Pe 3 mai 1746, se naşte Radu Golescu (Ştirbei), mare ban al Ţării Româneşti, care a murit pe 8 octombrie 1818. Deşi tatăl său era Nicolae Ştirbei, mare vornic al Ţării Româneşti, el ia numele de familie al mamei sale, Ana Golescu, care era, la rândul ei, fiica marelui spătar al Ţării Româneşti, Radu Golescu.
Spătarul Radu Golescu, dregător de încredere al lui Constantin Brâncoveanu, folosit de acesta în diferite misiuni pe lângă austrieci şi turci, este şeful grupării antiotomane ce urmărea înlocuirea noului regim turco-fanariot, instalat, în 1716, prin persoana lui Nicolae Mavrocordat. Pe fondul războiului austro-turc, slujitorii lui Radu Golescu, ajutaţi de catane austriece, duc lupta împotriva turcilor la conacul din Goleşti şi la ctitoria lor din Colibaşi, mănăstirea Vieroş. Pentru că armata turco-tătară nu i-a putut scoate în alt chip, ţăranii au incendiat conacul Goleşti. În noaptea de 13-14 noiembrie 1716, spătarul Radu Golescu, în fruntea unui detaşament de simpatizanţi locali şi de ostaşi imperiali arestează pe Nicolae Mavrocordat şi-l duc împreună cu familia sa la Sibiu.
Nepotul spătarului Radu Golescu, marele ban Radu Golescu (Ştirbei) a avut o fiică (Ana Felicia) şi trei fii (Nicolae, Gheorghe (Iordache) şi Constantin (Dinicu)). Aceştia din urmă, deşi mari boieri şi dregători, n-au fost ostili revoluţiei naţionale şi sociale conduse de Tudor Vladimirescu de la 1821. Niciun Golescu nu semnează scrisoarea din 30 ianuarie 1821 a boierilor către Tudor prin care-i cer supunere, dar Nicolae şi Constantin Golescu sunt semnatarii adresei din 23 martie 1821 care arată că mişcarea slugerului Tudor e „folositoare şi izbăvitoare şi norodului spre uşurinţă”. Putem afirma cu certitudine că cel puţin în ce priveşte scopul naţional al mişcării, fiii lui Radu Golescu erau întru totul de acord cu Tudor Vladimirescu.
Nepoţii direcţi ai lui Radu Golescu (Ştirbei) – Dumitru, Radu şi Alexandru (supranumit şi Negru sau Arăpilă) – fiii lui Gheorghe Golescu, dar şi Ştefan, Nicolae, Radu şi Alexandru (zis Albu) – fiii lui Dinicu (Constantin) Golescu, fac parte din generaţia care a pregătit şi condus masele în timpul Revoluţiei de la 1848, a Unirii Moldovei cu Ţara Românească şi a obţinerii independenţei de stat a României. Nepotul lui Radu Golescu, Nicolae, a fost chiar şi caimacam (înlocuitor al domnitorului) al Ţării Româneşti timp de o lună (între 09.08.1848-25.09.1848).
Revenind la banul Radu Golescu, acesta a fost un promotor al dezvoltării industriei naţionale încă înainte de anul 1800 (se ocupa de fabricile de sticlă). El s-a dovedit întreprinzător în sporirea averilor sale și cu alte mijloace decât cele feudale, tradiționale. Pe proprietățile sale a pus să se construiască o sticlărie, mori și poduri, prăvălii și hanuri.
Tot el a făcut un cămin pentru săraci și a întreținut, pe cheltuiala sa, două paturi pentru bolnavi. Fiind un boier prețuitor al învățăturii, banul Radu Golescu a înființat la Golești o școală începătoare în limba română, de existența căreia aflăm din însemnările fiului său Dinicu: „În viață încă fiind … părintele mieu s-au așezat dascăl la moșia Golești pentru învățătura copiilor satului”.
