În timpul domniei reginei engleze, Elisabeta I (1558-1603), catolicismul a fost scos în afara legii în Anglia, iar mai mulţi „vânători de preoți” au primit sarcina de a urmări clericii care îşi continuau în secret îndatoririle religioase. Refuzul de a participa la serviciile protestante era pedepsit de amenzi grele, închisoare sau chiar execuție. Pentru a proteja preoții catolici, familiile catolice înstărite au construit găuri care duceau în compartimente ascunse în casele lor, unde clericii se puteau ascunde în timpul raidurilor. Aceste spații erau ascunse ingenios în spatele zidurilor false, în interiorul scărilor, sub podele și chiar în spatele șemineurilor. Multe au fost proiectate de Nicholas Owen, un maestru tâmplar care a petrecut ani întregi creând ascunzişuri aproape nedetectabile. Planurile sale le permiteau preoților să supraviețuiască în condiții înghesuite, zile sau chiar săptămâni întregi.
În ciuda eficacității acestor ascunzători, mulți preoți au fost în cele din urmă descoperiți, arestați și executați pentru trădare. Nicholas Owen însuși a fost capturat în 1606, torturat şi închis în Turnul Londrei, fiind în cele din urmă ucis pentru că a refuzat să dezvăluie locațiile compartimentelor sale ascunse. Unele ascunzători erau atât de bine construite încât au rămas nedescoperite timp de secole întregi, fiind găsite doar în timpul renovărilor moderne. Astăzi, exemple de aceste camere secrete pot fi încă văzute în case istorice precum Harvington Hall, Oxburgh Hall și Boscobel House.
Existența ascunzătorilor de preoți este un testament al intensei persecuții religioase a epocii și a măsurilor disperate luate pentru păstrarea credinței în secret.
