În anul 1901, Uspenski, reputat arheolog orientalist rus, a publicat cartea „Despre antichităţile cetăţii Târnovo”, în care a reprodus şi o inscripţie din Biserica Sf.Petru şi Pavel scrisă într-o împletitură extrem de curioasă şi aranjată într-o ramă deosebită. Prin intermediul slavistului Şt.Niculescu, descoperirea lui Uspenski ajunge pe masa de lucru a istoricului Emil Grigoraş.
Inscripţia era criptată cu ajutorul alfabetului gotic. După ce a eliminat, pe rând, toate elementele de prisos, decriptorul a stabilit că avem de-a face cu semnătura ţarului Ioniţă, zis Caloianu, cea mai reprezentativă figură a românilor din Peninsula Balcanică (1197-1207), din ordinul căruia s-a zidit şi biserica unde s-a găsit criptograma. Grigoraş mai descifrase o semnătură criptografiatâ a aceluiaşi Ioniţă şi la Biserica Domnească din Curtea de Argeş.
Mesajul de la Târnovo (ca şi cel de la Curtea de Argeş) conţine trei puncte care nu înseamnă altceva decât parola de recunoaştere a membrilor unei asociaţii străvechi („Zidarii liberi”), din care a luat naştere, în anul 1118, Ordinul monaho-cavaleresc al Templierilor, destinat să apere Ierusalimul. Conducătorii acestei organizaţii semimonahale, care au încurajat şi influenţat toate asociaţiile de constructori ale vremii, au introdus, în scopul menţinerii secretului asupra obiectivelor militare şi religioase pe care le executau, un sistem de codificare în care cele trei puncte constituiau doar un prim element al parolei, celelalte reprezentând diverse unelte de muncă (ciocan, mistrie, echer), plus un înscris codificat care indica gradul ctitorului în cadrul asociaţiei. Acest însemn a fost descoperit în penultimul element al mesajului (Z), ornamentat în aşa fel încât partea de jos să poată forma cifra 3, iar Z-ul însuşi un alt 3. Or, în sistemul de codificare al „Zidarilor liberi”, preluat şi dezvoltat de Templieri, 33 reprezintă rangul cel mai înalt. Astfel, Emil Grigoraş stabileşte că chenarul criptogramei ne garantează că iscălitura nu este a arhitectului, ci a lui Ioniţă.
Încă o dovadă a influenţei Templierilor în Ţara Românească, în afara celei de la Biserica Domnească, o reprezintă ruinele Bisericii Sîn-Nicoară, tot din Curtea de Argeş, care ar fi avut un turn-criptă templieră, un turn pătrat cu trei ferestre la fiecare latură, trei uşi – o construcţie tipică acestui ordin, a cărui viaţă militară şi religioasă era organizată in funcţie de cifra 3. Iată o probă de necontestat că pe aceste meleaguri au existat, încă din acele vremuri, preocupări de ordin criptologic.
