Se ştie că cel de-al doilea război mondial a început la 1 septembrie 1939 prin atacul Germaniei hitleriste asupra Poloniei. Dar, „aburii” războiului se răspândiseră de-a lungul Europei (şi nu numai) cu mai mulţi ani în urmă. Dacă aţi citi arhivele ziarelor importante încă din anul 1936, aţi observa că mulţi ziarişti şi observatori constatau că un război mondial este inevitabil. În aprilie 1939, un jurnalist român ajunge la Berlin, iar de-aici transmite un reportaj incredibil despre atmosfera din capitala Germaniei (care se pregătea mai la vedere / mai pe ascuns pentru marea conflagraţie). Citez din acest reportaj:
* Ajunşi la Berlin, încă din primele ceasuri după sosire, amfitrionii noştri au ţinut să ne ofere imaginea unui oraş care munceşte. Este lauda dintotdeauna a germanului, în ţara lui. După ce am făcut o plimbare de-a lungul marilor bulevarde, ni s-a oferit posibilitatea de a zbura pe deasupra Berlinului cu unul dintre acele gigantice aerocare, capabile să traverseze Capitala în toate sensurile, cu o putere de zbor care le permite să se menţină la o altitudine minimă şi la o viteză destul de moderată. În câteva ore, am putut astfel avea o panoramă detaliată şi integrală a oraşului.
* Berlinul naţional-socialist este oraşul în care am văzut cele mai multe automobile cu trei roţi şi cele mai încărcate camioane din lume. S-ar putea deduce de aici că poporul este econom şi muncitor. Circulaţia într-un oraş este ceva care să îţi prezinte deprinderile locale. Limuzinele şi automobilele Parisului vorbesc despre bogăţia unei ţări care îşi disimulează activitatea sub aspecte paradoxal de elegante. Aceste triciclete cu motor din Berlin, care consumă exact ceea ce trebuie unei maşini, urmate de camioane pline cu butoaie, cu fierărie, cu bidoane şi cu lapte conservat, constituie mărturia unui popor, care dacă nu ar transforma zilnic inteligenţa şi puterea lui de muncă în foloase imediate, ar pieri.
* De la o înălţime de abia două sute de metri deasupra Berlinului, se poate observa că lucrările etajate s-au impus. O populaţie de patru milioane şi jumătate de locuitori nu s-ar fi putut niciodată aproviziona fără aceste soluţii neverosimile ale circulaţiei etajate.
* Cine nu este membru al partidului naţional-socialist sau al Armatei, nu e protejat de nimeni. Iar cine face parte din una din aceste două mari grupări obţine de la circumscripţia partidului dreptul de a cumpăra, cu bon, o sută şi douăzeci grame de unt pe săptămână. Aşa este şi regimul cafelei, şi al laptelui, etc. De ce se petrec lucruri de felul acesta, când ştim bine că, prin alte părţi ale lumii, se găseşte pâine şi unt din abundenţă?
* Sentimentul populaţiei asupra şanselor păcii? Oamenii cu care am vorbit aici au cunoscut războiul. Ei îl vor putea face, dacă i li s-ar cere încă o dată. Dar fără niciun entuziasm. Ei au văzut că se pot obţine satisfacţii şi pe cale pacifistă. Poporul german păstrează convingerea că în Europa există posibilităţi de înţelegere, după ce problemele primordiale, de subsistenţă, vor fi fost rezolvate, cu condiţia numai ca nimeni din afară să nu se amestece.
* Viaţa de aici are un tempo activ şi deloc agitat. Şomajul nu mai este o problemă. Se fac multe lucrări publice. Tot Berlinul este azi un şantier. Munca nu costă mare lucru, pentru că braţe sunt destule. Chestiunea capitală a rămas aceea a proviziilor de hrană şi de materii prime.
