Istoria Romaniei

A fost iradiat Nicu Ceauşescu, pentru ca astfel să se îmbolnăvească mortal?

Distribuiti

Ştefan Popa Popa’s – regele român al caricaturii – l-a cunoscut în anii ’80, la Snagov, pe Nicu Ceaușescu, și de atunci între cei doi, conform declarațiilor lui Popa’s, s-a stabilit o relație de prietenie „specială”.

În cadrul unui interviu acordat la Radio Sud (97,4 FM), în emisiunea „Interviuri pentru eternitate” de sâmbătă, 8 iunie 2013 şi reluat în cotidianul „Gazeta de Sud” nr.19/2013, Ştefan Popa Popa’s face următoarea declaraţie şocantă despre Nicu Ceauşescu, fiul dictatorului Nicolae, care, după revoluţia din 1989, s-a aflat în închisoare timp de 7 ani. Astfel, în anul când Nicu a murit – 1996 – Popa’s l-a vizitat pe acesta în închisoare. Despre această ultimă întâlnire cu Nicu Ceaușescu, Popa’s a spus:

„Deși era bolnav, deși nu avea voie să bea, a fost dorința lui să-i aduc, în închisoare, o sticlă de whisky. Era bolnav, dar era perfect conștient. La un moment dat, mi-a spus că cei care conduceau țara în acel moment (1996) îl urăsc și le-ar fi frică de el. Mi-a spus și un nume, dar nu pot să-l spun deoarece nu folosește la nimic. Și mi-a spus că a fost iradiat! Mai știu și amănuntul că după revoluție s-au pus în apropierea sa patru roci care conțineau uraniu radioactiv și plutoniu. Aș vrea să adaug ceva important: Nicu Ceaușescu nu a fost niciodată și nici nu a demonstrat că a fost un om rău. Poate că puțin, când bea, sărea calul. Repet, nu era un om cu energie negativă”.

În timpul revoluţiei române din 1989, Nicu Ceauşescu a fost oprit în maşina sa de către manifestanţi şi înjunghiat în burtă. În 28 decembrie 1989, procurorul militar Mihai Popa, de la Procuratura Generală, emite mandatul de arestare pe numele lui Nicu Ceaușescu, pentru infracțiunea de genocid. Pe 21 septembrie 1990, Nicu este condamnat de Tribunalul Militar Teritorial București la 20 de ani închisoare pentru instigare la omor deosebit de grav și la 5 ani pentru nerespectarea regimului armelor și munițiilor. În 1992, este rejudecat şi este condamnat la doar 5 ani închisoare pentru port ilegal de armă și încălcarea regimului armelor și munițiilor. Este pus în libertate condiționată pe motive medicale.

Pe 16 septembrie 1996, Nicu este internat de urgență la Spitalul Clinic Universitar din București cu diagnosticul de hemoragie digestivă superioară, varice esofagiene și ciroză hepatică cronică. Pe 18 septembrie părăsește România pentru o intervenție chirurgicală la Viena. Pe 26 septembrie 1996, Nicu Ceaușescu moare la Viena.

Nu e prima dată când se suspectează iradierea cuiva din conducerea ţării. Se pare că însăşi liderul comunist, Gheorghe Gheorghiu-Dej, ar fi fost iradiat de ruşi, el murind în mai puţin de 2 ani (vedeţi articolul: Se pare că ruşii l-au iradiat pe liderul comunist, Gheorghe Gheorghiu-Dej, care astfel a fost omorât în mai puţin de 2 ani…)


Distribuiti

Articole asemanatoare

În 1601, polonezii au încercat să ia Moldova de la turci, dar au fost refuzaţi de sultan

admin

A existat un personaj misterios – „prinţul Zamfir”, fiul din flori al împărătesei austriece Maria Tereza făcut cu un român?

admin

„Omul cu o sută de nume” – aventurile unui escroc bucureştean în anii ’40

admin

Maria, fiica celebrului domnitor Dimitrie Cantemir, trebuia să se căsătorească cu ţarul Rusiei, Petru cel Mare. Însă, i-a fost doar amantă…

admin

Dirijorul român Radu Urlăţeanu s-a sinucis pentru că a fost acuzat de a fi… filomaghiar!?

admin

Domniţa Ancuţa Brâncoveanu (Ruset), fiica marelui domnitor Constantin Brâncoveanu, a trăit doar 39 de ani, ca şi Mihai Eminescu

admin