Cel mai mare scriitor de limbă engleză a fost, cu adevărat, William Shakespeare, modestul actor născut în Stratford-upon-Avon? Sau este doar un pseudonim sub care se ascunde un geniu necunoscut?
Oficial, William Shakespeare s-a născut la 23 aprilie 1564 în Stradford-upon-Avon, în centrul Angliei. Era fiul unui negustor de lână şi de piele. După ce a absolvit şcoala din Stradford, a devenit, la 13 ani, ucenic. La 18 ani, s-a căsătorit cu Anne Hathaway, fiica unui fermier, mai în vârstă decât el cu 8 ani. A avut trei copii, din care doi gemeni.
În 1592, Shakespeare s-a angajat într-o trupă de actori; apoi, a jucat la teatrul Globe, la Londra. A devenit conducătorul unei companii teatrale pentru care a scris câteva piese. Cea mai mare parte a lucrărilor sale a fost scrisă între anii 1591 şi 1610. Pe la 1610, Shakespeare a părăsit Londra pentru a reveni la Stratford, unde a dus o existenţă de proprietar rural. A murit în 1616, la 23 aprilie, tocmai când îşi aniversa ziua de naştere.
Totuşi, sunt anumite probleme cu Shakespeare. În primul rând, nu există niciun manuscris al operelor sale. Apoi, piesele sale a trebuit uneori să fie prelucrate pentru a putea fi jucate: un actor n-ar fi putut scrie piese ce puteau fi jucate? În al treilea rând, piesele lui Shakespeare se desfăşoară în epoci şi în locuri foarte variate: în Roma antică pentru lulius Cezar, Veneţia şi Cipru pentru Othello, Danemarca pentru Hamlet, în Franţa Evului Mediu pentru Henric al VI-lea, etc. Un simplu actor ca Shakespeare a fost în stare să dea viaţă unor personaje din atâtea epoci şi din atâtea ţări?
Apoi, Shakespeare, se spune, nu iubea cărţile: testamentul lui nu pomeneşte de ele. Iar cele două fiice ale lui nu ştiau să scrie. Şi, cum de un ţăran ca Shakespeare ştia limbi străine ca spaniola, italiana, franceza? Plus că era la curent cu problemele de drept, cu ştiinţele oculte, cu echitaţia, cu heraldica etc.
Aşadar, e posibil ca William Shakespeare să nu fi fost altceva decât un pseudonim al unui scriitor genial, dornic să rămână în anonimat. Iată care au fost candidaţii pentru adevăratul Shakespeare:
1) Francis Bacon (1561-1626), om de stat englez, savant şi filozof. Biografia lui Bacon prezintă şi ea unele aspecte misterioase, deoarece se pare că ar fi fost fiul nelegitim al reginei Elisabeta. El este autorul unui mare număr de opere, lucrarea sa principală fiind „Noua logică” („Novum organum”). Totuşi, viaţa şi caracterul lui Bacon nu par a se potrivi cu opera shakespeariană. În plus, toată viaţa lui Bacon a fost foarte ocupat, încât este greu de imaginat că ar fi putut să aibă timpul liber necesar să scrie piesele lui Shakespeare.
2) Christopher Marlowe (1564 – 1593). În 1593, într-o încăierare într-un cabaret, şi-a pierdut viaţa un poet şi autor dramatic englez, Christopher Marlowe. Există teoria că Marlowe n-ar fi murit chiar în acea zi şi ar fi continuat să trăiască în secret. Şi în această perioadă el ar fi scris piesele atribuite lui Shakespeare.
Marlowe făcea parte dintr-o trupă de actori şi a scris şi el piese de teatru, desigur inferioare, în ansamblu, celor ale lui Shakespeare, totuşi pline de vervă; în ele se regăsesc adesea pasaje extrem de frumoase. Din piesele lui putem cita: „Tamerlan cel Mare” (1587) şi „Masacrul din Paris” (1589).
3) William Stanley (1561-1642). Acesta a fost al şaselea conte de Derby şi a călătorit mult – în Franţa, Italia, Navara, Orientul Apropiat. În 1587, s-a reîntors în Anglia: este exact anul în care Shakespeare, intrat în trupa de actori, a ajuns la Stanley. Când a murit protectorul trupei, aceasta a fost susţinută de lordul Strange, fratele mai mare al lui William Stanley. Pe de-o parte, autorul pieselor lui Shakespeare avea, în mod evident, cunoştinţe juridice, iar William Stanley a fost înscris la una din şcolile de drept din Londra.
