În anul 1517, papa a decis să reia vânzarea indulgenţelor pentru a putea plăti construcţia unei noi bazilici dedicate Sfântului Petru la Roma. Martin Luther, învăţător în Wittenberg, şi-a expus argumentele împotriva acestui procedeu pe uşa bisericii din localitate. Când gestul lui i-a atras o bulă papală de excomunicare, Luther a ars documentul în faţa unei mulţimi admirative. „Aceasta este poziţia mea!”, a declarat el.
Eroul zilei, Luther, a scăpat de arderea pe rug, protejat fiind de un senior local, şi odată ce tot mai mulţi lideri germani i s-au alăturat în protestul său împotriva exceselor papalităţii, s-a născut protestantismul.
Unii l-au perceput pe Luther ca pe o reîncarnare a lui Ilie, despre care Maleahi şi Ioachim profeţiseră că va reveni să vestească o nouă eră.
Luther cunoştea bine gândirea mistică şi învăţăturile lui Eckhart şi Tauler. Cel mai bun prieten şi colaborator literar al său era ocultistul Philip Melanchthon. Melanchthon era un susţinător al astrologiei şi scrisese o biografie a lui Faust. Luther însuşi întreţinea o strânsă comunicare cu lumile spirituale, auzea voci care-i îndrumau şi, o dată, a aruncat cu o călimară într-un demon care-şi bătea joc de el.
Dar a fost el oare un iniţiat al societăţilor secrete? Există în acest sens indicii interesante. La un moment dat s-a referit la el însuşi ca la un „maestru trecut”, o expresie pe care ar putea-o folosi la adresa sa iniţiatul de un anumit nivel al unei societăţi francmasonice. Vorbea în termeni apreciativi despre alchimie, lăudând-o pentru „alegoria şi înţelesul ei secret” şi recunoscând că deţinuse un rol în renaşterea omenirii. De asemenea, interesul unor comentatori a fost stârnit de faptul că Luther a adoptat ca simbol roza.
