În 1984 a fost lansată în URSS o comedie romantică, cu un puternic mesaj ideologic: „Blonda de după colț”, în care se spunea povestea iubirii dintre Nikolai, un astrofizician care decide să se angajeze magazioner într-un mare magazin din Moscova, și adevărata eroină a filmului – vânzătoarea Nadia, o bișnițăreasă remarcabilă, care reușea să facă rost de orice pe piața neagră din oraș.
Viața și relațiile ei îi dezvăluie capacitatea de a procura bunuri deficitare; în acest univers paralel consumist, la conducere este materialista Nadia, nu secretarul de partid. Ea are atâta încredere în influența ei, încât încearcă să vadă dacă nu-i poate face rost de Premiul Nobel lui Nikolai, mituindu-i pe membrii comitetului cu caviar și alte produse de lux.
Comedia are un final puternic moralizator: Nikolai, care fusese captivat inițial de această lume nouă, o părăsește pe monstruoasa Nadia în ajunul căsătoriei, renunțând astfel implicit la plăcerile superficiale ale consumismului.
„Blonda de după colț” ne arată toate anxietățile comunismului în privința consumismului: era un univers rival, cu propria ierarhie și cu valori opuse celor ale comunismului.
Țările blocului sovietic aveau toate piețe negre înfloritoare în anii 1970; unele, ca în URSS, Polonia și Ungaria, erau în general tolerate. Aceste economii paralele acopereau o proporție semnificativă din activitatea economică. Dar și statele socialiste au legitimat această cultură consumistă corozivă, înființând magazine speciale, de unde se puteau cumpăra produse de lux. De exemplu, se ştie că în România existau celebrele „Shop-uri” unde se vindeau mărfuri occidentală pe valută.
Consumismul a înființat o lume cu totul diferită în ţările comuniste. Oamenii își petreceau mare parte din timp pentru a face rost de bunuri deficitare pentru apartamentele lor sau de haine la modă, din Occident. Nu este o surpriză, așadar, că acele slujbe care ofereau acces la bunuri de consum au devenit mult mai căutate în anii 1970-1980. Slujbele de vânzătoare, ca aceea a Nadiei din film, desconsiderate la începutul anilor 1960, erau acum mult mai atractive, în timp ce studiile superioare au devenit mai puțin populare.
