacci a citit elogiul funebru al defunctului. Pergamentul pe care citea, înfăşurat, a fost pus într-un tub de metal şi aşezat la piciorul defunctului. Deasemeni, a mai fost pusă în sicriu o pungă conţinând medaliile bătute în timpul vieţii papei Pius al XI-lea.
*Sicriul de chiparos a fost apoi închis şi două panglici de mătase violetă au fost unite peste capac şi sigilate de cardinalul Pacelli. A fost apoi sudat sicriul de plumb imprimând, în plumbul încălzit, acelaşi sigiliu. În fine, fu pus şi capacul celui de-al treilea sicriu şi totul învăluit într-un mare voal de lame roşu.
* Doisprezece inşi au dus această imensă greutate la locul numit „confesiunea lui Sf. Petru”. Dinaintea altarului celui mare al bisericii Sf. Petru, se deschide un spaţiu mai coborât, înconjurat de 80 de lumânări totdeauna aprinse, şi în faţă un altar. După tradiţie, aici ar fi fost locul în care s-ar odihni rămăşiţele venerate ale lui Sf. Petru şi Paul. Prin cele două uşi care încadrează altarul, s-a intrat în criptă, iar sicriul a fost coborît în acest misterios subsol, de unde, pe un cărucior, dus apoi până la locul de odihnă de veci.
